DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nutriționista vedetelor: 'Nu ne îngrășăm de la mâncare, ci de la ronțăieli'

Radu Pop
Doctorul Zilei
Mihaela Bilic

Mâncăm de trei ori pe zi, de multe ori mâncare sănătoasă. Avem și două gustări, probabil fructe sau ceva de ”ronțăit”. Chiar dacă ni se pare că ne ținem de un plan alimentar, rezultatele întârzie să apară. Astfel că ne îngrășăm, în loc să slăbim. Medicul nutriționist Mihaela Bilic spune că, de fapt, nu ne îngrășăm din mâncare, ci din ”ronțăieli”, potrivit Click.ro.

Pe contul său de Instagram, Mihaela Bilic arată că, ”până în anii ‘70 nu existau alimente ambalate și nicio posibilitate să găsești ceva de ronțăit la colț de stradă. Până acum 50 de ani nu mânca nimeni în mașină, pe stradă sau în canapea… majoritatea preparatelor nu puteau fi consumate decât stând la masă și folosind tacâmuri”. ”Se mâncau sandvișuri doar când mergeai la picnic sau plecai într-o călătorie și aveai un drum lung de făcut”, scrie Mihaela Bilic pe Instagram.

Cercetătorii de la Harvard Institute of Economic Research au publicat un studiu cu titlul “De ce sunt americanii obezi?” Răspunsul a fost: obiceiul de a mânca între mese, adică snacking-ul! A fost analizat comparativ consumul zilnic de alimente între anii 1976 și 1996 și s-a observat o creștere a aportului de calorii înafara meselor de 240%.

”Cu alte cuvinte este suficient să eliminăm din alimentația zilnică tot ce este ambalat și ușor de ronțăit și să ne concentrăm pe mâncarea clasică, consumată la cele 3 mese principale. Surpriza este că și slăbim, un pachet de chips-uri sau biscuiți au calorii cât o ciorbă și o tocăniță la un loc”, a explicat Bilic.

”Când ești copil și adolescent ai nevoie de 1-2 gustări între mesele principale, tocmai pentru că organismul este în creștere și trebuie susținut cu aport de mâncare din exterior- ca să nu consume din rezervele proprii. Când ești adult nu mai ai de crescut (decât pe orizontală) și atunci sunt suficiente 3 mese principale. Iar un alt motiv pentru care este bine să eliminăm orice gustare și ronțăieli dintre mese, este să dăm o pauză organismului de la procesele de digestie. Avem nevoie de un interval de 5 ore între mese, răgaz necesar pentru un proces de curățenie în tubul digestiv”, a precizat Mihaela Bilic.

Medicul nutriționist ne propune să ne gândim la intestinul nostru ca la un maniac al curățeniei:

”La 2 ore după masă el declanșează un program de auto-curățare, ce are rolul de a elimina reziduurile alimentare, eventualele bacterii și mirosurile. Dacă noi ne apucăm să ronțăim, acest program se întrerupe și ciclurile de auto-curățare devin din ce în ce mai rare. Dacă țineți la corpul vostru, acordați-i o pauză de 5 ore între mese ca să aibă timp pentru “curățenia generală”.

Medicul ne spune și cum să interpretăm zgomotul pe care îl fac intestinele și pe care îl asociem cu senzația de foame. „Când ne “ghiorăie mațele” nu înseamnă că ne e foame, de fapt noi auzim procesul de auto-curățare ce are loc în intestin”, a mai arătat Mihaela Bilic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.