DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Daniel Funeriu lansează un apel înainte de vot. Fostul ministru al Educației: 'Nu vă lăsați amăgiți de proști!'

daniel funeriu

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, lansează un apel înainte de alegeri. El îi îndeamnă pe români să voteze candidați pro-europeni și le transmite alegătorilor că slaba dezvoltare a țării e cauzată de incapacitatea societății de a recupera decalajele istorice.

„Cei care au tentația unui vot protest "anti-sistem și anti-european" să își pună întrebarea simplă: ce le-a luat lor, personal, Uniunea Europeană? Răspunsul cel mai probabil e: nimic.

Să se întrebe apoi ce le-a dat lor, personal, Uniunea Europeană? Dacă sunt onești lista e lungă: drept de circulație, de muncă, bani pentru drumuri și multe altele.

Da, Uniunea nu e perfectă, mulți descreierați vor să o confiște și să o deturneze din cursul ei firesc, izvorât din tradiția culturală, religioasă și umanistă care a fondat-o.

Mai am o întrebare pentru cei care nu-și mai încap în piele de mândria anti-europeană: dragii mei, nu cumva accesul la bogata lume din UE ne-a pus tuturor o oglindă în față, oglindă în care ne vedem mai puțin frumoși decât credeam că suntem? Dacă e așa, ce facem, spargem oglinda de frustrare mânați de orgoliu prostesc, sau ne punem să facem sport, ne antrenăm, ca data viitoare să arătăm mai bine?

Nu uitați o chestie: e firesc să fim mai slab dezvoltați ca ei: ei aveau universități cu sute de ani înainte ca noi să avem texte scrise. Or, oglinda de azi arată de fapt nu slaba noastră dezvoltare, ci incredibila noastră capacitate de a recupera decalajele istorice.

Fruntea sus și vot pro-european! Nu vă lăsați amăgiți de proști!”, a spus Daniel Funeriu, pe pagina sa de Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.