Premium
Dacă am rămîne fără intermediari, dacă marii retaileri s-ar închide, dacă n-ar mai exista Auchan, Carrefour, Selgros, Metro, Kaufland, Billa, Penny, Lidl sau Mega Image, am avea pe piață produse puține și scumpe.
Producătorii și cumpărătorii ar trebui să alerge ca disperații unii după alții, ar pierde timp, energie, nervi și bani pînă s-ar găsi și ar sta să facă schimburile. Vînzătorul vrea să vîndă repede și tot o dată, eventual fără să plece de acasă la mari distanțe. Cumpărătorul vrea să găsească produse ieftine și diverse, la orice oră și cît mai aproape de casă. Vrea să aibă de unde alege.
Dacă n-ar exista intermediarii, retailerii, samsarii, speculanții sau cum le mai zic jurnaliștii, poporul și politicienii populiști, am juca în sistem campionat. Fiecare cumpărător ar trebui să se întîlnească, separat, cu cîteva mii de producători și fiecare producător ar trebui să se întîlnească, separat, cu cîteva sute de mii de cumpărători.
De ce îi arde buza producătorului după retaileri? Dacă-s așa nasoi, de ce nu-i dă dracului și nu se duce direct la consumatori? Fiindcă retailerii sînt buni. Fiindcă îi fac un serviciu. Fiindcă îl scapă de marfă repede. De toată marfa. Nu-i adevărat că pierde din relația cu intermediarii. Vinde mai ieftin dar și costurile lui sînt mult mai mici. Costurile cu vînzările sînt preluate de retaileri. Îi scad drastic costurile cu transportul, depozitarea, spațiul de vînzare, vadul, reclama și tot ce înseamnă know-how-ul vînzării. Dacă ai roșii de vînzare, unde stai cu ele pînă vin, dacă pot, 16 000 de bucureșteni și ploieșteni să ți le cumpere cu kilul? Unde le depozitezi, cum te finanțezi cînd iei bani cu țîrîita, cum află ăia de tine și cine plătește transportul? Ai timp și bani să te ocupi de ambalare, prezentare, vînzare?
Dacă ești consumator și vrei whisky scoțian, mașini de ras nemțești, televizor coreean, smartfon american, vin chilian și struguri românești, de unde le iei? Dai o fugă în jurul lumii? Nu te costă cam mult transportul? Îți cumperi un cargou de 50 000 de tone și te duci cu el în jurul lumii să te aprovizionezi de toamnă? Sau hai să zicem că vrei doar produse românești. Dai o fugă pînă la Sfîntul Gheorghe să-ți iei șase kile de cartofi, la Sibiu să iei patru kile de brînză și la Pitești să iei trei kile de prune? “Păi nu, să vină producătorul la mine!” Serios? Pe timpul și banii cui? Promiți că îi cumperi toată marfa? Toate cele trei tone de cartofi?
Și nouă, consumatorilor, și producătorilor, ne plac intermediarii. Sau, mai bine zis, trăim mult mai bine cu ei decît fără ei. Ne fac un serviciu, ei fac posibilă întîlnirea banilor cu produsele. Datorită lor producătorii au vînzare și consumatorii produse. Ei fac accesibilă și comodă relația dintre banul omului și produsul celuilalt om. D-aia sînt doriți și moftangii. Fără ei am găsi cinci produse pe piață, și alea scumpe. Ca-n Venezuela, Coreea de Nord sau România anilor 80.
