Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria a înregistrat o creștere semnificativă a energiei regenerabile și o reducere a utilizării cărbunelui în ultimul deceniu

Telegram
Bulgaria steag

Din 2010 şi până în prezent, Bulgaria a majorat ponderea producţiei de energie regenerabilă, de la 8% până la 15%, menţinând ponderea combustibililor fosili lichizi şi a energiei nucleare, şi a redus ponderea combustibililor fosili solizi de la 37% până la 27%, potrivit cifrelor publicate marţi de Comisia Europeană, transmite BTA.

Dependenţa Bulgariei de importurile de combustibili fosili a scăzut de la 40,15%, până la 36,14%. După izbucnirea războiului din Ucraina, Bulgaria şi-a diversificat furnizorii de gaze dar rămâne dependentă de combustibili fosili, concluzionează Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

Datele arată că ponderea persoanelor aflate în risc de sărăcie energetică este în scădere în Bulgaria, dar rămâne de trei ori peste media din UE. În anul 2020, 22,2% din cetăţenii bulgari îşi plăteau cu întârziere facturile la energie, comparativ cu 19,2% în 2021 şi 18,8% în 2022, faţă de 6,9% în UE. Persoanele aflate în risc de sărăcie energetică în UE au crescut cu 0,4% în ultimii doi ani.

Procentul bulgarilor care declară că nu îşi permit să îşi încălzească locuinţa era de 27,5% în 2020, de 23,7% în 2021 şi 22,5% în 2022. Comparativ, cifrele în UE au crescut de la 7,5% până la 9,3%.

Comisia Europeană a recomandat Bulgariei să continue să îşi reducă dependenţa de combustibilii fosili şi să accelereze dezvoltarea capacităţilor regenerabile. Potrivit Executivului comunitar, Bulgaria trebuie să majoreze capacitatea de stocare a energiei, să facă sistemul energetic mai flexibil şi să continue să dezvolte reţeaua electrică. Comisia Europeană recomandă îmbunătăţirea digitalizării reţelei electrice şi a interconectării sale cu reţelele din ţările vecine. De asemenea, sugerează găsirea unor soluţii de viitor pentru încălzirea centralizată.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.