Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Muzeul Național 'Constantin Brâncuși' din Târgu-Jiu a fost deschis la împlinirea a 144 de ani de la nașterea sculptorului

brancusi

Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a fost deschis miercuri, la împlinirea a 144 de ani de la nașterea sculptorului, dar va fi închis de joi, pentru că nu are angajați, anunță MEDIAFAX.

La implinirea a 144 de ani de la nașterea marelui sculptor, miercuri a fost deschis Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Acesta a fost amenajat în Casa „Barbu Gănescu” din centrul orașului, în care a locuit sculptorul în perioada în care a făcut Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului.

Citește și: Vești bune! Cresc salariile pentru anumiți români

La muzeu a fost vernisată o expoziție cu zece fotografii donate Muzeului Național de Artă al României de Centrul Pompidou din Paris și alte 32 de imagini document de la ridicarea „Coloanei fără sfârșit”.

„A fost deschis Muzeul Național . Au fost organizate mai multe evenimente prin care marcăm Ziua Națională Constantin Brâncuși. Miercuri, la ora 10.00, împreună cu Liviu Brătescu și cu Adrian Păduraru, consilierul ministrului Culturii, am vizitat operele din piatră din Parcul Central, ulterior am făcut activitatea de deschidere a Muzeului Național , cu vernisajul unei expoziții de fotografie documentară, care cuprinde 10 fotografii din donația Centrului Pompidou către Muzeul Național de Artă al României și cu alte 32 de fotografii document din arhiva inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, care au fost donate Centrului pentru Documentare și Cercetare Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu de către doamna Sorana Gorjan”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Denisa Șuță, directorul Muzeului „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu.

Citește și: ANAF a făcut anunțul! Proiectul va fi finalizat la sfarșitul lunii- Ce modificări se aduc

Instituția de cultură nu are, deocamdată, un program de vizitare, întrucât nu are angajați, fiind ocupat doar postul de manager.

„Deocamdată nu avem un program. Am organizat manifestările pentru a marca Ziua Națională Brâncuși. Deocamdată, nu sunt angajați. Este doar postul de manager ocupat. Avem organigramă, dar o vom modifica, pentru că ea nu prevede decât două posturi și bugetul încă nu este aprobat, pentru că nu sunt aprobate bugetele instituțiilor de cultură din subordinea Ministerului Culturii. Noi am făcut o propunere, acum așteptăm. În principiu, va fi deschis. Este o expoziție temporară. Până nu vor fi angajați, nu va putea practic avea un program permanent, e o perioadă în care derulăm diverse activități de natură administrativă”, a mai declarat Denisa Șuță.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.