Ipoteza lui Radu Tudor în Dosarul Miniștrilor Autor: Cristi Șelaru, Redactor Publicat: 26/09/2014 23:27 "Am învăţat în atâţia ani de presă să nu cred în acuzaţiile care pornesc în timpul campaniilor electorale. Cred că acest dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie are un substrat politic. Mi se pare o poveste foarte subţire şi îmi asum afirmaţia potrivit căreia vad acest demers al DNA ca un heirup ceauşist", a spus jurnalistul, vineri, la Antena 3. "Nu pot să-mi imaginez că DNA găsit ceva despre Alexandru Athanasiu, care a fost ministru al Educaţiei în 2003. Noi vorbim aici, la Antena 3, despre afaceri de tip mafiot, de crimă organizată, de saci de bani care au fost plimbaţi în ultimi 3-4 ani de zile între diferite cercuri de putere şi DNA spune că ei au probleme cu ce s-a întâmplat acum 11 ani", a mai spus realizatorul TV. "Actul de justiţie să fie făcut, procurorii să-şi facă datoria, dar eu am senzaţia că această anchetă a DNA e încărcată de un profund caracter politic", a punctat Radu Tudor. Citește și: Reacția lui Ponta la Dosarul Miniștrilor după ce Andronescu a spus că se simte singură TORPILĂ Microsoft în Dosarul Miniștrilor DNA cere urmărire penală pentru 9 miniștri Reacția Ecaterinei Andonescu la cererea DNA: Sunt ȘOCATĂ Lovitură TERIBILĂ: Gabriel Sandu ar fi luat mită 4.800.000 de euro DNA: Dan Nica, mită din 20 de milioane de dolari STRATEGIE Cum sabotează Traian Băsescu lansarea lui Klaus Iohannis GAFĂ DNA în Dosarul Miniștrilor! Unii luau mită milioane, Andronescu ar fi luat…calculatoare FABULOS Care era partea lui Michi Șpagă în Dosarul Miniștrilor Distribuie: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE Urmărește-ne: TAGS: alexandru athanasiu antena 3 dna dosarul ministrilor radu tudor
Autoritățile sunt în alertă! Un drog 'neobișnuit de puternic' a făcut victime în Marea Britanie 00:32 234
Piedone, despre Ciolacu: 'Dacă era un băiat atât de inteligent, cum pare, avea victoria deja acasă'/ Lista PNL la CGMB, respinsă 00:16 834
Descoperirea care revoluționează medicina modernă: o bacterie transformă sângele în grupa sanguină universală 00:00 879
BREAKING NEWS VIDEO | Al doilea ministru israelian implicat într-un accident auto, în doar două zile 27/04/2024 635
Imagini fabuloase după ce FCSB a luat titlul! Elias Charalambous, luat pe sus de jucători: ‘Campionii, campionii’ + Nebunie la conferinţa de presă / Foto
Anunţul nopţii după victoria celor de la FCSB! Meciul cu Farul a declanşat nebunia. Imaginea care va stârni un scandal uriaş / Foto
Adrian Şut face anunţul serii! Dezvăluiri de senzaţie din interior: ‘E cel mai frumos vis’ + Ce a spus după ce FCSB a luat titlul
Florinel Coman nu s-a mai abţinut! Dezvăluiri uriaşe după ce FCSB a luat titlul: ‘cel mai emoţionant moment’ + Ce i-a plăcut cel mai mult în meciul cu Farul
Gigi Becali râde de Dan Şucu! Ironii la adresa rivalului din Giuleşti: ‘Nu sunt un om de afaceri remarcabil ca să calculez bugete’ + Va ieşi un mare scandal
Fiesta pe Arena Naţională! Imagini demenţiale de la sărbătoarea celor de la FCSB. Jucătorii lui Elias Charalambous s-au bucurat alături de fani + Mihai Stoica, plin de sânge/ Foto
Gigi Becali i-a decis soarta lui Florinel Coman! Dezvăluirea nopţii despre vedeta celor de la FCSB. Ce se va întâmpla, de fapt, cu jucătorul
Gigi Becali face revoluţie la FCSB! Anunţ uriaş după ce echipa roş-albastră a luat titlul: ‘Trebuie să iau neapărat 7-8 jucători’ + Ţintele latifundiarului din Pipera
Minciuna de la Lidl a ieșit la suprafață. Produsul care ar trebui să fie grecesc, este fabricat în România
Nevasta primarului Dominic Fritz câștigă 11.000 de dolari pe lună. Unde lucrează „prima doamnă” a Timișoarei
Profesorul miliardar în dolari din România. Cine este Ion Stoica, unul dintre cei 6 bogați ai țării noastre
Salariul de nabab al lui Sergiu, soțul primăriței Clotilde Armand. Bărbatul lucrează la un prestigios institut din România
Nemilosul Dorinel Umbrărescu, regele asfaltului, și-a distrus orice fel de concurență. Salariile pe care celelalte firme nu le pot oferi
Comuna din România unde se năpustesc mii de turiști datorită aqua-park-ului de 27 de milioane de euro
Hypermarketul românesc care lovește Lidl, Mega Image și Kaufland. S-au deschis 6 magazine în doar șase luni
Salariile Monicăi, soția lui Cătălin Cîrstoiu sunt uriașe. Cât câștigă soția candidatului PSD-PNL la Primăria Capitalei
BREAKING NEWS VIDEO | Al doilea ministru israelian implicat într-un accident auto, în doar două zile 27/04/2024 635
Bistriţa-Năsăud: Prelevare de organe pentru transplant - o inimă şi un ficat transportate cu un elicopter Black Hawk 27/04/2024 104
Descoperirea care revoluționează medicina modernă: o bacterie transformă sângele în grupa sanguină universală 00:00 879
Sistemul RetuRO scârțâie tot mai tare: Un producător de vin a câștigat procesul intentat statului român 27/04/2024 3530
BREAKING NEWS VIDEO – Ciolacu vrea un avion special pentru reprezentanții României: 'Nu cred că e un moft!' 27/04/2024 1487
A căzut un mare proiect de infrastructură din România: avea un rol crucial într-o zonă de top 27/04/2024 19389
Cinci polițiști, obligați la muncă în folosul comunității - O 'găinărie' a fost aproape să-i ducă la închisoare 27/04/2024 589
5 poliţişti din cadrul IPJ Alba au decontat banii aferenţi voucherelor de vacanţă în baza unor documente false 27/04/2024 114
VIDEO | Cunoscut prezentator, comportament ciudat în timpul unei emisiuni TV. Ce măsuri a luat conducerea postului 27/04/2024 4725
George Simion sună mobilizarea pentru înlăturarea Ursulei von der Leyen: 'Îl avem pe Matteo Salvini, o avem pe Meloni, îl avem pe Kaczyński' 27/04/2024 3030
VIDEO – În Europa se formează un sistem de luptă nemaivăzut până acum, un salt 'istoric' în lumea militară: Franța și Germania au bătut palma 26/04/2024 4596