Premium
Explozia de interes și emoție generată de situația – stingheritoare pentru Armata Română – în care se află câinele-erou Max, trecut la casat după ce s-a îmbolnăvit în misiune, trebuie utilizată pentru a sensibiliza Parlamentul și MAPN într-o problemă cu grad mai larg de generalitate. E vorba de situația combatanților români din teatrele de operațiuni în ansamblu - prinsi uneori în goluri legislative care apar oarecum firesc atunci când domeniul tău de activitate e reglementat de articole risipite prin zeci de legi distincte.
România are, la începutul lui 2015, o experiență prea bogată și prea statornică în angajamente militare internaționale pentru a nu dedica veteranilor săi din Afganistan sau Irak o lege specială, care să aducă laolaltă toate problemele specifice muncii lor excepționale: de la sindromul de stres post-traumatic si alte boli dobândite în misiune până la reglementarea unitară și coerentă a problemei veniturilor, a reintegrării, a drepturilor care revin familiei în cazuri speciale ș.a.
Povestea lui Max este, indiscutabil, înduioșătoare; dar există și eroi răniți, orfani sau văduve cu istorii la fel de emoționante la care trebuie să ne gândim azi – pentru a nu descoperi mâine, din cine știe ce articol de presă, că sunt victime ale unor nedreptăți similare.
Iată de ce, grabnic, în următoarele luni, parlamentarii trebuie să stea de vorbă cu familiile celor plecați în teatrele de operațiuni, să se deplaseze în Agfanistan – și să adopte rapid o Lege specială și cuprinzătoare a Trupelor din Teatrele de Operatiuni.
