Premium
Vă mai amintiți de termenul pe care ni l-a dat Brucan, unul dintre creierele ”revoluției” de la 1989? Ne spunea că avem nevoie de 20 de ani de ”tranziție” între comunism oriental și democrație occidentală. Dar, s-a înșelat, am avut nevoie de 30. Bătrânul avea dreptate în logica lui, dar politica e făcută de oameni și ei nu performează întotdeauna așa cum se așteaptă unii.
Băsescu ar fi fost cel care ar fi trebuit să închidă tranziția, el a prins perioada de împlinire a profeției, cu un mandat înainte, unul după, dar nu a fost în stare să facă saltul necesar. Poate dacă Tăriceanu accepta în 2005 alegerile anticipate și poate dacă ai lui nu erau așa flămânzi. Dar poate că nici România nu era pregătită încă, așa că putem să îi recunoaștem măcar meritul de a fi așezat trambulina. Mai strâmbă ea, dar ce iese bine din prima?
Cel care a reușit să ducă profeția la bun sfârșit este Iohannis. Da, ați citit bine! Și, oricât de surprinzător sună asta din gura mea, să fie clar că nu am niciun interes aici să îl laud din senin, e de notorietate relația mea ”tensionată” cu el. Așa cum nu încerc nici să ”demonizez” vreun partid, nici să plâng de mila nimănui. Cel mult, vreau să fac un duș rece celor prea înfierbântați de victorie și celor prea înfuriați de înfrângere. Scopul meu nu este să lovesc sau să preamăresc, ci să vă invit să privim dintr-o perspectivă nouă situația politică din țară. Pentru că, acesta este adevărul: tranziția lui Brucan s-a terminat, România a intrat acum într-o nouă zonă de evoluție politică. Nu vi se pare că este așa? Haideți să vedem...
PNL a reușit, în sfârșit, să își îndeplinească visul și a devenit anul acesta principalul partid din România. După 30 de ani de zbateri, au reușit o performanță în premieră pentru ei, dar dorită și cerută de PPE de ani mulți. Încă de când l-au pus pe Crin Antonescu să facă fuziunea cu PDL, dacă nu de pe vremea Alianței D.A. Asta este politica europeană, politică în perspectivă, nu de pe o zi pe alta, din lovituri și tunuri de moment, pe principiul ”om vedea mâine cum mai șmecherim”!
Ceea ce a și făcut Iohannis și ”echipa” lui în acești ani de prim mandat, când noi am crezut că tace aiurea. Omul a tăcut și a făcut de nici nu ne-am dat seama cum a reușit să întoarcă balanța puterii în țară. Și să aibă control total asupra jocului politic românesc. Să îi dăm Cezarului actual ce e al lui. Iar celor de la PNL o medalie, pentru că au știut să fie răbdători și ascultători, având încredere în comandantul lor (spre deosebire de mine). Pentru că, hai să recunoaștem, tot meritul în această victorie este al lui Iohannis! Construcția momentului de azi a început încă din 2013 (cel puțin) și, chiar dacă a avut dificultăți de adaptare și înțelegere la început de mandat, a reușit să se pună pe picioare după victoria zdrobitoare a lui Dragnea din 2016 și să își țină adversarul în corzi până l-a adus azi în K.O. Cu metode mai mult sau mai puțin corecte, dar așa e realpolitik, nimeni nu joacă fair. Nicăieri! Iar, la final, doar învingătorii vorbesc și decid.
De aici încolo, o știe și ultimul pesedist, următorii cinci ani vor fi ai PNL! Și poate și următorii, dacă nu termină cu tâmpeniile astea heirupiste, dacă își calmează atitudinile dictatoriale și învață repede să comunice cu electoratul. Deocamdată, lucrurile le merg conform planului. Profitând de valul emoțional construit de Iohannis, la anticipatele din martie 2020 vor lua tot, la fel și la localele din iunie. Orban va deveni președintele Camerei Deputaților, Alina Gorghiu va fi președintele Senatului, iar Guvernul (condus de un premier mai mult tehnocrat decât politician) va face reforme profunde în Stat. Cât despre viitor, la următorul Congres, președinte al PNL va ajunge Rareș Bogdan, care va fi și viitorul președinte al României. Lucru stabilit deja acolo unde contează!
Numai că, să nu uităm că și Guvernul Boc venise pe cai mari și ajunsese la cote uriașe, dar nu a reușit să reziste până la capăt, deși aveau președintele țării și tot ”arsenalul” lui. După care la fel a pățit și marele val USR, care s-a spart ante-portas. Ca să urmeze același traseu în picaj și Super-Guvernarea Dragnea. E un trend în ultimii zece ani sau o fi blestemul pentru depășirea termenului dat de Brucan, dar e clar că poporul nu mai stă bleg până îi vine rândul la vot, ci se raliază rapid opozanților odată ce guvernul în funcție face tâmpenii. Ignorând și dând peste cap toate calculele și planurile făcute în laboratoarele de la București sau Bruxelles.
PSD se zbate azi într-o revoluție internă, din care are șanse slabe să iasă întreg. După ce a încasat două lovituri de ciocan anul acesta, va mai încasa două la foc automat în primăvară și va ieși tot mai zdrobit. Și mai buimăcit. Dar, uite că, în prag de anticipate, liderii săi sunt preocupați să pună fiecare mâna pe mașinăria ruginită de vot pe care au moștenit-o de la Iliescu, în loc să își găsească de urgență o locomotivă, o ”interfață” cu credibilitate, care să le poată schimba rapid imaginea în ochii majorității poporului. Și, nu, nu vorbesc de o interfață pe placul pensionarilor...
Pentru că ceea ce nu reușesc ei să perceapă nici acum e că 20% nu înseamnă ”majoritate”, ci nici măcar un sfert din voturile exprimate, cu atât mai puțin din totalitatea românilor. Scuza cu frauda nu ține, se știe că nu se poate șmecheri mai mult de 5%. Nici cea cu fake news și ura generată de echipa lui Iohannis, ei de ce nu au generat mai multă iubire în contrapondere? Iar Diaspora, să fim serioși, câteva sute de mii de voturi, din burtă sau nu, nu au făcut diferența nici la Euro, nici la prezidențiale, cu ele sau fără, PSD pierdea oricum răsunător. În consecință, chiar dacă aceste mișcări neortodoxe au avut loc, chiar dacă această campanie nu a fost făcută cu metodele cele mai corecte după manualul de democrație, nici cu cele mai elegante ”plăcuțe”, asta nu justifică de ce ei nu au reușit să contracareze eficient sau să se adapteze din mers. Explicații sunt, însă, este cineva acolo dispus să audă și altceva decât: ”noi suntem perfecți, cei mai buni, doar că ăia ne-au furat”?
Mai întâi, și-au gândit strategia prost, pe sisteme vechi de comunicare, deoarece majoritatea liderilor lor habar nu au de așa ceva și și-au ales consilieri incapabili să se adapteze la lumea nouă. ”Specialiști” din aceia care cred că dacă tot înșiri cifre goale la televizor e de ajuns ca lumea să te voteze. ”Consultanți” care îți spun să răspunzi la întrebarea moderatorului sau a adversarului cu ”noi am dat pensii și am alocat atâția și atâția bani”. Crezând că alegătorul e tâmp și nu observă că fugi și fandezi necinstit, că ai ceva de ascuns, că încerci să îi distragi atenția de al subiect, să îl păcălești. Halal ”trust building”! O strategie practicată cu non-succes de guvernarea PDL, dar pe care ”comunicatorii” români continuă să o considere regulă de aur. Ignorând prostește nevoia principală de credibilitate a politicianului și maturizarea electoratului.
Apoi, partidul a rămas blocat pe un singur segment electoral, crezând că îi va asigura la nesfârșit supremația politică. Promisiuni electorale antice, repetate și trâmbițate la maxim, doar pentru că au adus voturi în trecut și au rupt norii în 2016. Fixare pe pensii și salarii, așteptând recunoștința veșnică, doar pentru că și-au făcut datoria de guvern și partid socialist. Ignorare totală a celorlalte nevoi ale electoratului și ale așteptărilor acestuia de la politicieni. Toate pe principiul învățat și aplicat papagalicește: ”electoratul de stânga e docil și vine mereu la morcovul nostru”. Asta în timp ce ”echipa” lui Iohannis a înțeles lecția usturătoare din 2016 și a avut grijă să se adreseze unei categorii mai largi, să scoată la vot nehotărâții, nemulțumiții și neînțeleșii, mobilizând mult mai mulți români, astfel încât au reușit să depășească numeric electoratul acela stabil, dar fix, al mașinăriei PSD de promisiuni.
Iar, în final, buba cea mare: leadership-ul! Există mulți pesediști cinstiți și de treabă, dar lumea te judecă după șefi. ”Partidul” nu există de sine stătător, partidul este conducerea lui, partidul este așa cum îi sunt conducătorii, lumea nu separă lucrurile, partidul e judecat după ce îi fac liderii pe moment. Or, având un electorat de stânga disciplinat, care reușea să depășească lehamitea de dreapta, baronii s-au obișnuit cu ideea că merge orice fac, că nu mai trebuie perdea, ajungând chiar să creadă că oricare dintre ei poate să fie vedetă națională și chiar să ajungă președinte, ca electoratul lor votează orbește. Cum ar veni, fiecare baron PSD are bastonul de mareșal în vilă, doar să aibă chef să se mute la București. Numai că, nu e așa, uite la Crin, avea față, avea discurs, avea tot ce îi trebuia, dar a fost destul să facă o greșeală majoră și chiar electoratul lui l-a rejectat. Dar, atunci, tot felul de baroni care, chiar dacă știu să se impună (prin metode specifice) într-un județ anume, nu sunt capabili să comunice coerent și credibil pentru o țară formată din 41 de județe cu mentalități diverse?
Dragnea a crescut în umbra lui Geoană și Ponta, le-a fost ”impresar”, nu a sărit din fundul Teleormanului direct în prime time. Chiar și așa, el a dat lovitura în 2016 pe mintea consultanților israelieni, nu că era el mare lider sau comunicator. De aceea, ulterior, a și repetat orbește programul acela ca pe Biblie, că nu știa să facă altceva mai bun, nu avea habar cum să îl adapteze, dovadă că guvernarea lui a mers numai din gafe în gafe. De aceea avea și scor mai mic decât partidul, oricâte osanale i s-au adus, oricâte cifre s-au repetat la tv și de oricâte ori s-a ales prin congrese, că nu avea credibilitate la oameni și nici nu avea capacitatea să o obțină. Dar, înțeleg asta cei de la PSD și, în loc să se bată care dintre ei să fie stăpânul corabiei în scufundare, mai bine se bat cap în cap să își caute o echipă de conducere care să nu mai genereze ură, cu oameni fără afaceri dubioase și palate bugetare? Și să cultive oameni care să facă social-democrație din vocație și empatie, nu din interes și pentru căpătuială.
Înțeleg ei că în leadership-ul politic există vedete (Iliescu, Năstase Ponta, Crin, Tăriceanu, Băsescu, Iohannis) și există impresari (Cozmâncă, Hrebenciuc, Dragnea, Bogdan Olteanu, Blaga)? Un cuplu bielă-manivelă care nu merge separat, dacă e spart se pierd ambii! Așa cum nu merge să sari din impresar vedetă, ca nu știi să joci rolul, nu ești făcut pentru așa ceva, vezi experimentul Dragnea. Și mai există, apoi, nivele ale acestora, naționale, județene și locale. Unii nu le pot depăși niciodată, alții au nevoie de timp pentru a evolua, iar alții sunt făcuți direct pentru național. Dar cum să accepți așa ceva când ești plin de bani, de putere și te simți un mic dumnezeu neapreciat destul de plebe?
Poate când vor ajunge pe la 10%... Căci, asta este perspectiva pentru PSD, în formula actuală de conducere, oricare dintre ”marii” baroni ar prelua timona. După alegerile anticipate vor rămâne și fără pic de putere națională, fiind izolați în Parlament. Dar, dezastrul nu se va opri aici, vor fi spulberați și la locale, și, uite așa, partidul se va debaroniza cu forța. Aceasta fiind doar o etapă din procesul de destructurare al lor, care va fi dus la îndeplinire cu îndârjire până când stânga din România va deveni la fel ca și cea din Franța, fărâmițată în tot felul de partidulețe de buzunar. ”In check”, adică, fără posibilități de 50% și accese de autonomie europeană. O comandă și un plan de la Bruxelles, așa cum a fost și la francezi, îndeplinite cu acceptul socialiștilor, dovadă atitudinea lui Timmermans și ”profitul” lui.
USR a fost un experiment făcut cu un scop anume, pe care și l-a îndeplinit cu mai mult succes decât trebuia. Iar pe lângă asta, a fost și deturnat de la cel pentru care a fost conceput. Format în totalitate din amatori politici, acest partid a profitat, la fel ca și PNL, de acțiunile lui Iohannis și ale ”echipei” lui. Căci, ce au făcut altceva decât să îngâne mesajele lui, adăugându-le o tonalitate pițigăită și excese de comportament? Într-un fel, au făcut treaba murdară de crizare împotriva PSD, ceea ce a dus ca liberalii să pară eleganți și frecventabili pentru electoratul de dreapta mai liniștit.
Numai că, odată cu minimizarea PSD ca forță politică, rostul lor va dispărea, așa cum le va dispărea și mesajul. Vor salva țara de cine acum? De liberali? De Iohannis? La guvernare nu vor fi acceptați, nu va fi tolerat nici faptul că fură din electoratul PNL, așa că singura lor soluție va fi să alunece pe stânga, unde și sunt doctrinar. Și să devină una dintre alternativele de extremă stânga la PSD, pentru tineretul urban care se crede de dreapta, dar are pretenții de stânga. Vor deveni unul dintre acele partidulețele personale de pe acea parte politică despre care vorbeam. Și cam atât, pentru că lideri care să rupă hamul și votul nu prea au de unde să nască, așa că cei ce au prins această perioadă, se vor învechi pe funcții și le vor roti între ei, ca liberalii în vremurile de partid balama.
Pro România lui Ponta a trecut în acest an prin rai, după care s-a prăbușit rapid în iad. După figura bună de la Euro și după ce a făcut jocurile la căderea guvernului PSD, Ponta s-a trezit brusc mort, vorba Ralucăi. Fie pentru că s-a obrăznicit la votarea Guvernului Orban, fie pentru că așa era planul din start, i-au fost smulse cele două aripi și trimise, pachet si echitabil, la PNL și PSD. Nu că Daniel Constantin sau Mihai Tudose ar însemna prea mult politic, dar mesajul de izolare al lui Ponta e cel care contează. Și mai ales voturile care vor asigura execuția planului pentru anticipate.
Ce viitor are Pro România? Nu e prea clar. Depinde în parte de abilitatea lui Ponta de a se redresa și recredibiliza la electoratul de stânga, dar și de cât va reuși să absoarbă din hemoragia prin care va trece PSD. Până una alta, timpul nu prea are răbdare cu el și are nevoie să treacă hopul de la anticipate, ca să intre în Parlament, pentru a putea sta pe picioarele lui. Dacă, însă, va fi și el măturat de valul anti-stânga, atunci e posibil să ajungă la o fuziune cu PSD și chiar să îl conducă iar. Asta dacă nu îl preia Gușă înaintea lui...
PMP a fost un ”copil din flori” făcut pentru Elena Udrea, care nu a mai apucat să îl țină în brațe. Așa că l-a dădăcit moș Băsescu până a crescut nițel. După care, nea Traian, proaspăt întors la unitate, l-a transformat în partid de presiune unionistă, cu misiune ”geopolitică”. Ceea ce nu e rău, e chiar nobil, doar că e foarte prost executat cu un lider ca Tomac. Degeaba e el moldovean, daca politic e un buștean. Ca să fii credibil dincolo, ca să transmiți un mesaj de voință și chemare, trebuie să ai oarece audiență și aici. Or, dacă tu treci de 5% doar pentru că mai ai cheile softului, ce transmiți dincolo, că nu prea vrea nimeni unirea? Nu știu cine gândește strategiile astea în spatele fostului președinte, dar e foarte nepriceput la comunicare și analiză politică. Însă, cu noul om scos în față, Theodor Paleologu, PMP ar putea deveni o alternativă intelectuală de dreapta, un partid de nișă, dar capabil să culeagă din voturile care au mers la USR, pe fond de spaimă antipesedistă și blegeală liberală. Sau ar putea să se contopească în căldura brațelor primitoare ale PNL.
ALDE, acest papion sub care se ascunde Tăriceanu, a fost nășit de Ponta ca UNPR de dreapta, a fost folosit de PSD fix pentru asta, dar a rămas în stadiul de proiect: să îl ținem pe bunicul Călin în fereastră, ca să prostim oarece liberali. Și cu statul în fereastră și uitatul în oglindă a și rămas. Că mai mult de atât nu a reușit. Introdus pe sub ușă în Parlament de Dragnea, prin clasicele inginerii electorale de cedare a câte 10 voturi pe secție, și făcut mare președinte al Senatului, boier Tăriceanu a vrut să ia toată mâna pesedistă și s-a visat președintele de dreapta ala României pe votul electoratului de stânga. Oricât a vărsat bani în pușculița sondorilor, oricât l-a șantajat pe Liviu, tot nu i-a ieșit. Norocul lui a fost că a înțeles mesajul de achitare spre final și a cârmit unde i s-a spus, salvându-și pielea. Avea o șansă să intre în Parlament la aceste anticipate, dacă rămânea în alianță cu Ponta, dar vrea neapărat să își demonstreze că nu e capabil să facă singur nimic, că numele lui nu reprezintă nimic, că ratarea de la Euro nu e o fraudă, (cum îl îmbată consilierii și sondorii) ci realpolitik. Amin! O vreme va mai fi printre partidulețele care se vor bate pentru electoratul de stânga. Asta dacă nu i se oferă un loc călduț la PNL.
UDMR este și va rămâne unde trebuie să fie, ”prietenii” știu de ce. Avem un context geopolitic, avem o compoziție națională, cineva trebuie să țină acest culoar ocupat și în echilibru. Restul sunt crize de naționalism inutile...
Revenind la tranziția finalizată de Iohannis... Nu am spus întâmplător ”democrație occidentală” și nu ”democrație”. Pentru că prima este ”realpolitik”, politică pragmatică și în perspectivă, ceea ce există cu adevărat în lume, iar cea de a doua e o poezie ce se găsește doar în manuale și în capul poporului credul. Chiar dacă Brucan nu a formulat așa, la asta s-a gândit. La momentul când în România se va face politică de nivel european. Nu o fi ea prea curată, nici prea echitabilă, dar așa e politica peste tot. Și nu de asta s-a făcut ”Revoluția”, ca să schimbăm comunismul pe democrația occidentală?
Tranziția românească a fost dată de sistemul pe care s-a construit și a funcționat PSD, partidul dominant al țării până mai ieri: electorat captiv, ținut cu pomeni și promisiuni. Cel mai bun exemplu, ultima stratagemă a lui Dragnea: ”Am dat legea pensiilor, dar ca să o putem aplica trebuie să ne mai votați încă un mandat.” Serios? Nu sună asta a grădină zoologică? Nu, greșesc, grădină zoologică era comunismul. Tranziția noastră a fost o rezervație: ”sunteți liberi să umblați unde vreți, dar tot la noi trebuie să veniți pentru mâncare.” Nici comunism, dar nici democrație (în sens occidental). Așa cum nu aveam nici social-democrație cu politicieni care dădeau câte zece lei la pensie din ultimul model de SUV. Cea ce am avut până acum s-ar putea numi mai corect ”barosăneală”.
Da, acest salt a fost dirijat și forțat de Bruxelles. Iohannis a fost un bun executant, a învățat din mers și a reușit. Și, de aici înainte jocul politic nu va mai fi la fel. Chiar dacă PSD nu a dispărut, va trebui să se reinventeze total sau se va face praf dacă o ține cu aceleași filozofii învechite. Și doar o schimbare a denumirii nu va păcăli pe nimeni. Știu, perspectiva unei Opoziții lungi e îngrozitoare când te-ai învățat la putere și bani. Dar, pe de altă parte, dacă e ca PSD să se reformeze cu adevărat, să se scuture de baronii crescuți pe vremea lui Iliescu, să devină vandabil în țară și la 30 de ani de la căderea comunismului, să devină acceptabil pentru europeni, are nevoie de anii lui de ”tranziție”. Pe care până acum i-a tot amânat...
Oricum, în final, cel mai câștigat este electoratul de stânga, care va scăpa de dependență, se va elibera din captivitatea picăturii financiare, și va căpăta mai multe opțiuni, așa cum cel de dreapta a avut de la început. Știu, asta îi sperie, așa cum libertatea îngrozește leul crescut în zoo, dar uite că nu moare nimeni de foame pe dreapta. Dimpotrivă, ar trebui să se bucure, nu e niciun doliu de ținut. Pentru că doar competiția aduce progres și înnoire, ceea ce este în beneficiul consumatorului/alegătorului.
Hmmm, am vorbit despre intervenție europeană, control politic, vai, unde e democrația care ni s-a vândut în 1989? Păi, nu prin intervenție occidentală s-a făcut revoluția aceea care ne-a scos din grădina zoologică și pe care o regretă doar pensionarii PSD? Cât de ”democratică” a fost? Cât de ”originală” și ”populară”? Nu prea! Dar, ce ne-a mai plăcut...
O fi bine, o fi rău? Niciuna! E doar realpolitik. Așa funcționează lucrurile peste tot, aruncați la gunoi teoria politică din manuale și priviți realitatea în față! Aceasta e democrația occidentală, acesta e jocul european. Pentru asta ne-a scos din comunism chiar părintele PSD-ului, Ion Iliescu. Spre asta ne-a dus chiar PSD, prin premierul lor, Adrian Năstase. Suntem unde a vrut PSD să fim.
Brucan se poate odihni liniștit....
