Premium
Unul din 10 adolescenţi din România s-a drogat măcar o dată, iar vârsta medie la care începe de consumul de substanţe ilicite a ajuns la 13 ani. Alături de Agenţia Naţională Antidrog, Universitatea Româno-Americană a lansat o campanie de conştientizare a pericolului consumului de droguri.
Daria Negruț, o tânără de 21 de ani originară din Oradea, fostă handbalistă la loturile naționale de juniori, a vorbit în fața a 400 de elevi, studenți și profesori despre lupta sa cu dependența de droguri, într-un efort de a sensibiliza tinerii despre pericolele consumului de substanțe interzise. După o carieră promițătoare în handbal întreruptă brusc de o accidentare la vârsta de 16 ani, Daria a căzut în capcana drogurilor, începând cu marijuana și ajungând la ecstasy și alte substanțe ilegale.
Dependența a condus-o spre o viață de infractoare, devenind inclusiv traficantă de droguri, pentru care a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare.
”Am 21 de ani, sunt din Oradea și provin dintr-o familie foarte bună. Am avut parte de o educație foarte faină, am făcut sport de performanță încă de mică. Am făcut handbal timp de 6 ani de zile, ajunsesem la lotul național de junioare, dar la vârsta de 16 ani, în urma unei accidentări, am fost nevoită să mă las de handbal, iar în inima mea s-a format o durere foarte mare și nu știam în ce să mă mai regăsesc.
Am început cu un joint, la vârsta de 16 ani, când eram la o prietenă acasă, părea că totul este fain, că starea pe care ele o aveau este ceva ce îmi doresc și eu, însă nu mi-a plăcut. Primul joint pe care l-am fumat mi-a dat o paranoia foarte gravă, o stare pe care eu nu puteam să o controlez, iar asta nu mi-a plăcut. Însă, în mine s-a format o curiozitate, deoarece știam că drogurile, teoretic, trebuie să provoace stări de bine și te fac să fii în largul tău.
La vârsta de 17 ani am spus da unei pastile cu ecstasy. Eram la un party cu muzică electronică, totul părea să fie un context favorabil pentru a lua acea pastilă și mi s-a prezentat ca remediul problemelor pe care eu le am acasă. Am spus da acelei pastile și de atunci a urmat un calvar, deoarece timp de 4 ani am fost dependentă. De la 17 ani la 18 ani am avut o dependență ocazională, nu pot să zic că consumam zilnic, dar zilnic mă gândeam la droguri, la următoarea dată când voi consuma.
Fiind într-o familie foarte bună, în care părinții mei mă controlau foarte mult, nu puteam să îmi întrețin consumul de acasă, iar la 18 ani am ales să plec de acasă, am ales să mă înhăitez cu traficanții care mi-au întreținut consumul de la 17 la 18 ani. Ei mi-au oferit cazare, droguri în exces, mi-au aruncat ”pastila” pentru ca eu să ajung să fac trafic de droguri. Am spus da foarte repede acestei ”oportunități”, deoarece, sinceră să fiu, când am intrat acolo și am văzut că sunt toate drogurile posibile de ce să nu îmi doresc asta și de ce să nu intru în jocul ăsta. Ce nu știam era că, după un an în care am făcut trafic, ajunsesem să am probleme cu legea.
În momentul de față am o condamnare de 1 an și 6 luni și dintr-un copil care înainte tot ce își dorea era să își vadă familia fericită, era să facă lumea din jurul ei fericită, ajunsesem să calc în picioare fiecare suflet din jurul meu. În urma condamnării pe care am avut-o am avut de efectuat și ore în folosul comunității, pe care le-am executat la o mănăstire din Oradea, iar după ce am terminat orele în folosul comunității, am ales iar să plec de acasă deoarece dependența s-a instalat la nivelul psihicului.
Eram în stare să fac orice ca să fac rost de droguri. Când ești dependent nu te mai gândești că, dacă furi din casă, dacă îți înjosești părinții este o problemă. Te gândești doar la momentul când vei consuma și doar la starea pe care o ai după.
Dacă la început consumam ca să am o stare de bine, ajunsesem să consum ca să pot să văd lumina de afară. Nu mai puteam să ies fără ”să fiu fumată”, nu mai puteam să ies fără să am o adrenalină de a merge să îmi fac rost de droguri și toată viața mea se învârtea în jurul drogurilor.
Speranța în inima mea a venit într-o perioadă în care eu eram plecată din Oradea, deoarece am ales să plec în Constanța, unde am stat 9 luni de zile. Mi-am luat două joburi, dar asta nu mă avantaja. Le spuneam părinților mei că am două joburi, ce e rău că consum? De fiecare dată când plecam de la muncă mă duceam și că înhăitam cu traficanții. Familia mea nu a mai vorbit cu mine timp de 9 luni de zile, iar lucrul acesta m-a ajutat să conștientizez în ce stadiu pot să ajung fără ei.
Ajunsesem să fur din magazine, să tâlhăresc oameni, iar tot ce făceam erau lucruri care nu mă caracterizau. În momentul în care m-am întors acasă după 9 luni, familia mea mi-a spus dacă vreau să merg să stau acasă. Bineînțeles că am acceptat asta, însă după 3 zile în care am stat acasă ei mi-au spus că mai pot să rămân doar dacă merg la un centru de reabilitare.
La început am respins, deoarece când am auzit că trebuie să stau 9 luni în centru, când am auzit că nu am acces la telefon, când am auzit că trebuie să renunț și la țigări mi se părea ceva ce eu nu pot să duc la bun sfârșit. Azi vă vorbesc din ipostaza celei care a terminat programul, am absolvit chiar săptămâna trecută, acum sunt voluntar la centru, iar viața mea a început să prindă culoare. Am început să îmi restaurez relația cu familia, iar lucrurile merg spre bine.
Trebuie să fiți curajoși și să nu încercați drogurile, pentru că potențialul și valoarea pe care le aveți nu stau în niște senzații de moment. Senzațiile de moment vin la sfârșit cu o plată pe care noi nu suntem conștienți cât de mare e. Nu ajungem să plătim doar noi, ajung să plătească alți pentru noi, mai ales familia.”, a spus Daria Negruț la Universitatea Româno-Americană.
