Premium
Cum calitatea apare de pe urma concurenței, atunci când pe o piață este monopol, iar clienții nu au altă opțiune, jucătorul din piață care deține monopolul nu este interesat să piardă bani prin investiții în calitate. În regimul comunist, cam totul era monopol de stat, iar investiția în calitate era o pierdere de bani. În mod particular, vorbesc despre sistemul sanitar gestionat de stat, care are și azi boala lipsei de calitate, ca urmare a perioadei în care era singura soluție a celui care avea ceva de tratat. Efectul inerției continuă și azi, în ciuda apariției concurenței. În interiorul sistemului de stat, atitudinea este de superioritate de tip monopol, iar calitatea - asemenea.
Luni, am căzut pe scări la parlament alergând spre locul de live. Am fost în aceeași seară la Spitalul Universitar din București, să văd cât de grav este piciorul. Acel spital este exemplul muncii făcute pe jumătate, al screen saver-ului de la intrare combinat cu catacomba sinistră din interior. La primul contact arată spălat și readus în secolul 21. Cu excepția nervozității fătucii de la Recepție care vorbește peste tine, trântește orice obiect are în mână, se răstește la oameni și-ți flutură pe la nas degetele când vorbește ca să-i vezi noile ei pietricele lipite pe unghii. Eh, o fi avut o zi proastă.
La ortopedie se poate filma o scenă din "Anatomia lui Grey". Amenajat frumos, curat, mochetă de spital civilizat, tavan fals, scaune întregi, boxe în care "un reprezentant al raionului legume-fructe este chemat la recepție clienți" sau ceva asemănător se anunță, iar în restul timpului cântă muzică. Mi s-a părut interesant ca într-un spital să cânte sugestiv melodia "Fragile" a lui Sting. "How fragile we are..." cânta Sting, timp în care văd un pacient care își pipăia ghipsul de la mână. Ba chiar scrie "Ortopedie / Orthopedy" deasupra ușii, a propos de "Anatomia lui Grey".
Aceasta este doar screen saver-ul, deoarece cruda realitate este în spate. Pe holul de la Radiologie nu scrie "Radiology" și nu are de ce, acea zonă a spitalului este din alt film. Dintr-un documentar despre gulagul lagărelor de muncă forțată, după cum spuneam mai sus. În orele de așteptare să intru la micul Dumnezeu al Radiologiei am numărat 16 neoane din care funcționau 4. Unul într-o parte a holului și 3 în cealaltă parte, ceea ce lăsau cam tot holul într-un semi-întuneric lugubru. Ferestrele erau năpădite de o vegetație care nu lăsa nici lumina chioară a serii să intre. Holul conținea bărbați în chiloți pe tărgi, femei bătrâne care mângâiau icoane, oameni plini de sânge care gemeau pe alte tărgi, tineri cu perfuzii care ofereau locul unora mai maturi care veneau șchiopătând, oameni cu 3-4 pungi voluminoase cu conținutul acoperit de ziare rupte, femei care își omorau plictiseala în telefon, bărbați care își omorau plictiseala înjurând. Din când în când mai trecea o targă cu un pacient care urla de durere cu gura închisă de câte ori o roată a tărgii lovea una dintre multiplele gropi din gresie. E o gresie de tip consignație din 1995, pusă probabil în 1995, cu gropi cât un pumn. Adânci și late cât pumnul și ale naibii, toate în calea tărgilor. Împingătorul de targă își calma pacientul cu un "hai gataa!", spus pe ton de pensionar căruia nu i s-a dat scaunul în autobuz. Toate zecile de personaje stau claie peste grămadă, ca într-un vagon de tren din India, clasa 3 din 3.
Singura speranță pentru a ieși din acea conductă populată este să își auzi numele de familie strigat în scârbă de micul Dumnezeu din cabinet. Nu știu cine i-a deranjat pe oamenii aceștia și de ce li se pare că prezența mea acolo este inoportună. În cabinet este o masă metalică pe care am fost invitat să stau cu un "treci acolo" spus ca unui animal pierdut de turmă. Întreb de ce nu are o folie deasupra, pentru că nu mi se pare că este steril. Sistemul te vrea umil și să te simți vinovat că te afli acolo. Probabil că lipsa mea de servilism l-a făcut pe angajatul plătit din contribuțiile mele să râdă și să spună unui al doilea personaj aflat în altă cameră "auzi la el, vrea să fie steril aicea! Te-ai trezit tu, bă, acuma cu sterilu'... Mata știi că avem mii de pacienți pe zi? Nu zice nimeni de steril și ce să spun, te-ai trezit tu deștept! Dacă nu-ți convine, du-te la privat! E acolo mediu steril ca să lingi tu pereții." Omul avea dreptate cu faptul că vin mii de pacienți pe zi. Dar dreptatea lui se termină aici. Costă atât de mult o rolă de cearceaf de hârtie? Dacă ea costă 5 lei, măcar să o cumpere oficialii din Ministerul Sănătății prin firmele unor prieteni cu 15 lei la licitație aranjată sau prin încredințare directă, dar să o pună acolo. Să fure bani publici, dar măcar să facă un mediu steril acolo unde trebuie să fie. A sta pe o masă metalică ce pute, are urme de transpirație amestecată de la zeci de oameni, dâre subțiri de sânge semi-coagulat nu este chiar un premiu după ore întregi de așteptare pe holul în care era alt sânge și altă transpirație.
Câțiva oameni au plecat deoarece nu au rezistat să aștepte în acel mediu. Au plecat înjurând medicii, sistemul și pe ministrul Nicolae Bănicioiu. M-a surprins faptul că îi știau numele. M-a surprins faptul că bărbați cu aspect de heterosexuali au fantezii erotice anale și orale cu Nicolae Bănicioiu. M-a surprins faptul că o bătrână de la care te așteptai să știe că președintele este Ion Iliescu a spus unei fete cu perfuzie că "Bănicioiu e de vină, mamă. Așa-și bate el joc de banii noștri". Sunt în continuare surprins să văd că românii din 2015 nu seamănă deloc cu românii din 2000 și au ajuns să aibă o noțiune despre modul în care funcționează statul. Ba mai mult decât atât, să fie la curent cu schimbările de miniștri, deși ajung uneori în postura de ministru niște marionete, niște iluștri anonimi care nu fac nimic toată ziua și nu se pricep cum să managerieze un mop, dar ei manageriază un sistem. Ne mai scuipă microfoanele când ies dintr-o audiere formală la o comisie parlamentară ca să ne spună că lucrurile sunt pe un făgaș bun.
Celor care au plecat nervoși de pe holul așteptării infinite li s-a spus pe un ton superior să se ducă la privat dacă nu le convine. Cum mi s-a spus și mie când am întrebat de masa de abator pe care trebuia să fiu iradiat. Nu mi se pare normal ca pe banii tăi să ai parte de o asemenea abordare. Banii mei, proveniți din contribuția mea și a angajatorului pentru CNAS, mi-au fost luați obligatoriu pentru susținerea acestor lagăre. Gulagul lui Bănicioiu nu este creat de el, este moștenit de la predecesori. Dar îl administrează, nu îl modifică și îi încurajează pe angajați să continue în demersul lor agresiv verbal. Noi susținem financiar gulagul lui Bănicioiu și nu putem ieși din capcană. Banii ne sunt luați forțat, nu putem controla modul de utilizare, iar serviciile care ne sunt oferite pentru acești bani sunt execrabile.
Soluții? Să crească gradul de liberalizare al serviciilor de sănătate, adică dacă tot îți ia forțat o sumă de bani, măcar să alegi dacă o dai CNAS sau unei firme private cu activitate în domeniu. Să privatizeze spitalele, pentru că statul este un prost administrator. Dacă nu vrea să renunțe la banii pe care mi-i ia cu forța și dacă nu vrea să renunțe la controlul unui sistem medical defectuos, măcar să investească în el ca să nu mai arate a lagăre pentru inamicii poporului, iar personalul să nu mai se creadă comisarul bolșevic care îl anchetează pe proprietarul care nu vrea să își dea pământul la colectivizare. Dacă medicii de la stat știu că indiferent ce fac, banii le intră și nu îi dă nimeni afară pe motiv de nesimțire, vor fi în continuare aceiași măcelari șpăgari. În clipul de mai jos, avem un astfel de specimen care s-a făcut medic pentru halatul cu buzunare adânci, în care așteaptă plicurile. El este emblematic prin atitudine și prin cele două fraze pe care medicii de teapa lui le au adânc înrădăcinate în visceral: "Da, ne batem joc de pacienți" și "Toată lumea așteaptă".
Nu am înjurat, deși aveam același sentiment cu colegii de suferință care au renunțat mai flamboaiant la așteptare. Mă gândeam la o comparație între C.A. Rosetti și Nicolae Bănicioiu. Dacă Victor Ponta este micul Titulescu, atunci Nicolae Bănicioiu este micul Rosetti. Mă folosesc de un scurt citat din "Scrisoarea a III-a" de Mihai Eminescu, în care vorbea despre politica din zilele sale și despre C.A. Rosetti, dar parcă descrie sistemul sanitar de azi și pe omul de la butoane:
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii, de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască.
