Antrenorul echipei Atletico Madrid, argentinianul Diego Simeone, a lăudat efortul şi angajamentul jucătorilor săi în victoria de pe Old Trafford, cu Manchester United (1-0), care a permis spaniolilor să se califice în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, transmite EFE, citat de Agerpres.
''A fost un meci foarte echilibrat, foarte obişnuit. Ceea ce iese în evidenţă este efortul colectiv. A fost fantastic. Pentru club să fim printre primele opt cele mai bune este ceva fantastic. Să vorbesc despre individualităţi nu ar fi bine, pentru că a fost o sforţare generală. Echipa ştia ce are de făcut când mingea era recuperată. Ei sunt o echipă cu multe individualităţi. Sunt foarte buni, dar prea dezordonaţi pentru a genera o presiune bună la început. Noi am suferit aşa cum trebuie să suferi contra unui Manchester United pe teren propriu în optimile Ligii Campionilor'', a declarat Simeone după meci.
Campioana Spaniei are un parcurs sinuos în La Liga, dar Atletico şi-a depăşit condiţia în Liga Campionilor datorită unităţii de grup.
''Avem un sezon inegal în ligă. Nu este uşor să fii campion cu Atletico. Dar după meciul cu Osasuna, am avut discuţii, am luat decizii şi începând de atunci avem un grup care dacă există o piscină se aruncă, chiar dacă este apă sau nu'', a adăugat tehnicianul argentinian.
După 1-1 pe Metropolitano, Atletico s-a impus pe ''Teatrul viselor'' prin golul lui Renan Lodi (41), din centrarea lui Antoine Griezmann.
Atletico Madrid s-a calificat pentru a 11-a oară în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Diego Simeone, după meciul cu Manchester United: Ceea ce iese în evidenţă este efortul colectiv
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

30
Serie A: AC Fiorentina a învins luni seara, pe teren propriu, formaţia Lazio Roma
30

36
Premier League: Leeds United a învins luni seara, în deplasare, gruparea Manchester United
36

220
Le-a scos fotbalul din cap! U Cluj a demolat-o pe CSU Craiova, în ultimul meci al etapei a patra din play-off-ul Superligii
220

50
Hakimi, trimis în judecată pentru viol: jucătorul PSG susține că acuzația este „falsă”
50

26
Victorie pentru România U18: 2–1 cu Spania la Campionatul Mondial de Hochei, Divizia a II‑a
26

18
ACSH Gheorgheni preia conducerea în finala Erste Liga după 4–3 cu Corona Brașov, în prelungiri
18

17
Ghana îl numește pe Carlos Queiroz selecționer cu două luni înainte de Cupa Mondială
17

187
Campioana olimpică algeriană Imane Khelif, care urma să dispute primul meci profesionist peste zece zile la Paris, s-a accidentat la antrenamente
187

25
U BT Cluj a fost învinsă de mai titrata Steaua Roşie Belgrad în etapa a VII-a din Top 8 a Ligii Adriatice
25

41
Pas greșit pentru Rapid în lupta pentru titlu - Egal fără goluri cu FC Argeș, în Giuleşti
41

35
Eșec cu Australia: România termină pe 6 în preliminariile Diviziei 2 ale Cupei Mondiale la polo
35

39
Revenire controversată: înotătorii ruși și belaruși, reprimiți în competițiile internaționale
39

44
România, în grupa B la CE 2026; tragerea la sorți joi
44
















Comentează