Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi seara, că în urma evaluării realizate de Direcţia de Sănătate din Bucureşti este posibil ca mai multe secţii ale Spitalului Universitar să fie închise potrivit Agerpres.
Întrebat dacă există riscul închiderii Spitalului Universitar, el a afirmat că în acest moment nu există acest risc.
"În urma evaluării ne putem gândi şi la închiderea mai multor secţii", a mai adăugat ministrul Sănătăţii.
În declaraţia de presă susţinută marţi după-amiază la Braşov, ministrul Tătaru a precizat că, în acest moment, nu se pune problema unui management militarizat la Spitalul Universitar din Capitală.
Citește și: Noi decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus, anunțate azi! Una dintre persoane nu suferea de altă afecțiune
"La Spitalul Universitar avem transmitere în personalul medical, am avut acei pacienţi, care, la rândul lor, au avut acea transmitere extinsă, există o anchetă epidemiologică în curs, avem un nou manager de două săptămâni şi vrem să-şi aplice planul de management în contextul pandemiei de coronavirus. A solicitat ajutor de medici şi îi putem oferi acest ajutor, dar nu ne gândim până la a merge cu regimul militar la Spitalul Universitar", a menţionat ministrul Nelu Tătaru.
Un număr de 35 de cadre medicale şi 75 de pacienţi au fost identificaţi pozitiv la testul pentru noul coronavirus la nivelul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti din data de 22 martie până în prezent, a informat luni Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit sursei citate, în ultimele 3 zile au fost confirmate pozitiv două cadre medicale şi un pacient, conform raportării managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.