DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cel mai bătrân om din lume, recunoscut în Cartea Recordurilor, a murit

Britanicul Bob Weighton, recunoscut de Guinness Book of Records drept decanul de vârstă al umanităţii, a murit joi de cancer la vârsta de 112 ani, potrivit informaţiilor furnizate de familia sa, transmite AFP.

Citește și: Ion Cristoiu decriptează războiul din interiorul PNL: Gruparea Ludovic Orban vs. Gruparea Rareş Bogdan

Fost profesor şi inginer, Weighton a fost declarat de Guinness drept cel mai bătrân om din lume în luna martie, titlu contestat de sud-africanul Freddie Blom, care a susţinut că urma să împlinească 116 ani pe 8 mai.

La sfârşitul lunii martie, cea mai vârstnică femeie identificată de academia Guinness a fost japoneza Kane Tanaka, în vârstă de 117 ani.

Bob Weighton "a murit liniştit în somn, de cancer, joi, 28 mai 2020, în apartamentul său din Alton", Hampshire, localitate situată la aproximativ 90 de kilometri sud-vest de Londra, potrivit unei declaraţii a familiei sale.

Bob Weighton şi-a sărbătorit ultima zi de naştere pe 29 martie, în condiţii de izolare din cauza epidemiei noului coronavirus, care reprezintă un risc crescut pentru persoanele în vârstă. El a apreciat că "lumea este un pic în dezordine" din cauza pandemiei şi a refuzat să primească o felicitare cu ocazia zilei de naştere de la regina Elisabeta a II-a deoarece cheltuiala pentru aceasta s-ar fi făcut din banii contribuabililor şi pentru că primise deja cel puţin zece astfel de felicitări din partea reginei.

Născut pe 29 martie 1908 în Yorkshire, Bob Weighton a avut şase fraţi, trei copii, zece nepoţi şi 25 de strănepoţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.