Nicolae Manolescu a rămas un jeg

Odinioară critic literar talentat, președintele Uniunii Scriitorilor parcă ține cu tot dinadinsul să rămână în memoria publică (de obicei, persistă în amintire ultimele luări de poziție!) ca un om de-o micime morală înspăimântătoare. Care se folosește de breasla scriitoricească, desigur- de cei din U.S., fiindcă mai sunt și nealiniați destui, ca de niște slugi, cărora poate să li se pișe în cap dacă are chef, deoarece este sigur că nu protestează. Ba, se găsesc unii care să-i și mulțumească.

Cum a ajuns acest om în starea de degradare actuală, e o poveste pe cât de tristă, pe atât de simptomatică pentru modul de-a fi al majorității scriitorilor de la noi. Printre care oamenii cu caracter sunt priviți asemenea arătărilor cu defecte genetice din vechile bâlciuri. Cei familiarizați cu mediul literar știu amănuntele.

Manolescu vrea să recupereze ceea ce n-a avut pe vremea comuniștilor. Este însetat de putere și de bani. A modificat discreționar statutul U.S. ca să fie reales a treia oară, dă premii literare după chef subalternilor fideli, exersează combinații financiare de a a intrat în atenția Agenției Naționale de Integritate, în prezent e inculpat pentru că nu a reușit să-și justifice averea.

Înconjurat de slugi, îndreaptă vertiginos U.S. spre colaps. Câtă nemernicie sau iresponabilitate e în deciziile sale, naiba știe. Dar rezultatele sunt catastrofale, prestigiul scriitorimii n-a fost niciodată mai jos. Ce om normal renunță benevol la o vilă, închiriată de la Primărie, în centrul Bucureștiului, instituției pe care o conduce, pentru nici 1000 de lei pe lună? Oricât mi-aș scotoci mintea, în afară de Manolescu nu dau de alt nume. În vila respectivă și-au avut sediile filialele U.S. ale căror șefi nu sunt de acord cu malversațiunile fostului critic literar. Tot acolo locuia și romancierul Radu Aldulescu, pe care, cu un gest de imensă delicatețe sufletească- nu?, Manolescu a vrut să-l arunce în stradă la venirea iernii. Noroc cu primarul general interimar al Capitalei. Cinste lui că a stopat samavolnicia! Politicianul a răspuns promt la apelul unui grup de scriitori, printre care m-am numărat. Dacă nu apără un mare romancier președintele Uniunii Scriitorilor, e ok că se mai găsește câte un politician care n-a uitat ce-i omenia.

Deși l-am apreciat pe vremuri, chiar l-am votat când a candidat la președinția României, pentru mine, criticul Nicolae Manolescu a murit. Însă a rămas un jeg care-i mai poartă numele.