Istoricul german Karl Schlögel, câştigătorul unui important premiu pentru pace, consideră că "a venit momentul" ca ţara să reintroducă serviciul militar obligatoriu, relatează vineri dpa.
Schlögel, expert în domeniul Rusiei, a afirmat vineri, la Târgul de Carte de la Frankfurt, că "a venit momentul să reintroducem serviciul militar obligatoriu într-o formă sau alta".
Istoricul în vârstă de 77 de ani urmează să primească Premiul pentru Pace al editorilor germani, duminică, în cadrul târgului.
Schlögel a explicat că el a refuzat să efectueze stagiul militar în tinereţe, în timpul războiului din Vietnam, şi a efectuat în schimb serviciu civil într-un spital.
Dar vremurile s-au schimbat, a argumentat el.
De la ocupaţia rusă a Crimeii în 2014 şi de la atacul asupra Ucrainei în 2022, războiul s-a întors în Europa, a spus Schlögel. "Nu poţi nega acest lucru. Este realist să te confrunţi cu el".
Oricine îl aude pe preşedintele rus Vladimir Putin vorbind poate recunoaşte realitatea ameninţării din partea Rusiei, a mai spus istoricul. Chiar acum circa două săptămâni Putin a lansat o "ameninţare foarte clară", inclusiv "încălcarea calculată a tabuului nuclear", a menţionat el.
Remarci sale vin în contextul în care cancelarul Friedrich Merz dezbate reintroducerea unei forme de stagiu militar - suspendat în 2011 - pentru a răspunde ameninţării crescânde din partea Rusiei şi pentru a consolida armata germană, Bundeswehr, în conformitate cu noile obiective de apărare ale NATO.
Printre câştigătorii anteriori ai premiului pentru pace se numără politicianul ceh Vaclav Havel şi scriitorii Salman Rushdie şi Margaret Attwood. Anul trecut, jurnalista şi specialista în istoria comunismului Anne Applebaum, născută în SUA, a câştigat premiul, în valoare de 25.000 de euro.
Comentează