Premium
Un intelectual care n-a încasat nicio bătaie în viața sa, și nu de la părinți în perioada de formare, care nu a cedat într-o anumită conjunctură, știind că o să fie cotonogit și, totodată, n-a sărit să apere pe cineva aflat la ananghie, o femeie, un amic, conștient de riscuri, că poate să fie rănit, nu-mi intră în arie de simpatie.
N-am cum să-l iau în serios, să-i acord măcar un credit minim. Am practicat boxul și luptele libere, știu ce spun, cunosc meniul subterfugiilor, justificările lașității.
Un intelectual n-are cum să fie laș, chit că uneori își joacă la ruletă chiar propria situație socială, libertatea și viața. Altfel e orice, fără greș un papagal. „Curajul în Vestul sălbatic cere capacităţi diferite de cele cerute de oraş. Dar fenomenul e acelaşi: un om fără muşchi e inevitabil, din punct de vedere fizic, un laş.”, a scris T.E. Hulme. Nu mă avânt într-o apologie a corporalității, de altminteri și Hulme scriind „mușchi” avea în vedere curajul, capacitatea de ripostă, de-a nu sta ca flețul pe scena spectacolului cotidian. Sau de-a alege fuga ori tăcerea la apropierea pericolului.
Castrat de curaj, de capacitatea de-a înfrunta și îndura onorabil violența, n-ai cum să prezinți nimic cinstit, refluxul imposturii e de veghe. Ești doar un emițător de falsitate, oricât de talentat.
Valoarea e nulă fără angrenajul curajului. Ar fi extrem de interesant să-i vedem cum se comportă în ringul de box, măcar 10 minute, pe gânditorii contemporani. Reacțiile lor la o lovitură în stomac, când li se sparge arcada, în momentul conștientizării că nu au șanse deosebite în fața adversarului, când le dă sângele pe nas.
Vizualizați pe cine vă vine în pătratul delimitat de niște corzi imaginare. E o metodă infailibilă de-a despărți apele, proiecția imaginii publice de adevărul necosmetizat, ceea ce nu reușesc tone de cronici despre ei.
un comentariu de Alexandru Petria, scriitor
