Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fântână arteziană muzicală de 60.000 de euro amenajată cu scop terapeutic, în fața spitalului din Suceava

zuonline.ch
spital semn indicator

O fântână arteziană în valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini și muzică terapeutică, a fost amenajată în fața spitalului din Suceava. Investiția s-a realizat din taxa de parcare percepută de unitatea medicală, transmite Mediafax.

În fața Spitalului de Urgență din Suceava a fost amenajată o fântână arteziană în valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini și muizcă terapeutică, investiția fiind realizată din taxa de parcare percepută de spital.

Proiectul a fost început în anul 2012 beneficiarul fiind Consiliul Județean Suceava, ca proprietar al terenului pe care a fost construită fântâna, însă au existat mai multe probleme cu constructorul și în cele din urmă, după procese, lucrarea nu s-a mai finalizat.

Anul acesta conducerea spitalului a reușit să preia spațiul în administrare și să amenajeze fântâna arteziană.

Citește și: O fetiţă a murit într-un accident rutier provocat de mama sa

„Noi ne-am dorit mult ca această fântână arteziană să fie finalizată, dar nu am putut interveni până acum. Am găsit ca sursă de finanțare taxa de parcare, care nu a fost instituită cu acest scop, ci cu scopul de a face ordine în curtea instituției. Taxa a fost corect încasată și evidențiată și am decis ca resursele care vin de la oameni să fie folosite tot în interesul oamenilor - se fac lucrările de amenajare a curții, curățenie, lucrările deszăpezire iar fântâna este parte din aceste lucrări făcute pentru oameni. Ea are rol terapeutic, estetic și de bun gust. Ținem să fim un spital prietenios iar fântâna arteziană nu este vârful de lance al investițiilor din spital, este un apendice al infrastructurii și dotării spitalului. (...) Ne interesează foarte mult și arealul spitalului, dar din păcate nu toți furnizorii sunt de cuvânt. Am pregătit locul pentru băncuțe și la sfârșitul acestei săptămâni acestea urmează să fie montate. Nu am început și nu am terminat cu această fântână arteziană modernizările la spitalul din Suceava. Am investit foarte mult în infrastructură, în aparatură medicală, vrem să dăm o altă perspectivă, o altă imagine spitalelor din România și sunt bucuros că am reușit să o finalizăm”, a declarat managerul Spitalului de Urgență Suceava, Vasile Rîmbu.

Fântâna arteziană are scop terapeutic și de ea se pot bucura atât pacienții cât și oamenii care ies la plimbare în oraș și vor să se relaxeze.

Fântâna va funcționa în fiecare zi după amiaza de la ora 18:00 la 22:00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.