DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Încep evaluările naționale la clasele a VI-a, a IV-a și a II-a: Elevii vor fi prezenți fizic, indiferent de scenariile în care se află școlile

Inquam Photos / Octav Ganea
scoala evaluare nationala

Miercuri încep evaluările naționale de la finalul claselor a VI-a, a IV-a și II-a. Probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ, a anunțat Ministerul Educației, anunță Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, prima probă scrisă, de limbă și comunicare, se adresează elevilor din clasele a VI-a și începe miercuri. Următoarea probă, la matematică și științele naturii, are loc joi.

„Cele două teste vizează evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) de cei peste 181.000 de elevi înscriși în clasa a VI-a la începutul anului școlar”, a transmis ministerul.

Evaluarea la clasa a IV-a se desfășoară după următorul următorul calendar: limba română (18 mai), matematică (19 mai) și limba maternă (20 mai).

Probele scrise la limba română și limba maternă din cadrul evaluării din clasa a II-a sunt programate în 25 mai. Testele de citire la aceste discipline vor fi susținute în 26 mai, iar proba de matematică este programată în 27 mai. Proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 28 mai.

„Toate probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi”, a mai informat Ministerul Educației.

Conform acestuia, testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) și au un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării testelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la clasele a IV-a și a VI-a.

Corectarea testelor se va face în școli în cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Ministerul anunță că rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea vor fi valorificate strict la nivelul școlii prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, și prin informarea elevilor și a părinților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.