Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriel Leș, bilanț de senator al României: A fost o onoare. Îmi voi lua un an sabatic și voi reveni în slujba României!

Agerpres
Gabriel Leș

La finalul mandatului de senator al României ales în Circumscripției Satu Mare pe listele PSD, Gabriel Leș, fost ministru al Apărării, își face bilanțul și anunță ceea ce va face în continuare. El anunță că în primul rând își ia un an sabatic după ultimii ani trăiți cu mare intensitate împărțiți între familie, Parlament și Guvern, le mulțumește tuturor celor cu care a lucrat în acest timp și anunță că va reveni în slujba țării:

”După luptele politice viscerale din ultimii ani, simt nevoia unui moment de respiro. Îmi voi lua un an sabatic pentru a decanta ceea ce am acumulat și pentru a interioriza lecțiile învățate. Înainte de această pauză, scurtă dar necesară, vreau doar să le împărtășesc câteva gânduri celor cu care am luptat umăr la umăr, dar mai ales sătmărenilor mei dragi. Vreau să știți că nu am precupețit niciun strop de energie și dedicare pentru a face din România un loc mai bun și mai sigur. Chiar dacă trăim într-o lume în care patriotismul tinde să fie perceput desuet și tabu, nu mă voi stingheri să exprim ceea ce simt și cred despre țara mea.

Rațiunea de a exista a unui om politic este patria. Țara, familia cea mare a fiecăruia dintre noi, rămâne țelul către care îmi voi îndrepta pașii, și sper că voi avea șansa să îi slujesc de aici, sau de departe. Poate nu am reușit întotdeauna să exprim cu limpezime ce mă mână în această luptă. Însă nu regret că nu am devenit un produs al marketingului politic, pentru că nu mă reprezintă. Prefer să las faptele să vorbească despre mine.

Timpul petrecut în parlament ca senator (grație celor 32 de mii de voturi oferite în 2016), onoarea de a servi România, de două ori, în calitate de ministru al Apărării, rămân repere pentru o viață. Dincolo de numeroasele împliniri și decepții, păstrez gustul unor momente excepționale care îmi dau forța să merg mai departe. Trebuie, totodată, să rămânem realiști și să recunoaștem că suntem departe de potențialul nostru optim, astfel că mai avem de construit. De aceea, știu că nu voi putea rămâne deoparte, văzând cum oportunitățile trec razant pe lângă România, din motive pe care nu vreau să le dezvolt acum și aici. Știu însă că voi reveni cu hotărâre, căci nu voi avea liniște până ce România nu va ajunge acolo unde îi este locul.

Fiecare dintre noi are un rol. Iar dumneavoastră dragi sătmăreni, dragi români, aveți datoria să puneți în fruntea țării pe acei lideri care îndeplinesc exigențele și așteptările dvs.

Eu, în acești din urmă ani am încercat să țin în echilibru activitatea guvernamentală și pe cea legislativă, având astfel oportunitatea de a înțelege la firul ierbii cum arată problemele, și subsecvent, cum trebuie croite soluțiile. Am urmat întotdeauna calea cea dreaptă, și am vizat scopurile cele mai îndrăznețe, însă trebuie să țintim mai sus. Nu mai putem rămâne prizonierii blazării și ai apatiei de tip “merge și așa”. Oameni buni, meritați mai mult!

Meritați lideri care să vă reprezinte cu adevărat, și care să întruchipeze într-un mod autentic idealurile unei economii bazate pe oportunități nediscriminatorii, și care să vă garanteze dreptul la pace și securitate. Meritați lideri care să întruchipeze idealurie națiunii și care să nu vă înșele încrederea la prima răscruce de drumuri. Meritați o viziune de viitor bazată pe fapte nu pe demagogie.

În mandatul de senator am avut calitatea de initiator în peste 60 de propuneri legislative, în domenii dintre cele mai arzătoare, pornind de la drepturile persoanelor vulnerabile și până la inițiative privind consolidarea securității naționale. Atât ca parlamentar, cât și in postura de ministru al Apărării am avut privilegiul să servesc România în momente cheie, precum gestionarea manifestațiilor dedicate Centenarului Marii Uniri, sau exercitarea președinției Consiliului Uniunii Europene.

A fost o onoare extraordinară să vă pot reprezenta, și aștept cu nerăbdare să lucrăm din nou împreună. Noi oportunități așteaptă să fie fructificate, iar singura șansă este ca obiectivele noastre să capete substanță este să facem front comun. Istoria ne stă mărturie că momentele astrale ale României întruchipează idea de unitate.

Trebuie să ne depășim limitele. Trebuie să ne întărim securitatea și să ne consolidăm relațiile cu adevărații prieteni și aliați. Trebuie să declanșăm o adevărată revoluție în educație și inovație, căci este momentul unor schimbări tehnologice paradigmatice. Este critic să investim în surse alternative de energie, care să ne sporească independența de neprieteni, contribuind totodată la un mediu pe care să-l putem lăsa moștenire copiilor noștri. Trebuie să ne pregătim pentru a da piept pe mai departe cu provocări externe, fie ele și pandemii. Și nu în ultimul rând, noi politicienii trebuie să vă redăm sentimentul demnității atunci când vă cerem să ne acordați încrederea. Recenta victorie a Partidului Social Democrat în alegeri a reprezentat într-adevăr o a doua șansă, poate nemeritată deplin, dar pe care nu avem voie să o ratăm.

Voi încerca să întreprind tot ce ține de mine pentru a găsi calea pe care să putem păși împreună către realizarea țelurilor noastre. Absența mea politică de moment nu este nici pe departe un semn de resemnare sau de nepăsare. Ferească Dumnezeu! Însă, pentru fiecare dintre noi trebuie, sau ar trebui să vină un moment al smereniei, și al bilanțului.

Un singur lucru rămâne neschimbat: sentimentul datoriei față de țară. Voi fi gata, la momentul potrivit, și când oamenii vor dori, să revin în slujba României.

Va încredințez că voi folosi cu înțelepciune acest timp de reflecție, căci orizontul se arată extrem de interesant.

Dumnezeu să binecuvânteze România,  și sărbători minunate!”, a scris fostul ministru pe pagina sa de Facebook.

Gabriel Leș nu a mai candidat la alegerile din 6 decembrie.

După luptele politice viscerale din ultimii ani, simt nevoia unui moment de respiro. Îmi voi lua un an sabatic pentru a...

Publicată de Gabriel Les pe Marţi, 22 decembrie 2020

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.