Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Campania „M**EPSD” e exact ce merită niște hoți obraznici și agramați!

Nu sunt de acord cu Mircea Cărtărescu, atunci când se distanțează ofensat de campania „M**EPSD”! Dimpotrivă, îi spun că este exact ce le trebuie acestor nemernici. Îi lovește la rădăcină. Este un mesaj pe care toți alegătorii lor îl pricep și îi face să înțeleagă ce val uriaș de revoltă crește în România împotriva bandei pe care au votat-o.

Aș vrea să-i mai amintesc domnului Cărtărescu că revoltele din Franța, din primăvara anului 1968, au pornit de la un motiv aparent obscen/ frivol: studenții de la Universitatea din Nanterre s-au supărat că băieții nu aveau acces la etajul la care erau cazate fetele.

Eu, la fel ca milioane de români, sunt un om civilizat. Creștin. Susținător al familiei tradiționale. Dar cred că cu banda pesedistă nu-i altă cale: furci și topoare! Sau „M**EPSD”!

O șleahtă de infractori a ocupat țara și a crezut că poate face ce vrea. Și-au subordonat instituțiile statului și le-au folosit împotriva unor cetățeni cinstiți. Jandarmii au fost puși să bată protestatari pașnici. ANAF nu face nimic ca să încaseze datoriile lui Dan Voiculescu sau Robert Negoiță, datorii de zeci de milioane de euro, dar stă pe capul puținelor publicații libere, precum Rise Project. Întreaga poliție rutieră, în loc să prindă criminali sau să reducă accidentele de pe șosele, a fost pusă să hăituiască un cetățean român care a sfidat banda lui Dragnea, circulând cu plăcuțe cu „M**EPSD”. Poliția a încălcat legea – și sper ca toți cei responsabili să plătească – întrucât cetățeanul respectiv avea drept de circulație cu acea mașină înmatriculată în Suedia. Din ordinul lui Dragnea, un om vinovat doar de faptul că a sfidat regimul hoților – prin plăcuțele pe care scria “M**EPSD” - a fost reținut timp de trei ore. Copilul său, minor, a fost și el deținut în sediul poliției.

Așa arată o dictatură. Mecanismele democratice nu mai funcționează. Instituțiile nu mai sunt în slujba cetățeanului, ci a infractorilor. Să încerci să detronezi acești bandiți folosind un discurs de domnișoară de pension e la fel de ineficient ca asaltul cavaleriei cazace asupra trenurilor blindate germane, în primul război mondial. Le-am oferit flori și ei au răspuns dându-ne o bâtă în cap.

De aceea le spun (și) prietenilor mei din Diaspora că mitingul din 10 august – mult prea conservator în organizare, chiar bleg, dacă nu vi se pare un cuvânt prea aspru – nu va clinti regimul PSD nici cu un milimetru. La sfârșit, să spunem mulțumesc dacă jandarmii nu vor răspunde la mesajele noastre prietenești băgându-ne la dubă! Oricum, hai să încercăm – eu sper pentru ultima oară - și cu astfel de mitinguri.

Eu însă repet: M**EPSD și #FurciSiTopoare! De asta e nevoie ca să dai jos o bandă de hoți brutali și primitivi. Amintiți-vă de rânjetul grobian al șoferului Șerban Nicolae în timp ce insulta o doamnă din Parlament, amintiți-vă de jandarmii lovind tineri nevinovați, amintiți-vă cum ne sfida Codrin Ștefănescu, spunând că pot face orice “pentru că putem”! În fața acestei agresiuni, suntem în legitimă apărare. Avem dreptul să ne protejăm. Cu furci și topoare.

PS: La ora la care scriam, zeci de mii de tineri care participau la Festivalul Untold scandau „M**e PSD”! Nu e nevoie de nici o altă concluzie!

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.