1. Majorarea prețului energiei și a taxelor pe carburanți este cel mai ușor și rapid mod de a aduce bani la buget, de pe spinarea tuturor românilor. Toate familiile plătesc facturile la utilități și alimentează cu carburanți mașinile. Prețul energiei influențează inclusiv prețul apei. Totul. Scumpirile în lanț se vor resimți în toate produsele și serviciile de pe piață, pe scurt în toate buzunarele românilor. Ultimele propuneri de „urgență” fiscală nu au nicio legătură cu creșterea competitivității economice, nici cu creșterea puterii de cumpărare sau a calității vieții.

2. Este trist că se propune din nou schimbarea Codului Fiscal prin OUG, fără dezbateri publice și tehnice. De ce o noi modificări fiscale? Cauza este evidentă: disperarea guvernamentală de a colecta bani suplimentar la bugetul țării pentru acoperirea unor promisiuni de neacoperit. Impredictibilitatea fiscală și mesajele confuze, nefundamentate corect, sunt foarte costisitoare pentru toată țara.

În proiectul de OUG pentru modificarea Codului Fiscal se mai anunță introducerea unui plafon de 30% pentru deducerea cheltuielilor cu creditele înstrăinătate, o măsură doar în aparență bună. În realitate:

3. Marea majoritate a băncilor și-au cam vândut creanțele neperformante până anul trecut. Nu văd de unde noi fonduri consistente colectate la bugetul țării. Înainte de 2008 a fost într-adevăr un iureș de creditare, iar cele neplătite la scadență au fost înstrăinate masiv anii trecuți, e adevărat – pe sume ridicole, pentru a se curăța băncile bilanțier și, e din nou adevărat, cu efecte perturbatoare asupra firmelor și populației, dar și asupra încasărilor la buget. Astăzi, însă rata creditelor neperformante este la minimul post-criză, la 9%. E vorba de restanțe de peste 90 de zile, care se ridică la 6 miliarde lei cumulate pentru persoane și firme (din care marea majoritate o reprezintă populația cu 4,5 mld. lei). Așadar, spațiul pentru înstrăinărarea de noi credite neperformante s-a redus extrem de mult ca o astfel de prevedere să aibă impact bugetar semnificativ.

4. Viteza de creștere a creditării de 4% este sub creșterea economică azi în România. Această măsură de „urgență” va avea impact „imediat” pe scăderea capacității de creditare. În loc să discutăm lucid și cu argumente despre: sporirea protecției creditorilor garantați, despre dezvoltarea de piețe secundare pentru creditele neperformante protejând drepturile consumatorilor bancari, despre deduceri prudențiale obligatorii proprii din fondurile proprii ale creditelor neperformante, despre ratele de recuperare, timpii de recuperare și costurile de recuperare a creanțelor – inclusiv în cazurile executărilor silite date de insolvență care să vină în sprijinul mediului de afaceri, cred că suntem mult prea întârziați pentru a veni cu astfel de propuneri și, din nou, în fața goanei după cai verzi. Cam ca și în cazul impozitării bacșișului, dacă mai țineți minte. Mai mult decât atât, autoritățile de supraveghere bancare au în prezent posibilitatea de a folosi instrumente specifice pentru evaluarea pierderilor suferite sau probabile prin evaluarea corectă a activelor bancare, doar voință să fie, și nu cred că impunerea plafonului de 30% va rezolva problema colectării impozitului pe profit bancar. Măsura aceasta ar putea fi ușor balansată, de pildă, prin noi contracte de management bancar care să diminueze profitul prin încărcarea cu costuri colaterale și care sunt deductibile din baza impozabilă a profitului. Dacă argumentele ministerului de finanțe și ale ANAF sunt altele, le așteptăm cu interes.