Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comunitatea internațională se mobilizează pentru a-și onora promisiunile de a îmbunătăți viața celor 8 miliarde de oameni

elsoldepuebla.com
populatie cetateni oameni

Într-un context de tensiuni geopolitice fără precedent şi o avalanşă de crize care a lovit în plin ţările cele mai vulnerabile, zeci de lideri se întâlnesc luni la New York pentru a relansa promisiunile eşuate de a îmbunătăţi radical soarta omenirii. Summitul, ce deschide săptămâna la nivel înalt a Adunării Generale a ONU, riscă însă să fie rapid eclipsat de prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, consemnează AFP.

Soarta celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) adoptate de statele membre ONU în 2015 pentru a construi un viitor mai bun şi mai durabil până în 2030 este crucială pentru "mai mult de jumătate din lume" rămasă în urmă - inclusiv pentru cei care suferă de consecinţele războiului din Ucraina, conform agerpres.

Aceste obiective "se referă la speranţele, visele, drepturile şi aşteptările oamenilor, precum şi la sănătatea mediului nostru natural", a insistat în weekend secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

"Este vorba de îndreptarea unor nedreptăţi istorice, de vindecarea divizărilor globale şi de a pune lumea noastră pe calea către o pace durabilă", a adăugat el, făcând apel la un "plan de salvare".

Într-adevăr, la jumătatea drumului, doar 15% dintre aceste ODD înregistrează progrese, multe stagnează, iar altele regresează - cum este speranţa că niciunul dintre cei 8 miliarde de oameni nu va mai suferi de foame.

Ieşirea din sărăcie, accesul la educaţie, apă potabilă sau energie curată, o stare bună de sănătate, lupta împotriva schimbărilor climatice sau crearea unor societăţi paşnice - toate aceste obiective de dezvoltare sunt în mare măsură interdependente, şi toate au fost subminate de multiplele crize care au zdruncinat lumea în ultimii ani, de la pandemia de Covid-19 la dezastrele climatice, fără a uita războiul din Ucraina şi impactul său în cascadă asupra costului vieţii.

Aşadar, acest summit este "un spaţiu vital pentru a face schimbări", a comentat Abby Maxman, de la ONG-ul Oxfam, îndemnându-i pe liderii mondiali să îşi asume "angajamente semnificative, urmate de acţiuni reale".

Potrivit unui proiect de declaraţie care va fi adoptat luni, statele membre se vor angaja să "acţioneze cu urgenţă" pentru a transpune în realitate "planul de acţiune pentru oameni, planetă, prosperitate, pace şi parteneriat şi pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă".

În acest sens, liderii se vor pronunţa în special în favoarea unei reforme a arhitecturii financiare internaţionale, în condiţiile în care multe ţări în curs de dezvoltare sunt paralizate sub greutatea propriei datorii.

Va putea acest summit să reaprindă un sentiment de "speranţă, optimism şi entuziasm", aşa cum a fost prezentat? "Sunt destul de sceptic", a spus Noam Unger, de la Centrul american pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS), care se teme că reuniunea nu va reprezenta mai mult decât "o şedinţă foto şic la nivel înalt".

Totuşi, ţările din Sud, ai căror lideri vor fi prezenţi în masă luni, speră la mai mult.

Confruntaţi cu revendicările şi resentimentele lor, diplomaţii occidentali au avut grijă să insiste că prioritatea lor la acest summit este dezvoltarea.

"Cei mai vulnerabili din lume ne urmăresc, ca această tânără pe care am întâlnit-o săptămâna trecută în Ciad, care a fugit de violenţe de neconceput în Sudan", a spus ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield. "Această tânără se bazează pe noi", a subliniat ea.

"Există un decalaj tot mai mare între lumea în curs de dezvoltare şi lumea dezvoltată", a remarcat un diplomat european înalt.

Şi trebuie să "ne asigurăm că acest decalaj nu se măreşte şi mai mult", a adăugat acesta, recunoscând că războiul din Ucraina "deturnează atenţia politică şi economică de la probleme globale presante precum securitatea alimentară, dezastrele climatice, inegalităţile, accesul la finanţare".

Aceste probleme existenţiale, în special pentru ţările cele mai sărace, riscă să fie puse în umbră săptămâna aceasta la New York de preşedintele ucrainean, care va urca pentru prima dată pe podiumul ONU, înaintea reuniunii Consiliului de Securitate privind Ucraina de miercuri.

O vizită care ar putea contraria şi mai mult ţările din Sud dacă Volodimir Zelenski va adopta o "linie dură", cerând şi mai multe arme de la aliaţii săi, avertizează Richard Gowan de la International Crisis Group, a mai consemnat AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.