Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Când scapă România de norul de cenuşă vulcanică din Spania

www.romaniatv.net
nori, cer

Norul de cenuşă rezultat din erupţia vulcanului Cumbre Vieja din Insulele Canare (Spania) va dispărea de pe teritoriul României spre jumătatea acestei săptămâni, iar ploile prognozate nu vor antrena la sol particulele de dioxid de sulf, a declarat, luni, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"Norul de cenuşă a intrat, deja, în România şi va rămâne încă două-trei zile pe teritoriu. Astăzi e intensitatea mai mare a concentraţiilor de dioxid de sulf. Concentraţia este pe toată coloana, însă la sol valoarea acestora este mică. În general, însă concentraţiile vor fi mici, nu sunt mari fluctuaţii. Concentraţia mare este sus între 5 şi 10 kilometri, undeva chiar şi deasupra norilor. Din acest motiv, acest nor nu prea o să ne influenţeze pe noi. Cu cât înaintăm spre sfârşitul săptămânii, norul se cam disipează. Acesta a venit disipat, oricum... E greu de spus cum vor influenţa ploile efectele acestui nor. Noi estimăm că baza norilor va fi destul de jos, undeva sub 5 - 7 km şi atunci nu antrenează particulele de dioxid de sulf. Oricum, dacă se va întâmpla asta nu cred că va fi un pericol. Nu am auzit nicăieri prin Europa să se fi întâmplat ceva. Acest nor va dispărea cam spre jumătatea săptămânii şi va avea concentraţi foarte mici", a menţionat specialistul ANM.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anunţa, duminică, pe Facebook, faptul că norul de cenuşă vulcanică produs de erupţia vulcanului Cumbre Vieja din Insulele Canare va traversa teritoriul României până marţi, 28 septembrie şi că echipamentele de detecţie nu au înregistrat până la acel moment creşteri ale valorilor de poluare.

Astfel, informaţiile primite de ANM, furnizate de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus EU, arată că, în cursul ultimelor zile, în sudul şi vestul Europei, concentraţiile de dioxid de sulf, pe întreaga coloană de aer (între sol şi altitudinea de 10.000 de metri), s-au menţinut la valori ridicate, iar evoluţia estimată pentru propagarea acestui nor indică apropierea sa de vestul României, într-o primă etapă duminică, 26 septembrie, şi ulterior extinderea sa în ziua de luni, 27 septembrie.

Potrivit sursei citate, norul de cenuşă vulcanică este un amestec de vapori de apă, de gaz vulcanic şi de particule fine, solide, de magmă pulverizată, solidificată şi răcită.

Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, aparţinând MMAP şi gestionată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), asigură monitorizarea permanentă a calităţii aerului înconjurător pe întreg teritoriul României, subliniază MMAP.

Conform datelor existente pe portalul calitateaer.ro, la ora actuală concentraţiile orare provenite din monitorizarea poluanţilor precum SO2, pulberi în suspensie (fracţiile PM10 şi PM2.5), NOx şi CO se încadrează în limite normale, la nivelul întregii ţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.