Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Droguri 'home-made', distribuite într-o sală de fitness din Cluj-Napoca

vrt.be
droguri

Procurorii DIICOT și polițiștii de la Brigada Antidrog au demontat o rețea de traficanți de droguri din municipiul Cluj-Napoca. Membrii acesteia operau un laborator clandestin pentru producția de droguri și substanțe anabolizante, care erau apoi distribuite clienților, inclusiv într-o sală de fitness din oraș.

Mai mult, traficanţii ofereau clienţilor şi "consultanţă" cu privire la modul de administrare a substanţelor dopante.

În acest caz, au fost reţinuţi cinci inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de substanţe dopante cu grad de mare risc (în formă continuată), precum şi trafic de droguri de mare risc.

Din cercetările efectuate de DIICOT a reieşit că, la începutul anului 2023, pe raza municipiului Cluj Napoca s-a constituit o grupare cu scopul de a procura, produce, depozita şi vinde substanţe dopante cu grad de mare risc în schimbul unor sume importante de bani.

În urmă cu două zile, anchetatorii au efectuat 13 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Cluj, la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale folosite de membrii grupării, fiind identificate şi ridicate peste 16 kilograme de substanţă albă pulverulentă, 5 recipiente gradate din sticlă şi pâlnii din plastic destinate producerii substanţelor dopante, 15 recipiente de mari dimensiuni ce conţin substanţe lichide despre care exista bănuiala că au fost folosite pentru producerea de substanţe dopante ori psihoactive, 11.146 de comprimate ce conţin substanţe dopante, 721 de fiole şi sticluţe ce conţin substanţe dopante, o fiolă Fentanil, 2 fiole Ketamină, 2 pliculeţe din material plastic având în interior o substanţă pulverulentă, 4 arme cu aer comprimat, 50 de cartuşe de calibru 10 mm, 13 telefoane mobile, un autoturism cu o valoare de piaţă de peste 40.000 de euro, 10 ceasuri de lux, sumele de 39.678 lei, 32.580 euro şi 500 dolari.

De asemenea, a fost descoperită o locaţie care a fost utilizată ca laborator clandestin pentru producerea substanţelor dopante.

Ulterior, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a unui inculpat şi măsura controlului judiciar faţă de ceilalţi patru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.