Premium
Libertatea este un reflex condiționat fundamental al umanului, fără de care nu știu dacă viața merită trăită. Ea depinde de măsura în care individul are asigurate nevoile zilnice la un nivel rezonabil, cât și de posibilitatea de a-și căuta fericirea, cum se spune în Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii. În absența uneia dintre cerințe, reflexul acesta condiționat amorțește în stadiul de aspirație, de vorbă purtată aiurea de vânt ori de narațiune demagogică.
Componenta nivelului de trai rezonabil include siguranța, securitatea, cum alegeți să-i ziceți, predictibilitatea, încredințarea că o stare de lucruri benefică n-o să se schimbe în timp, că facilitățile din prezent n-o să fie pierdute mâine. Cum să ai curajul să sporovăiești că ești liber dacă nu ai bani de încălzire a locuinței iarna, sau suficienți pentru mâncare, sau pentru curentul electric?
J. Ellul a spus: "Ceea ce vrea omul atunci când vorbeşte de libertate este să nu fie supus altuia, să-şi poată satisface câteva toane şi să meargă unde pofteşte. Nimic mai mult. Ceea ce nu vrea, dar nu vrea niciun pic, este să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi şi să fie răspunzător pentru toate faptele sale. Ceea ce înseamnă că în realitate nu pretinde deloc să fie liber. Prezentul ne oferă un nou exemplu exploziv. Nu este câtuşi de puţin adevărat că francezul zilelor noastre îşi doreşte să fie liber: vrea înainte de toate confort şi siguranţă în toate domeniile. Siguranţă asigurată de poliţie. Siguranţa drumurilor. Siguranţă în faţa bolii, a şomajului, a singurătăţii, a bătrâneţii. Siguranţă în ceea ce priveşte copiii (căci controlul naşterilor şi avorturile nu ţin de domeniul libertăţii, ci de acela al siguranţei). Şi toate acestea în schimbul libertăţii. Într-adevăr, libertatea poate să vă ofere tot ce doriţi, cerându-vă doar angajarea deplină, tot - cu excepţia siguranţei. Siguranţa este plătită întotdeauna şi inevitabil cu preţul libertăţii."
Filosoful francez radiografiază lucid contemporaneitatea, totuși țin să evidențiez că libertatea reală nu este posibilă fără siguranță, iar siguranța nu trebuie șă nască un compromis ce subminează libertatea, fiind un pilon esențial al ei. Dacă siguranța nevoilor de bază nu e o componentă a libertății, ci un preț plătit pentru ea, chiar unul ce atrage falimentul, atunci discutăm despre orice doriți, dar nu de libertate.
Când privim într-o oglindă retrovizoare istoria, observăm că siguranța a șters pe jos constant cu ideea de libertate, a fost satisfăcătoare fulgurant, în perioade extrem de scurte, pentru ca apoi, prin revoluții sau alte acțiuni protestatare, aspirația pentru libertate să renască.
E timpul ca umanitatea să-și asume schimbarea. Altminteri, e pe via colapsului. Beneficiile tehnicii o permit, emanciparea civilizațională o propagă, voință să fie, împuținarea constantă a locurilor de muncă (rezultat al performanțelor științei!) o revendică. În viitorul apropiat o să fie atât de puține locuri de muncă, roboții înlocuind oamenii, încât o să fie măcel dacă nu se transformă abordarea socială.
Prin dignitism*, siguranța e așezată la locul cuvenit în conceptul de libertate. Alocația de demnitate asigură nevoile traiului zilnic, iar democrația directă, fără parlamente, implicarea simbiotică a cetățenilor în parcursul politic al societății.
Libertatea nu e o opțiune, ci un reflex fundamental al nevoii de-a fi om.
Alexandru Petria
* Pentru cei nefamiliarizați cu doctrina mea, dignitismul, o să citez ce am spus într-un interviu pentru Vișegrag Post: „sunt dignitist, ideologie pe care mă străduiesc s-o elaborez în această perioadă. Ea are trei trăsături principale:- 1. Alocația de demnitate, un venit livrat de stat fiecărui cetățean de la naștere până la moarte, pentru ca nevoile fundamentale să nu-i cenzureze libertatea; 2. Votul direct, electronic, care duce la desființarea parlamentelor, oamenii neavând nevoie de intermediari (parlamentarii) care să le reprezinte interesele; 3. suveranitatea statelor nu suportă discuții.
Fiecare stat trebuie să aibă controlul asupra băncilor, a industriei de armament, a celei farmaceutice, a energiei și a rezervelor de apă. Sunt suveranist, nu naționalist pe criterii etnice. Dignitismul e o întrepătrundere chibzuită între stat și capitalul privat.”
