Premium
Judecătorii Curții Constituționale pozează în magistrați obișnuiți care nu doresc să fie discriminați pozitiv, prin primirea unei superimunități sau a altor privilegii din partea parlamentarilor. În fapt însă, prin ultima decizie luată în acest domeniu, judecătorii CCR au avut alte calcule decât cele invocate în fața presei de către președintele Valer Dorneanu și au dat peste cap și planul PSD și ALDE. Aceeași membri ai Curții nu au făcut însă nazuri și nu au refuzat privilegiile pecuniare oferite de același legislativ.
Stare încordată între PSD și ALDE. Ambițiile prezidențiale ale lui Tăriceanu aruncă Coaliția în aer
Cu deputatul minorității sârbe, Adnagi Slavoliub, împins de la spate ca inițiator al legii, liderii PSD și ALDE par să fi cules mai mult decât au semănat. Potrivit vechii reglementări din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, ar fi trebuit ca ridicarea imunităţii să fie aprobată de plenul Camerei, de plenul Senatului ori de preşedintele României. La începutul acestui an, legislativul a mutat responsabilitatea către ministrul Justiției. CCR a preferat să accepte doar parțial "cadoul" făcut de Parlament.
„Am decis că e competenţa Curţii Constituţionale şi am invocat şi practica CEDO, opinia Comisiei de la Veneţia şi e normal ca noi, cei din corpul cărora a plecat problema penală, să decidem asupra imunităţii. Dacă ar fi rămas această competenţă la Cameră sau la Senat, s-ar fi creat o stare de inconvenienţă şi de afectare a independenţei noastre”, a explicat Dorneanu.
În fapt, judecătorii Curții au preferat să iasă din capcana pe care Parlamentul le-o întindea. În trecut, sub pretextul asigurării independenței acestui for, legislativul își aroga dreptul de a aproba sau respinge eventualele solicitări de urmărire penală în cazul judecătorilor CCR numiți de Cameră sau Senat.
Eliminarea acestui rol, dar introducerea în ecuație a ministrului Justiției, un ministru cu coloratură sau cel puțin cu o susținere politică în spate, ca cel care inițiază aceste solicitări de urmărire penală, nu ar fi însemnat decât căderea membrilor Curții din lac în puț.
Cu Ministrul Justiției având acest instrument la libera sa discreție, presiunea asupra judecătorilor Curții în materie de decizii ce trebuie luate pe diverse proiecte de lege adoptate de către legislativ s-ar fi intensificat până la influențarea decisivă a acestor decizii în direcția dorită. Cu alte cuvinte, CCR sau măcar unii judecători, deveneau ușor de șantajat de către factorul politic și mai ușor de adus sub ascultare de către partidele care compun majoritatea parlamentară la un moment dat, majoritate care impune adoptarea sau nu a unor proiecte de lege în funcție de intereseele sale de moment.
„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale cuprinse în articolul unic pct.1, privind modificarea art.66 alin.(1) din Legea nr.47/1992, referitoare la sintagmele «urmărirea penală» și «la cererea ministrului justiţiei» sunt neconstituționale”, ne explică CCR prin comunicatul de presă aferent ședinței de marți.
În fapt, judecătorii Curții au lovit doi iepuri dintr-o lovitură: au confirmat eliminarea Parlamentului din procedura de urmărire penală și și-au întărit gradul de independență prin declarea drept neconstituțională a oricărei intervenții a ministrului Justiției în acest proces.
CCR a preferat să paseze responsabilitatea unui astfel de mers exclusiv în curtea Procurorului General , decât din zona Palatului Victoria, fiind considerat mult mai greu de influențat de către decidenții politici.
„Opțiunea legiuitorului pentru lărgirea sferei de incidență a inviolabilității judecătorului constituțional cu privire la măsura procesuală a începerii urmăririi penale apare ca un demers fără o justificare rațională, obiectivă și rezonabilă, și care dă naștere unui privilegiu. (...) Curtea a constatat că introducerea unei terțe autorități în procedura de ridicare a imunității, parte componentă a puterii executive, care nu are nicio competență cu privire la aspectele de natură procesual penală cercetate și sesizate, contravine nu numai prerogativelor constituționale ale Ministerului Public și, implicit, principiului separației puterilor în stat, ci și, prin consecințele pe care dreptul de veto pe care ministrul justiției îl poate exercita potrivit legii, deturnează însăși instituția imunității”, se mai arată în comunicatul Curții.
În schimb, judecătorii CCR nu au avut nicio problemă să mențină în proiectul de lege noua prevedere conform căreia, cu excepția unei infracțiuni flagrante, nu vor putea fi nici reținuți, nici percheziționați fără propriul lor acord calificat, dat cu votul a două treimi din membri.
În prezent, legea 47/2002 aflată în vigoare statuează explicit că este nevoie pentru cererile de arestare și pentru trimiterea în judecată a unui judecător al Curții de aprobarea instituției care l-a desemnat și trimis pe respectivul magistrat - Camera Deputaților, Senat sau Președinție, după caz.
Practic, judecătorii Curții au folosit sesizarea PNL și USR de neconstituționalitate pentru a se elibera de orice tutelă sau răspundere față de instituțiile care le-au oferit un mandat în acest for. Înafara de procedura de urmărire penală, pentru orice altă acțiune sau măsură legată de actul de justiție în cazul unui judecător CCR, procurorii vor depinde de votul plenului Curții.
Mai mult, printr-o altă decizie luată pe marginea unui alt articol din proiectul de lege supus controlului de constituționalitate, judecătorii CCR se plasează chiar deasupra parlamentarilor.
Dacă în cazul unui deputat sau senator nu este nevoie de vot în plen pentru trimiterea parlamentarului în judecată, în situația unui judecător CCR nu se poate altfel decât cu votul a două treimi din plenul acestei instituții, 6 voturi din totalul de 9, pentru ca acesta să poată să se prezinte în fața instanței și să fie suspendat din funcție. În forma actuală a legii, suspendarea din funcție a unui judecător al Curții se producea automat, la data trimiterii în judecată.
Este interesant că în cazul altor categorii profesionale, judecătorii Curții nu au aplicat aceeași unitate de măsură. În cazul funcționarilor publici, aceștia sunt supendați din funcția deținută dacă se ajunge la trimiterea lor în judecată.
„Atunci când intervine trimiterea în judecată sau arestul preventiv, deci există o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea unor infracţiuni, nu este înlăturată prezumţia de nevinovăţie, dar nu se poate reţine că autoritatea şi integritatea funcţiei publice nu sunt afectate, motiv pentru care legiuitorul a instituit regula suspendării raportului de serviciu pentru funcţionarul în cauză”, se arată într-o decizie a CCR din luna februarie.
Avantajele obținute de CCR prin noile modificări aduse de Parlament nu se opresc însă aici. Chiar dacă nu au fost subiecte de atac pentru liberali și cei de la USR, noile privilegii acordate judecătorilor Curții crează alte situații de discriminare pozitivă pe care Dorneanu a preferat să le treacă sub tăcere.
De exemplu, o noutate o reprezintă faptul că, după terminarea mandatului de judecător CCR, persoana în cauză poate opta „pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen".
O altă situație în care judecătorii Curții au folosit metode de măsură diferite o constituie problema pensiilor speciale. În cazul simplilor procurori și judecători, CCR a declarat ca neconstituțională modificarea adusă legii 303 privind statutul magistraților prin care aceștia puteau beneficia de pensia specială și înainte de vârsta de 60 de ani, fără să cumuleze minimum 25 de ani vechime.
Acum însă, când vine vorba de propriul buzunar, judecătorii Curții nu au nicio problemă să accepte cadoul făcut de parlamentari - pensie specială „indiferent de vârstă și de data pensionării”.
În momentul de față, legea spune că „la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite”, judecătorii CCR beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizația lor brută lunară.
Noua lege propune însă cumularea sporurilor la indemnizația brută, pentru calculul pensiei de 80% din totalul acestor venituri, dar și un plus de 1% pe fiecare an de vechime peste cei 25 de ani stabiliți ca vechime minimă.
Sporurile, menționate pe site-ul CCR, nu sunt deloc insignifiante: spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (25%), spor pentru păstrarea confidențialității (5%) și spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase (15%).
În cazul lui Dorneanu care primește acum o indemnizație brută de 23.000 de lei, plus sporuri de 11.000 de lei, recalcularea pensiei în baza noilor modificări aduse legii îi va aduce o pensie mărită, de peste 27.000 de lei. Cumulată cu indemnizația netă de judecător de aproape 20.000 de lei, președintele CCR va avea un venit total de peste 10.000 de euro lunar.
În aceeași situație se regăsesc și ceilalți judecători ai Curții. Șapte din ei primesc deja pensie, pe lângă indemnizația de membru CCR.
Mai mult, proiectul de lege mai prevede că, la încetarea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curții Constituționale primesc o sumă egală cu indemnizația netă de 6 luni de activitate.
