DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dragnea stă pe un butoi de 100 milioane euro bani publici pentru cadouri electorale, în timp ce românii sunt taxați

tabel

La fel și risipa banului public, în timp ce USL gândește doar taxe, taxe și noi taxe. Solicit ferm transparența plăților efectuate din banii publici de către guvernul Ponta și stoparea politicilor aberante de fragmentare a cheltuielilor publice în scopuri pur electorale.

Semnalez creșterea cheltuielilor publice în acest an în scopuri pur electorale. În bugetul pentru anul 2014, fondurile alocate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au crescut cu 34% față de anul trecut, iar bugetele programelor cu dedicație electorală au crescut de 4,6 ori, la aproape 100 milioane euro (Tabel 1). Ministrul Dragnea împarte din pix, discreționar, bani primăriilor și consiliilor județene, așa cum a procedat și anul trecut.

În urma analizelor, pe baza datelor disponibile la Monitorul Oficial și pe primele 9 luni ale anului 2013 pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (aici) – căci ministrul Dragnea ține ascunse plățile din ultimele 3 luni și nu a considerat de cuviință să transparentizeze alocările efectuate de ministerul său pentru întregul an pana in prezent – rezultă următoarele concluzii:

a) 210 milioane lei alocați de MDRAP consiliilor locale din peste 860 de localități s-au dus în proporție de 70% către USL: PSD – 42%, PNL – 25%, 1,2% – PC, UNPR – 0,4%. PDL – 13%.

b) 150 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară, dedicat situațiilor de urgență, se alocă din pixul premierului Ponta, la finalul anului 2013 consiliilor județene, în proporție de aproape 90% USL-ului: PSD – 51%, PNL – 38%. PDL – 6%.

c) 61 milioane lei plătiți de MDRAP către Consiliile Județene în primele 9 luni din anul 2013 sunt împărțiți între PSD – 69% și PNL – 31%. PDL – 0%. 10% din aceștia au mers în Teleorman, județul domnului ministru Dragnea. Peste un sfert (26%) din suma totală s-au dus către 3 județe: Teleorman, Vrancea și Caraș Severin.

Dacă pentru sălile de sport bugetele cresc de peste 3 ori sau pentru regenerarea urbană de peste 8 ori, de ce nu cresc la fel și bugetele educației și sănătății, în favoarea tuturor românilor și a viitorului acestui popor? Unde sunt proiectele regionale care să conecteze colțurile țării pentru a da speranță investițiilor și locurilor de muncă?

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.