Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristina Neagu, resemnată: Mereu îmi doresc să luptăm pentru medalii, însă anul acesta am fost conştientă că era foarte greu

gsp.ro
Cristina Neagu

Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a vorbit, sâmbătă, într-o conferinţă de presă despre parcursul echipei de până acum, iar pentru News.ro a declarat că ”obiectivul obişnuit la fiecare turneu final este clasarea în primele şase locuri”, dar că anul acesta a fost conştientă că era ”foarte greu, aproape imposibil”.

”Cu toţi factorii adunaţi, cred că am fi reuşit să intrăm în locurile 1-8, avem în continuare această şansă. Obiectivul nostru este de obicei să intrăm în primele şase locuri la fiecare turneu final. Ştiam şi noi că ne va fi foarte greu, pentru că s-au jucat puţine meciuriîn acest sezon, apoi chiar înainte de plecare am pierdut-o şi pe Crina Pintea, în Danemarca am pierdut-o şi pe Laura Moisă, nu a fost uşor să ne redresăm şi cu toate acestea, cred că am fost destul de aproape. Si cu Germania, şi cu Norvegia. Cel mai slab meci a fost cel cu Croaţia, nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat. S-a adunat multă oboseală în noi. Cam acesta e obiectivul pentru noi la orice turneu final, pentru că clasare cât mai bună ne aduce o postură bună pentru următoarele calificări la Europene sau Mondiale. Iar eu, de fiecare dată îmi doresc să ne luptăm pentru medalii, însă anul acesta am fost conştientă de la început că era foarte greu, aproape imposibil”, a declarat Neagu pentru News.ro.

Privind experienţa acumulată la CE din Danemarca în perspectiva calificărilor la JO, la turneul din martie 2021, Cristina Neagu a spus: ”De la acest turneu final putem lua unele momente bune în apărare, poate experienţa jocurilor pentru jucătoarele mai tinere. E greu să spui ce se poate lua pozitiv. Aşteptăm să se termine turneul şi să tragem linie după cele şase meciuri şi să vedem ce putem lua mai departe. Am muncit foarte mult pentru acest turneu şi îmi doresc enorm de mult să ne calificăm la Jocurile Olimpice”.

Neagu a făcut referiri şi la forma sa fizică şi a definit turneul de până acum ”nefast” pentru ea.

”M-am obişnuit ca în fiecare an aşteptările să fie foarte mari de la mine, oamenii aşteaptă mereu să marchez mult la fiecare meci. Şi eu îmi doresc asta, aşa i-am obişnuit, însă nu e atât de simplu. Eu nu-mi caut scuze, cred că de fiecare dată am fost realistă. Pur şi simplu la acest turneu final am venit fără pregătire adecvată din motive importante şi cu circumstanţe, nu am putut să fiu la cel mai înalt nivel al meu. Sincer, mi-e greu la fiecare meci, am dureri de tot felul, am încercat să-mi fac treaba cât mai bine, dar nu am fost la nivelul la care era toată lumea obişnuită. Din motivul acesta au şi apărut tot felul de discuţii despre mine. Ştiu că în momentul în care o să fiu 100% fizic şi medical voi fi aceeaşi jucătoare pe care o ştie toată lumea şi care îmi doresc să fiu. Din păcate, acest turneu m-a prins într-un moment nefast”, a comentat căpitanul naţionalei.

Despre următorul meci, cu Ungaria, dar şi lipsurile reprezentativei la ultimul, cu Croaţia, Cristina Neagu a spus: ”Meciul cu Ungaria e foarte important pentru noi ca echipă, ne dorim să mai obţinem puncte în această grupă. Nu cred că suntem o echipă care poate câştiga un singur meci la acest turneu final. Strângem din dinţi şi rândurile şi încercăm să facem o partidă bună cu Ungaria, să câştigăm. Atmosfera e OK în echipă, am fost dezamăgite după Croaţia, însă am strâns rândurile, am stat de vorbă între noi, pur şi simplu s-au adunat mai multe lucruri. Nu am reuşit să ridicăm spiritul şi energia la meciul cu Croaţia. Asta ne-a lipsit! Nu cred că această echipă a Croaţiei e mai bună ca România, nici măcar în momentul de faţă, ele au produs această surpriză şi sunt pe val. În curând se va opri acest lucru şi la ele, pentru că vor da de echipe puternice de acum încolo. Au o şansă mare la semifinale, dar nu cred că pot mai mult de atât. Problema a fost cumva la noi, nu am reuşit să ne ridicăm spiritul de luptă şi energia”.

În finalul conferinţei, Cristina Neagu a mai spus că va continua să joace pentru naţională şi va lupta şi la turneu preolimpic, cu dorinţă enormă de calificare la JO de la Tokyo, iar tot anul 2020 într-un singur cuvânt: ”Complicat!”.

România se află pe ultimul loc în grupa principală II şi mai are de jucat două partide la Europene, în 14 şi 15 decembrie, cu Ungaria, respectiv Olanda.

În primul meci din grupa II, România a pierdut cu Croaţia, scor 20-25, iar anterior, în grupa preliminară D, a obţinut rezultatele: 19-22 cu Germania, 28-24 cu Polonia şi 20-28 cu Norvegia.

Programul în continuare la CE din Danemarca este:

Grupa I:

13 decembrie: Muntenegru - Suedia, Danemarca - Spania;

15 decembrie: Muntenegru - Spania, Franţa - Suedia, Danemarca - Rusia.

Grupa II:

12 decembrie: Ungaria - Germania, Croaţia - Norvegia;

14 decembrie: Olanda - Germania, Ungaria - România (21.30);

15 decembrie: Olanda - România (17.00), Croaţia - Germania, Ungaria - Norvegia.

Primele două clasate în grupele principale vor juca semifinalele, în 18 decembrie, iar în aceeaşi zi se vor confrunta şi echipele de pe locurile 3, pentru clasarea finală pe locurile 5-6. Finalele pentru medalii sunt programate în 20 decembrie. Alte meciuri de clasament nu se vor mai disputa.

Campioana europeană va obţine calificarea directă la CE2022, iar primele patru clasate vor fi, de asemenea, calificate la Campionatul Mondial 2021.

La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României s-a clasat pe locul 4, după 20-24 cu Olanda, în finala mică. Chiar înaintea acestei partide, căpitanul naţionalei tricolore, Cristina Neagu, a suferit o ruptură de ligamente în partida cu Ungaria, ratând lupta pentru medalii la CE.

Podiumul ediţiei din 2018, care a avut loc în Franţa, a fost ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.

Deţinătoarea recordului de titluri europene este Norvegia, cu 7 medalii de aur.

România participă pentru a 13-a oară la Campionatul European, din 14 ediţii, ratând o singură apariţie, în 2006. În 1998, a obţinut cea mai slabă clasare - locul 11, iar cea mai bună clasare a fost în 2010, când a obţinut medalia de bronz. Clasările complete: 1994 - locul 10, 1996 - 5, 1998 - 11, 2000 - 4, 2002 - 7, 2004 - 7, 2008 - 5, 2010 - medalie de bronz, 2012 - 10, 2014 - 9, 2016 - 5 şi 2018 - 4.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.