Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iar cote? Iar rații? Pe când cartele?

supermarket

Primul lucru care mi-a plăcut enorm atunci când am făcut cunoștință cu Italia a fost piața locală. La fiecare colț de stradă întâlnești o băcănie, o măcelărie, o pizzerie, un aprozar, o cofetărie. Am văzut și câteva ”vestigii” ale marilor lanțuri de hypermarket-uri, dar în oraș toate erau de tip express, în afara orașelor, într-adevăr, erau așa cum le știm de la noi.

E adevărat că acasă, în București, din grabă, prefer să mă duc la un mare supermarket, oricare ar fi numele lui, pentru că îmi e comod; găsesc acolo tot ce am nevoie. La fel de adevărat este că pâinea de la supermarket nu are aceeași calitate ca pâinea de la magazinul de pâine din cartierul meu, roșiile sau salata, deși românești, nu sunt la fel de proaspete ca cele pe care le găsesc la aprozarul din cartierul meu. La carne, la carmangeria din Bucureștii Noi, am de unde alege, tot timpul, mult mai mult decât la supermarketuri. Dar, când mă grăbesc, nu mai pun accentul atat de mult pe calitate, ci le iau, ca tot românul, pe toate din același loc - supermarket/hypermarket.

Legea promomulgată ieri de președintele României este susținută de unii, contestata de alții. Nu vreau să anticipez, dar sunt curioasă peste câteva luni câți susținători o să mai aibă.

Eu cred că singura lege care trebuie să guverneze o piață este cea a cererii și ofertei. În nici un caz o cotă nu va aduce nimic bun. Am trăit destul în regimul cartelelor, rațiilor și al cotelor! De altfel, piața s-a reglat singură în ultimii ani.

Dacă acum 4 ani de zile, de exemplu, doreai produse bio le găseai la câteva magazine și lăsai o căruță de bani pe ele; acum le găsești peste tot. La fel, dacă vroiai gem fără zahăr, puteai gasi în câteva magazine din București, dar prețurile erau pe măsură. Acum găsești gemul fără zahăr la orice supermarket, iar oferta este diversificată - găsești și gemuri de Topoloveni, precum și gemuri produse în Germania sau Ungaria. Surprinzător însă este  faptul că cel românesc este mult mai scump decât cel importat, iar luând în considerare nivelul salariilor din România prețul este cel mai important atunci când faci o alegere.

Revenind la legea promulgată ieri, eu NU cred că va aduce ceva bun.

Producătorul autohton nu este ajutat în acest mod, ci printr-o legislație clară, predictibilă, prin debirocratizarea accesării fondurilor europene, prin stimulare fiscală și, cel mai important, printr-o relație CORECTĂ a Statului față de el. Degeaba îți spune nu știu ce ministru la televizor că te poți asocia ca să îți faci un depozit de legume, dacă atunci când te duci cu actele aprobarea durează trei ani și, în cele mai multe cazuri, ea este condiționată de plicul dat funcționarului.

Pe de alta parte, consumatorul trebuie să aibă libertatea de a alege. Nu să aleagă statul în locul lui prin legiferarea diverselor cote. Cu riscul de a mă repeta, cred că până în 1989 am trăit suficient în epoca cotelor!

La noi, ca de obicei, s-a ales o struțo-cămilă, care nu va folosi niciunui român, fie el producător, consumator sau intreprinzător.

Populismul și falsul naționalism nu vor ajuta românii cu nimic, dimpotrivă. Efectele se vor vedea în curând. Pentru că ce uită unii politicieni este tocmai truismul economiei de piață: cele mai dezvoltate economii s-au reglementat întotdeauna singure, iar de fiecare dată intervenția statului nu a făcut altceva decât să strice echilibrul creat în mod natural.

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.