Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Rednic surprins că de când a venit la Dinamo, acţiunile membrilor DDB de a ajuta echipa au scăzut

Facebook.com
Mircea Rednic

Antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic, s-a arătat surprins de faptul că, de când a venit la echipă, acţiunile membrilor DDB de sprijinire a formaţiei "alb-roşii" au scăzut, conform news.ro

"Văd că cineva acuză că Rednic şi Mureşan... Noi vrem binele echipei, că n-am venit... Puteam să stau şi eu cu Andone (n.r. - Ioan) în Spania. Mie îmi placea umezeala, puteam să stau în Belgia. Noi am venit să ajutăm, dar în perioada asta se găsesc greu jucători. În iarnă, ok, la ce le oferim noi vor veni jucători, dar nu titulari, pentru că cei care sunt titulari nu vin. Vor veni cei care nu joacă la echipele lor şi vor să vină la un club unde pot juca, dar avantajul e că s-au antrenat. Cei care au venit în perioada asta, au fost liberi de contract, nu s-au antrenat şi nu au mai jucat din aprilie. Lucrurile sunt clare, sunt nişte etape pe care trebuie să le respecţi. Jucătorii ar trebui să aibă o reacţie de orgoliu, să aibă mai multă ambiţie să le arate celor pe care îi contestă că nu e aşa. Ok, schimbi antrenorul, dar rămân cam aceiaşi jucători. La meciul cu Rapid din Liga a III-a, am trimis opt jucători, Rapid a trimis un singur jucător, Ioniţă, care ne-a dat gol. Noi am trimis opt jucători de la echipa mare şi au fost bătuţi de Rapid. Sunt jucători care nu au încă experienţă, nu au valoarea să joace acum la prima echipă. Iar jucătorii care au venit acum, trebuie să am răbdare cu ei. În afară de Torje, care s-a integrat foarte bine, aşa cum aştepta toată lumea de la el, restul mai au nevoie de... Şi domnul Mureşan a adus o parte din jucători, şi eu am adus, deci avem interesul ca aceşti jucători... Suntem în aceeaşi oală. Eu am încredere în jucători, au din partea mea toată susţinerea, le-am şi spus. Responsabil de rezultate sunt eu. (n.r. - despre criticile fanilor) Care fani? Acelaşi fan care şi critică jucătorii şi îşi dă cu părerea. Acest fan, Şendre, ştie el că noi nu am avut bani să plătim motorină să facem două deplasări la Buzău şi la Ploieşti? El ştie că autocarul nu avea asigurare şi a trebuit Rednic să plătească şi motorina asigurarea? El ştie că Rednic a renunţat la o parte din salariu ca să închiriem patru maşini? El ştie că deplasarea viitoare o plăteşte tot Rednic, că nu avem bani? E normal (n.r. - să fie criticat), că nu avem rezultate şi oamenii îşi doresc mai mult. Mă surprinde că de când am venit eu, DDB-ul, din punct de vedere financiar şi al acţiunilor, a scăzut. Chiar acum când avem mai multă nevoie, pentru că v-a spus care sunt problemele. Am avut o discuţie, dar acest om nu a participat. Oricum, ei au făcut un efort mare de tot. Dinamo continuă în Liga I pentru că s-au implicat. Am un respect deosebit pentru ei", a declarat Rednic, într-o conferinţă de presă.

El a anunţat că l-a scos din lot pe Steliano Filip pentru meciul cu FC U Craiova, după un "incident" avut cu el.

"Am ceva probleme cu doi jucători, cu Espinosa şi Carp. Carp o să intre de mâine în antrenament cu echipa, iar Espinosa, de săptămâna viitoare, la fârşitul săptămânii viitoare, au probleme musculare. În rest, toţi jucătorii sunt prezenţi, intrăm azi în cantonament. Steliano vine după o accidentare, a stat o lună aproape, a jucat un meci şi am decis ca la meciul ăsta să nu-l folosesc. Ar fi fost rezervă. Dar a fost un incident, legat de nişte dorinţe d-ale lui şi am decis că ar fi mai bine ca el să nu facă parte parte din lot. La fel ca şi Dejan, a zis că nu poate să joace decât fundaş stânga. Da, mă încurca şi am decis ca decât să stea rezervă şi să fie supărat, că ei s-au născut titulari la echipă... Am decis şi spre bine lui şi spre binele echipei să nu facă parte din lot. Suntem 32 de jucători, toţi au avut şansa să joace, el trebuie să înţeleagă că vine după o accidentare şi nu vreau să risc pentru că o recidivă musculară ar însemna că pierde toate jocurile până la finalul anului. Am avut dreptate, şi cu Sorescu am avut dreptate, legat de post, ei trebuie să mai asculte şi de antrenor. Ca să fii fundaş stânga trebuie să fii fundaş 60 la sută. Nici Sorescu, nici el nu au calităţile astea sau nu le-au arătat în ultima pariaodă. Cum responsabilitatea este a antrenorului, ei trebuie să accepte şi să execute. (n.r. - despre FC U Craiova) Pentru mine e Craiova I, Craiova la care au am antrenat. Nu vreau să iasă comentarii, dar eu ştiu ce era acolo, cum s-a preluat echipa nouă sau cum s-a inventat echipa nouă. Am respect pentru ambele echipe, dar după părerea mea echipa lui Mititelu este adevărata Craiova", a afirmat antrenorul.

Meciul Dinamo - FC U Craiova se va disputa, vineri, de la ora 20.30, în etapa a XVII-a a campionatului Liga 1 Casa Pariurilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.