DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Decizie NEAȘTEPTATĂ a Curții de Apel Alba în procesul deschis de Augustin Lazăr după ce Tudorel Toader l-a REVOCAT din funcție

Inquam Photos / Adriana Neagoe
Augustin Lazar

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a amânat, marţi, pentru data de 28 mai pronunţarea asupra solicitării de constatare a lipsei de interes formulată, la termenul anterior, de avocatul lui Augustin Lazăr privind cererea de suspendare a procedurii de revocare din funcţia de procuror general, acţiune demarată de ministrul Justiţiei în octombrie anul trecut, conform Agerpres.

Citește și: BOMBĂ Colegiul Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni CRITICĂ modificările făcute legilor justiției

Ca urmare a publicării decretului privind eliberarea, începând cu 27 aprilie, din funcţia de procuror general, prin pensionare, avocatul lui Augustin Lazăr, Ovidiu Podaru, a apreciat, la termenul din precedent, că cererea de suspendare a procedurii de revocare a rămas "fără obiect" şi a solicitat, în consecinţă, constatarea lipsei de interes.

La termenul de marţi, instanţa a stabilit să amâne pronunţarea în această cauză pentru săptămâna viitoare, respectiv pentru data de 28 mai, potrivit purtătorului de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Tot la termenul de marţi, Ministerul Justiţiei a solicitat obligarea fostului procuror general la achitarea unor cheltuieli de judecată estimate la circa 3.200 de lei, mai exact contravaloarea costurilor legate de deplasarea consilierului juridic de la Bucureşti la Alba Iulia şi retur.

Pe 2 noiembrie 2018, Lazăr a depus la CA Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţia de procuror general demarată, în octombrie, de ministrul Justiţiei. Augustin Lazăr a mai cerut suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a raportului privind activitatea sa managerială.

Instanţa a stabilit însă că nu are competenţa teritorială de a judeca acest caz, opinând că procesul trebuie judecat la CA Bucureşti, în raza căreia îşi are sediul Parchetul General. Ulterior, pe 12 decembrie 2018, CA Bucureşti a decis că nu are nici ea competenţa de a judeca procesul şi a trimis dosarul înapoi la CA Alba Iulia.

Conform procedurii, în cazul deciziilor contradictorii ale instanţelor de acelaşi grad, instanţa superioară - în acest caz ÎCCJ - a trebuit să rezolve conflictul de competenţă. La sfârşitul lunii ianuarie, ICCJ a stabilit că instanţa competentă să judece dosarul în care procurorul general solicită suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie este CA Alba Iulia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.