Premium
Intervenția militară din 2015 a Rusiei în Siria a schimbat total balanța de putere în statul arab, permițându-i în cele din urmă lui Bashar al Assad să mențină guvernarea în ciuda faptului că armata sa nu controlează, cel puțin pentru moment, întregul teritoriu național.
Deși Putin s-a dovedit a fi un aliat ferm al președintelui sirian, nemulțumirile Kremlinului față de modul în care Damascul pune în practică unele politici sunt din ce în ce mai evidente, chiar dacă astfel de mesaje nu vin pe surse oficiale.
Astfel, o serie de articole critice la adresa lui Assad au fost publicate în primavara acestui an în mai multe ziare rusești controlate de oligarhi apropiați lui Putin. Spre exemplu, Fundația pentru Protejarea Valorilor Naționale în Siria, finanțată de oligarhul Yevgeny Prigozhin, publica un studiu conform căruia doar 32 % dintre sirieni l-ar mai vota pe Assad cu ocazia alegerilor prezidențiale ce vor avea loc în 2021.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov neagă existența unor tensiuni în relația bilaterală și cu atât mai mult existența unei nemulțumiri constante a Rusiei față de partenerul sirian.
Cert este faptul că în prezent interesele Damascului și Moscovei nu se mai intersectează la fel de bine ca în trecut. Dacă Assad dorește să recapete controlul asupra Siriei întregi, Putin este interesat să rămână singurul broker de putere în această țară, prin limitarea influenței iraniene și menținerea Turciei angrenată în complexul regional de securitate. Mult mai important, supusă unor sancțiuni internaționale, Rusia are nevoie de bani, motiv pentru care presează Damascul să întoarcă cele 3 miliarde de dolari rezultați din costurile militare ale armatei ruse. Într-un asemenea context, demararea procesului de reconstrucție al Siriei ar permite Rusiei și oligarhilor săi acces la fonduri extrem de importante. Conform datelor ONU, reconstrucția ar presupune angrenarea unei sume de cel puțin 400 miliarde USD.
Chiar dacă criticile venite din zona Kremlinului la adresa lui Assad sunt din ce în ce mai vizibile, în timp ce inclusiv Russian International Affairs Council vehicula ipoteza conform căreia Rusia, Iran și Turcia au convenit în privința schimbării lui Assad și preluarea puterii la Damasc de către un guvern interimar care să includă toate forțele de opoziție, riscul schimbării actualului leadership la Damasc este mare pentru Moscova.
Assad reprezintă garanția de supraviețuire pentru actualul establishment sirian alcătuit în proporție covârșitoare din rândul minorității alawite. Capacitatea de prezervare a puterii elitelor este strâns legată de Assad, motiv pentru care acestea s-au opus schimbării oricărui status quo intern. Spre exemplu, când fostul vicepreședinte sirian Farouk al-Shara a fost vehiculuat ca posibil înlocuitor al lui Bashar în 2012, sub girul Rusiei și Turciei, elitele siriene s-au delimitat imediat de al-Sahara care a fost arestat imediat.
Este așadar greu de știut care este gradul real de penetrare al Rusiei în cadrul acestui grup de interese. Inclusiv sprijinul acordat de către armata rusă generalului sirian Suhail al-Hassan în detrimentul forțelor conduse de către Maher al-Assad, fratele mai mic al lui Bashar și un apropiat al Teheranului, l-au transformat pe al-Hassan într-un personaj din ce în ce mai puțin popular în rândul l alawiților.
Mai apoi, revenirea Rusiei ca actor activ în Orientul Mijlociu transmite totodată statelor arabe că Moscova ar putea fi un partener de încredere și o alternativă la garanțiile de securitate ale Statelor Unite. Egipt sau unele monarhii din Golf pot privi în Rusia o alternativă într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Din acest motiv înlăturarea lui Bashar ar vulnerabiliza această poziție.
Alegerile prezidențiale din Siria ce vor avea loc în 2021 sunt calculate cu foarte mare atenție de către Mosocova, iar prezervarea propriilor avantaje va fi singurul obiectiv al Rusiei. În acest sens, Moscova ar trebui să aibă tot interesul de a presa Damascul să pună în practică câteva reforme constituționale privind sistemul legislativ. În primul rând l-ar constrânge pe Assad să facă concesii pe termen lung Rusiei, într-un context în care pe baza noilor reforme va depinde și mai mult de Rusia pentru asigurarea victoriei în alegeri, spre deosebire de actualul sistem care l-a făcut să defileze cu ocazia scrutinului din 2014. În al doilea rând, Rusia ar avea oportunitatea de a pune în practică un scenariu soft, dacă va dori, privind înlăturarea actualului său partener. Nu în ultimul rând, cu Assad sau alt aliat la Damasc, alegerile desfășurate sub stindardul reformelor electorale va conferi legitimitate viitorului guvern, ceea ce va permite atragerea cu o mult mai mare ușurință a capitalului occidental.
Rusia nu a intervenit în Siria pentru Assad ci pentru protejarea propriilor interese strategice, iar atât timp cât Assad va accepta regulile Rusiei va primi sprijinul de care are nevoie. În sens contrar, Moscova va face tot ce îi stă în putință pentru a susține la Damasc un regim aliat și un stat clientelar.
