DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Conducerea Spitalului Judeţean Focşani a demarat o anchetă după moartea fetiţei de patru luni şi jumătate

spital universitar

Conducerea Spitalului Judeţean Focşani anunţă că a demarat o anchetă după moartea fetiţei de patru luni şi jumătate consultată de un medic din Ambulatoriul de specialitate al unităţii, potrivit news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma, spitalul a constituit o comisie pentru a verifica dacă din punct de vedere administrativ au fost respectate toate protocoalele şi toate procedurile de consultaţie.

”Copilul nu a fost consultat în Unitatea de Primiri Urgenţe şi nici în Secţia de Pediatrie. Aşa cum reiese din registrul de consultaţii, bebeluşul a fost consultat în cabinetul de pediatrie din Policlinică de către doamna doctor Mihalache. Totodată, pentru a vedea dacă au fost probleme în cazul respectiv, spitalul a constituit o comisie pentru a verifica dacă, din punct de vedere administrativ, dacă au fost respectate toate procedurile de consultaţie”, a spus Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Citește și: PSD, despre planurile PNL de creștere a vârstei de pensionare: Reprezintă un ‘dar otrăvit’

La rândul său, medicul care a consultat copilul suţine că nu avea simptome de pneumonie.

”În data de 6 decembrie, la ora 12:14, am consultat copilul Petre Daria Maria, în vârstă de patru luni şi jumătate. La examenul clinic nu am depistat simptomatologii respiratorii, copilul respira bine, avea un tonus bun, a fost consultat pe îndelete. Temperatura intrarectală a fost de 36,8 grade, i-am administrat un antitermic. La examenul clinic am găsit un faringe hiper emic, fără alte modificări vizibile. Copilul a primit o reţetă acasă cu antitermic şi simptomatice, a spus dr. Mihaela Mihalache, medicul care a consultat bebeluşul.

Potrivit reprezentanţilor SJU Galaţi, în urma necropsiei, medicii legişti de la SML Vrancea au stabilit că fetiţa a murit din cauza unei pneumonii şi a unei insuficienţe respiratorii, probe urmând a fi trimise la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru confirmare.

La rândul lor, poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Fetiţa a fost înmormântată, miercuri, în comuna Garoafa, din judetul Vrancea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.