Premium
Interviu - Papa Francisc, la împlinirea a 10 ani de Pontificat
Reporter: Sanctitate, acum zece ani, pe 13 martie 2013, ați fost ales Papă. Care este bilanțul dumneavoastră?
Papa Francisc: Dumnezeu va face bilanțul, când va vrea. El însuși ne-a spus cum îl va face în capitolul 25 din Evanghelia după Matei: "Mi-a fost foame și mi-ați dat să mănânc, mi-a fost sete și mi-ați dat să beau, am fost străin și m-ați primit, am fost gol și m-ați îmbrăcat, am fost bolnav și m-ați consultat, am fost în închisoare și ați venit să mă vizitați…". Biserica nu este o companie, dar nici un ONG, iar Papa nu este un administrator delegat, căruia la sfârșitul anului trebuie să îi iasă socotelile. Biserica este a Domnului! Nouă ni se cere pur și simplu să-i ascultăm cu umilință voința și să o punem în practică. Poate părea o sarcină foarte simplă, dar nu este. Trebuie să fii în sintonie cu Domnul, nu cu lumea.
Reporter: Dar trebuie să vă fi gândit la un program de guvernare, când ați fost ales.
Papa Francisc: M-am gândit adesea la un pasaj din omilia pe care a ținut-o Papa Benedict al XVI-lea la slujba de deschidere a Pontificatului său, în 24 aprilie 2005: "În acest moment, nu am nevoie să prezint un program de guvernare", apoi, a adăugat: "Adevăratul meu program de guvernare este să nu fac voința mea, să nu-mi urmăresc propriile idei, ci să ascult, împreună cu toată Biserica, cuvântul și voința Domnului și să mă las călăuzit de El, pentru ca El însuși să fie cel care conduce Biserica în acest ceas al istoriei noastre".
Reporter: Congregațiile generale ceruseră, însă, noului Papă un Pontificat de reforme.
Papa Francisc: Am participat la congregațiile generale din 2005, după moartea Sfântului Ioan Paul al II-lea, și în 2013, după demisia lui Benedict al XVI-lea. Au fost două mari momente de grație, de evoluție pentru noi toți. Două ocazii importante pentru a discuta despre starea de sănătate a Bisericii, în special asupra problemelor de înfruntat. Au fost descrise două scenarii foarte diferite. În timpul congregațiilor generale din 2013, noi toți, inclusiv eu, am făcut cereri foarte concrete celui care urma să fie ales. Personal, eram foarte senin. Cu haine puține, strictul necesar, și pentru că de când Sfântul Ioan Paul al II-lea m-a numit cardinal, în consistoriul din 2001, am lăsat întotdeauna la Roma atât sutana de preot, cât și pe cea roșie, pe care o foloseam când mergeam la Vatican, ca să nu să trebuiască să le port mereu cu mine în călătorii. Îmi făcusem valiza, gândindu-mă că mă voi întoarce la Buenos Aires, la timp pentru Săptămâna Mare. Și, în schimb, biletul meu de întoarcere a fost rupt de frații mei cardinali. Ceea ce am făcut în acești zece ani a fost să concretizez cererile congregațiilor generale. Consiliul Cardinalilor, pe care l-am anunțat semnificativ la exact o lună de la alegerea mea, a avut această sarcină. O lucrare sinodală care să asculte cu adevărat toată Biserica și când vorbesc despre Biserică nu mă refer doar la noi preoții, care suntem 1%, ci laicii, care sunt 99% din Biserică. Și nu spun eu asta, ci o spune Sinodul Ecumenic Vatican II în decretul privind apostolatul laicilor, Apostolicam actuositatem. Un document din 1965, dar foarte actual și care ar trebui citit în parohii.
Reporter: Prin urmare, un pontificat de reforme pornind de la Curia Romană.
Papa Francisc: A fost cea mai solicitantă muncă, cea care a absorbit cel mai mult Consiliul Cardinalilor. În urmă cu un an, pe 19 martie 2022, a fost publicată Constituția apostolică despre Curia Romană, Praedicate Evangelium. Am încredințat-o Sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale, și pentru că la 19 martie 2013 am oficiat Liturghia de început de Pontificat în Piața Sf. Petru. Este a treia oară când Curia Romană este reformată, după Vatican II: Sfântul Paul al VI-lea a făcut-o în 1967 și Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1988. A fost o muncă într-adevăr colegială.
Reporter: Dar suferințele nu au lipsit în acești zece ani.
Papa Francisc: Nu mi-am pierdut niciodată somnul. Uneori citesc reconstituiri total inventate. Lucrurile sunt mult mai simple decât ar putea părea în exterior. E bine că între frați există curajul să-și spună lucrurile pe față, fără să alimenteze bârfele care omoară, omoară orice. Nici primii ucenici ai lui Iisus nu gândeau toți în același mod și erau 12, un grup mic. Biserica nu este o orchestră în care toți cântă aceeași parte, dar fiecare interpretează propria partitură și tocmai acest lucru creează armonie. Trebuie să luptăm pentru unitate, care nu înseamnă uniformitate. Suntem frați! Trebuie să avem curajul să ne spunem ideile, curajul de a le spune direct, dar apoi trebuie să ajungem la un acord în jurul aceleiași mese.
Reporter: Ce v-a făcut să suferiți cel mai mult?
Papa Francisc: Corupția. Nu vorbesc numai despre corupția economică, în interiorul și în afara Vaticanului, ci vorbesc despre corupția inimii. Corupția este un scandal. La Napoli, în 2015, am spus că "pute". Da, "pute". Corupția face sufletul să putrezească. Trebuie să distingem păcatul de corupție. Toți suntem păcătoși, toți! Chiar și Papa și se spovedește la fiecare 15 zile. Dar nu trebuie să alunecăm de la păcat la corupție. Niciodată! În Biserică, ca și în politică și în societate în general, trebuie întotdeauna să avertizăm pericolul grav al corupției. Este foarte greu pentru o persoană coruptă să dea înapoi: o mită azi, una mâine. Acesta este motivul pentru care mafioții sunt excomunicați: au mâinile murdare de bani însângerați. Ei fac afaceri cu arme și droguri. Ucid tinerii și societatea. Ucid viitorul. Trebuie să fim clari: nu există loc pentru mafioți în Biserică! Prea-fericiții Pino Puglisi și Rosario Livatino nu au făcut pacte cu mafia și, prin urmare, au plătit cu viețile lor.
Reporter: Corupția din Biserică se manifestă și în pedofilia oamenilor ei.
Papa Francisc: Benedict al XVI-lea a avut marele merit de a denunța public acest scandal enorm, pe când era încă cardinal. Cu toții ne amintim cuvintele lui: "Câtă mizerie este în Biserică, și tocmai printre cei care, în preoție, ar trebui să-i aparțină cu totul!". Nu numai că a avut marele curaj să denunțe toate acestea, când încă nu se vorbea atât de mult, când nu era încă deplina conștientizare a acestei urâciuni, dar, atât în calitate de cardinal, cât și apoi în calitate de Papă, a luptat cu toată puterea împotriva tăcerii și mușamalizării, care decenii i-au acoperit pe cei care au comis abuzuri în Biserică. Eu am urmat drumul trasat de el. Trebuie să fim foarte clari în această privință: dacă în Biserică este descoperit un singur caz de abuz, ceea ce în sine reprezintă o monstruozitate, acel caz va fi întotdeauna tratat cu cea mai mare seriozitate.
Reporter: Summitul mondial asupra pedofiliei clerului din februarie 2019 și toate reformele care au rezultat din acesta au fost fundamentale.
Papa Francisc: Un lucru m-a frapat la acel summit. Le-am cerut președinților Conferințelor Episcopale din întreaga lume să se pregătească pentru întâlnire, ascultând victimele. Mulți dintre ei mi-au spus că nu au mai ascultat niciodată până atunci victimele și că au plâns împreună cu ele: darul lacrimilor. Cred că aceasta a fost cea mai importantă și radicală schimbare de mentalitate în Biserică, pentru a face față abuzurilor: pornind de la ascultarea victimelor. Pentru un preot este esențial. Benedict al XVI-lea a început să asculte victimele în timpul călătoriilor sale internaționale. Această împărtășire din partea preotului: trebuie să începem de aici. Nu există loc în Biserică pentru cineva care săvârșește acest păcat abominabil împotriva lui Dumnezeu și împotriva omului. Dar pedofilia este și o crimă pe care justiția trebuie să o pedepsească. Ascunderea abuzurilor este o practică comună. Gândiți-vă că 40% din cazurile de abuz apar în familii și în cartier și toate acestea sunt acoperite. Un obicei pe care Biserica l-a avut până la scandalul de la Boston, din 2002. În acel moment, Biserica și-a dat seama că nu mai poate mușamaliza pedofilia preoților săi, dar acest obicei încă există în familii și în lumea sportului. Un alt punct pe care aș dori să îl subliniez este problema video-pornografiei infantile. Unde se are loc? Cine sunt cei care au libertatea de a face asta, fără a fi pedepsit de vreo autoritate? Acesta este un lucru foarte rău, deoarece video-pornografia infantilă se realizează în videoclipuri cu copiii.
Reporter: Ce vă doriți pentru viitor?
Papa Francisc: Pace. Pace în Ucraina chinuită și în toate celelalte țări care suferă oroarea războiului, care este întotdeauna o înfrângere pentru toată lumea, pentru toți. Războiul este absurd și crud. Este o companie care nu cunoaște criză, nici măcar pe perioada pandemiei: fabrica de arme. A lucra pentru pace înseamnă a nu investi în aceste fabrici ale morții. Mă doare să cred că, dacă nu s-ar fabrica arme timp de un an, foamea în lume s-ar termina, deoarece armamentul este cea mai mare industrie de pe planetă. Pe 8 decembrie 2022, în Piața Spaniei din Roma, am plâns gândindu-mă la tragedia pe care o trăiește poporul ucrainean. A trecut deja mai bine de un an de la începutul războiului din Ucraina. În februarie, am fost în Africa, în Republica Democrată Congo și în Sudanul de Sud și am văzut ororile conflictelor din acele două țări cu mutilarea oamenilor. Un lucru care mă face să sufăr mult este globalizarea indiferenței, a întoarce fața de partea cealaltă și a spune: "Ce mă interesează pe mine? Nu mă interesează! Nu este problema mea!". Când senatoarea pe viață Liliana Segre, supraviețuitoare a Holocaustului, a fost întrebată ce cuvânt să scrie pe peronul 21 al Gării din Milano, de unde plecau trenurile spre lagărele de concentrare naziste, nu a avut îndoieli și a spus: "Indiferență". Nimeni nu se gândise la acel cuvânt. Te face să reflectezi, deoarece masacrul acela de milioane de oameni a avut loc în indiferența lașă a multora, care au preferat să întoarcă privirea de cealaltă parte și să spună: "Ce mă interesează pe mine?". Am citit recent că senatoarea a amintit că la Auschwitz nu se merge în excursie, ci se merge ca la un sanctuar, pentru a nu uita Holocaustul. M-a impresionat foarte mult, pentru că exact asta am simțit în inima mea, când am fost la Auschwitz în 2016 și nu am vrut să țin un discurs, așa cum făcuseră cei doi predecesori ai mei. Am vrut să mă rog singur în tăcere.
Reporter: Ce vă doriți pentru Biserică?
Papa Francisc: Biserica trebuie să iasă afară, trebuie să fie printre oameni. Mă gândesc la Don Tonino Bello, un mare episcop din Apulia care a fost printre poporul său și a luptat cu toată puterea pentru pace. Un om neînțeles la vremea sa, pentru că era evoluat mult. Este redescoperit astăzi. Un profet! Este deja venerabil și este pe drumul beatificării. Recent, au preluat într-un cântec și o frază celebră a sa: "Suntem îngeri cu o singură aripă. Pentru a zbura, trebuie să rămânem îmbrățișați cu fratele nostru, căruia îi împrumutăm aripa și căruia îi luăm cealaltă aripă, necesară pentru a zbura". Nimeni nu se salvează singur. Am văzut asta și cu pandemia. Visez la o Biserică fără clericalism, spunea cardinalul Henri-Marie de Lubac în celebrul său text "Méditation sur l'Église" unde, pentru a spune care este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla Bisericii, scria că mondenitatea spirituală, care se traduce în clericalismul unui preot, "ar fi infinit mai dezastruoasă decât orice mondenitate pur și simplu morală". Clericalismul este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla Bisericii, mai rău încă decât în zilele papilor corupți. Un preot, un episcop, un cardinal care se îmbolnăvesc de clericalism fac mult rău Bisericii. Este o boală foarte contagioasă. Și mai rău sunt laicii clericalizați: sunt o ciumă în Biserică. Laicul trebuie să fie un laic.
Reporter: Și, în final, ce vă doriți pentru viitorul dumneavoastră?
Papa Francisc: Domnul să fie milostiv cu mine. A fi Papă nu este o treabă ușoară. Nimeni nu a studiat înainte pentru a face munca aceasta. Dar Domnul știe asta: s-a întâmplat și cu Sfântul Petru. Pescuia liniștit și într-o zi Iisus l-a ales să devină pescar de oameni. Dar și Petru a căzut. L-a renegat chiar el, care trăise zi și noapte cu Domnul, care mâncase cu el, care-l ascultase propovăduind și care-l văzuse făcând minuni: "Nu-l cunosc pe acel om!" Cum a fost posibil acest lucru? Dar Iisus, după înviere, l-a ales din nou. Iată mila lui Dumnezeu cu noi. Chiar și cu Papa. "Servus usinus sum / Sunt un slujitor inutil", cum scria Sfântul Paul al VI-lea în "Gând despre moarte". Un text foarte frumos, pe care îi invit în mod special pe preoți să-l citească și să mediteze.
Reporter: Mulțumesc, Sanctitate!
Papa Francisc: Mulțumesc ție și colegilor tăi pentru munca pe care o faceți. Aș dori să spun un cuvânt cititorilor ziarului tău, "Il Fatto Quotidiano": Nu vă pierdeți niciodată speranța! Chiar dacă vi s-au întâmplat lucruri rele, chiar dacă experiența pe care ați avut-o cu vreun bărbat sau femeie din Biserică nu a fost atât de frumoasă, nu vă lăsați influențați. Domnul vă așteaptă mereu cu brațele deschise. Vă doresc să experimentați acest lucru în viața voastră, așa cum am experimentat eu de atâtea ori. Domnul a fost mereu alături de mine, mai ales în momentele întunecate. El este mereu cu noi. Nu uitați niciodată! Ne ia în brațe cu tandrețe și ne ridică mereu din căderile noastre. Important, de fapt, nu este să nu cădem, ci să nu rămânem căzuți. Domnul ne iartă mereu. Papa vă iubește și se roagă pentru voi. Celor care se roagă, îi rog să se roage pentru mine și celor care nu se roagă, măcar să-mi trimită valuri bune, am nevoie de ele. Mulțumesc!
preluare Il Fatto Quotidiano via Rador
