Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corneliu papură, după egalul cu FC Botoșani: Atât am putut astăzi

Universitatea Craiova
Corneliu Papură

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat după meciul cu FC Botoşani, scor 1-1, că îşi felicită jucătorii pentru că au echilibrat jocul după golul primit în primul minut.

“Îmi felicit jucătorii pentru că au reuşit să nu se dezechilibreze în momentul în care am început destul de rău jocul, 1-0 pentru adversar. Am reuşit să echilibrăm partida, ne-am creat situaţii bune, după ce am egalat ambele formaţii şi-au creat ocazii de a marca. Pe final de joc s-a resimţit efortul pe care l-am depus la Atena. Eşti mulţumit când câştigi, dar având în vedere condiţiile – foarte cald, deplasare după un meci care ne-a solicitat extraordinar la Atena, în condiţiile date, împotriva unei echipe ofensive, cred că atât am putut astăzi. Dacă aveam acelaşi timp de refacere ca adversarul cred că reuşeam mult mai mult”, a spus Papură.

Formaţia FC Botoşani a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I, în care Cătălin Golofca a deschis scorul în secunda 28. Craiovenii au egalat prin Bancu, în minutul 29.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.