UPDATE
Președintele s-a întâlnit cu miniștri și lideri PNL pe care i-a îndemnat apăsat să își prezinte mai bine ceea ce au făcut și a acuzat că sunt miniștri care se ascund și nu comunică. În același timp, i-a anunțat pe liberali că vor face alianță după alegeri cu USR și deci să nu se mai uite în curtea lor și să își vadă de treabă, iar PSD-ul va trebui atacat, dar cu argumente.
UPDATE
Ședința de la Vila Lac 1 s-a încheiat, după 2 ore de dezbateri.
Știrea inițială
Klaus Iohannis i-a chemat la o ședință secretă, nu la Palatul Cotroceni, ci la Vila Lac 1, pe mai mulți lideri din PNL, anunță Antena 3. Ludovic Orban și alți liberali au fost convocați de președinte, în condițiile în care peste numai câteva zile, pe 6 decembrie, urmează alegerile legislative, iar PNL se află pe un trend descendent.
În plus, Iohannis a decis să renunțe, se pare, la obișnuitele sale conferințe de presă săptămânale de la Palatul Cotroceni, după ce a primit tot mai multe întrebări incomode, ceea ce a scos la iveală carențele guvernului și a administrației pe care o conduce în rezolvarea crizei sanitare și economice.