Preşedintele PSD Vaslui şi al Consiliului Judeţean (CJ), Dumitru Buzatu, a declarat că alianţa cu PNL nu funcţionează bine la nivelul judeţului, acesta invocând în special atitudinea consilierilor judeţeni liberali, care de multe ori nu susţin proiectele propuse în CJ şi care s-au abţinut de la votul bugetului în ultima şedinţă a forului decizional.
"Coaliţia cu PNL în judeţul Vaslui, pentru a utiliza o formulă a unui clasic, care bineînţeles că dacă este clasic nu mai este în viaţă, există, este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Eu am pornit de la acest fapt, ideea grupului (liberal - n.r.) din Consiliul Judeţean este de a prelua conducerea Consiliului Judeţean. Păi, cum vine treaba asta? Eu am crezut că partenerii vorbesc între ei, decid anumite lucruri, le respectă, se abţin în a face anumite lucruri. Păi, dacă tu vrei să-mi iei calul, eu ce să fac? Avem şi relaţii de prietenie cu unii, relaţii foarte bune, comunicăm foarte bine, dar urmăm liniile separate până când vom ajunge la înţelegerea faptului că nu poate unul să sară peste celălalt, nu poate unul să-l împiedice pe celălalt şi să-i ceară să colaboreze. N-am avut situaţia în care să fi comis vreo faptă, vreo infracţiune gravă încât să mă oprească cineva, dimpotrivă eu cred că am avut o conduită foarte corectă în toţi anii în care am fost preşedinte al CJ şi, mai mult decât atât, poate paradoxal, eu chiar colaborez cu oameni din PNL", a afirmat preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, conform AGERPRES.
Liderul PSD Vaslui a avansat ideea că liberalii din Consiliul Judeţean refuză colaborarea fiindcă acest lucru le-ar fi fost impus de conducerea partidului. Buzatu a adăugat că personal a făcut eforturi pentru păstrarea unor bune relaţii cu cei de la PNL.
"Vom continua cu această atitudine pe durata întregului mandat şi cu eforturile de a mă înţelege mai bine. Poate vom găsi disponibilitatea de a discuta aspectele acestea. Eu aş vrea, dar nu vine nimeni să-mi spună. Dacă domnii consilieri respectă o anumită indicaţie, nu cred că este numaidecât dorinţa lor de a face lucrul acesta, ci li se trasează o linie de conduită. Eu am spus oricui m-a întrebat că sunt capabil să colaborez cu oricare dintre partidele de pe eşichierul politic şi uneori am avansat şi propuneri pentru această chestiune şi am avut insatisfacţia că au fost refuzate, dar am avut satisfacţia că cei care le-au refuzat n-au avut nimic de câştigat din asta şi atunci mă rog pentru sănătatea lor", a spus şeful PSD Vaslui.
Dumitru Buzatu a mai susţinut că se înţelege foarte bine cu primarii PNL din judeţ şi că răspunde nevoilor acestora, în măsura în care CJ poate să susţină anumite proiecte.
Liderul PSD Vaslui citează din Caragiale pentru a descrie relația cu PNL în județ: 'Există, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire'
Explorează subiectul
Articole Similare

544
Actul disperării: ce este dispus să facă Teheranul dacă Israelul şi SUA vor încerca să schimbe regimul
544

354
În curând am putea renunța la routerele WiFi clasice: Cercetătorii testează o tehnologie revoluționară
354

460
Casa Albă transmite un semnal de forță: anunță că SUA au arme pentru a susține un război de durată împotriva Iranului
460

1.329
O teorie virală bagă spaimă în oameni: ce spune că se va întâmpla cu Pământul pe 12 august 2026, ora 16.33 / Reacția NASA
1.329

961
Vot exploziv în Senatul SUA: Trump păstrează controlul deplin asupra acțiunilor împotriva Iranului
961

479
Care sunt orașele din România unde se mai găsesc apartamente ieftine cu două camere
479

668
Alertă în Israel: IDF anunță că un nou val de rachete au fost lansate din Iran
668

625
Ce rol vital ar avea România dacă Statele Unite recurg la o invazie terestră în Iran
625

633
Setarea ascunsă din contul Google care îți poate salva datele personale. Aproape nimeni nu o folosește
633

1.073
Escaladare explozivă: SUA scufundă o navă de război iraniană departe de Golful Persic, iar NATO doboară o rachetă iraniană care se îndrepta spre Turcia
1.073

878
Americanii joacă tare și exclud Rusia sau China din ecuația Orientului Mijlociu: Nu sunt factor în această situație
878

484
Descoperire cosmică spectaculoasă: Un sistem stelar cu patru stele, compact cât distanța dintre Soare și Jupiter
484

767
FOTO Mâna-ntinsă te face bogat! Cât a ajuns să câștige un cerșetor în Sectorul 6 din București
767

















Comentează