Premium
Preotul Constantin Necula a afirmat, la emisiunea Marius Tucă Show, că biserica este cea mai reformată dintre instituțiile statului român, dar aceasta este atât de atacată încât, dacă n-ar fi fost creștin, s-ar fi convertit la creștinism, anunță MEDIAFAX.
Prezentăm principalele declarații ale părintelui Necula la emisiunea Marius Tucă Show:
“Pentru mine o mare dilemă asta, mai cu seamă că nu sunt cel mai mare duhovnic, nici… cel mai mare păcătos, aici ne putem certa amândoi la sfârșitul emisiunii. Cred că pur și simplu e din nevoia lor de a asculta și altceva sunt și suficient de mulți maturi stau alături de mine și sunt și suficienți de mulți maturi care sunt deranjați de atitudinea asta deschisă către tineri nu fac decât să împlinesc ceea ce îmi îngăduie Dumnezeu să împlinesc. Nimic mai mult”.
„Eu aud de ani de zile, de mult timp, de foarte mult timp aud niște bazaconii la adresa Bisericii de mă închin. Cred că dacă n-aș fi fost creștin m-aș fi convertit la creștinism. Adică e atât de lovită, încât îmi dau seama că e de valoare. (...) Nici nu trebuie să creadă în Biserica Ortodoxă Română. Pentru mine ținta mesajului e Hristos și cu asta am încheiat”.
„Am fost un răzvrătit, așa, până către 20 de ani, o vreme am funcționat ca secretar UTC într-un liceu, adică n-am fost foarte dus la biserică, dar culmea ironiei cântam la strană mergeam între oameni îmbrăcat în hainele copilului de ajutor de preot, n-am avut nicio jenă. Eu am crezut că se poate și așa, până undeva, cândva când cineva mi-a atras atenția că nu se poate așa, ori una, ori alta și am ales. Nici nu am știut că aleg corect atunci credeam că am greșit că am ales Biserica”.
„Tatăl Nostru l-am învățat înainte de a intra la facultate. Învățam despre energii necreate la Sfântul Grigorie Palamas, citeam din Maxim mărturisitorul și mă încurcam la Tatăl Nostru. Pentru că n-am memorie la astfel de… Apropo de clișee, pentru mine multă vreme rugăciunea a funcționat ca un clișeu necesar acum funcționează ca o necesitate absolută. Și refuz să mai învăț pe de rost, niciodată n-am învățat pe de rost nimic”.
„În anul următor, într-a IX-a, într-a X-a, având un profesor eminent de limba română la liceu, domnul profesor Florin Șindrilaru, țin minte și acum că făceam psalmii lui Arghezi, aveam altă viziune asupra lor și el, zâmbind, mi-a spus ”când ai citit psalmii”? I-am spus că a trecut un an, ”mai citește-i”. A fost omul care deloc forțat și foarte atent limba română m-a apropiat de creștinism. Limba română te apropie de creștinism. Chiar trebuie să o ai în tine ca să poți să crești din ea”.
S-a schimbat foarte mult atitudinea, de 30 de ani de când văd cu alți ochi Biserica s-a schimbat foarte mult și eu sunt bucuros de ce se întâmplă în biserică. Și oamenii care trăiesc Biserica în adevărul ei văd ce e asta, s-a resecvențiat, s-a așezat pe altă segmentare și asta e foarte important. Cred că cea mai reformată dintre instituțiile din statul român e Biserica.
„Copiii m-au învățat zeci de rugăciuni, sute de rugăciuni, învăț de la copiii bolnavi, de la copiii sănătoși, copiii care visează și copiii cărora li se fură visele, au rugăciuni din cele mai năstrușnice. Ardelenii au o vorbă frumoasă când e masa bogată și le e foame spun , nu mai stau ei să mai zică celelalte rugăciuni”.
„Nu există păcat mic, păcat mare, există păcate. Cât de mic ar fi ceva care… în general, noi recunoaștem tot… Că scandalurile din familie nu pleacă de la lucruri mari, lucruri mărunte pentru că șmecherul de serviciu, ca să nu-i dau alt nume, să nu deranjăm politically correct… nenumitul, el lucrează la chestiuni interstițiale, așa e, e foarte… e un psiholog bun”.
„Mie mi-a fost foarte greu să trec peste dramele celor din jur și pentru că sunt un tip cu o empatie prea mare câteodată. Și acum, mă uit, mi-e foarte greu să trec peste morțile oamenilor, peste boala copiilor. I-aud pe câte unii vorbind, așa, din avion, unde e Dumnezeu când copiii sunt bolnavi. Dumnezeu e acolo, îți dau scris, n-am găsit niciun copil în toată perioada asta de când slujesc am mai bine de 25 de ani de activitate liturgică, nici unul nu m-a întrebat de ce sau de ce eu. Părinții, da”.
„Facem parte dintr-un popor extrem de fragil și foarte naiv în construcțiile lui epice. Problema e că acest popor epic poate să aibă propria lui luptă și bătălie pe fronturi, în munți, în văi, plus propriile lui trădări, propriile lui împliniri. Suntem un popor ca toate celelalte popoare”.
„Italienii au un termen dimenticato, am cam uitat am lăsat în urma noastră…O memorie în urma noastră pe care nu o mai activăm, noi nu ne mai activăm memoria asta. De exemplu, aud de ani de zile bășcălii pe tema imnului de stat. Dacă noi am cânta dimineața la deschiderea cursurilor imnul de stat, care ar fi problema majoră? O cântă americanii care sunt, nu, modelul democrației absolute”.
„Domnul Dinu Săraru povestește, la începutul vieții lui de tânăr, drama casei lor în care tatăl învățător pleacă, moare pe front. Acolo am găsit și am mai găsit în memoriile unor oameni, uite, tot de la țară care au privit în ochi așteptarea asta a mamelor. Imaginea cea mai dură pe care o am despre România este a unei bătrâne în poartă așteptând până la uscarea ochilor întoarcerea fostului ei tânăr soț acasă. De ce nu o vedem?”
“Oricum exagerările noastre în perioada asta mi-au dovedit încă o dată cât suntem de fragili și temători. Ce e corect, ce îmi place mie mult în acest mesaje este acordul Bisericii la efortul statului de a ține oamenii sănătoși, adică nu ne este indiferent ce se întâmplă și nu zicem
Prezentăm prima parte de interviului:
Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o ediție cu totul specială. Invitatul meu la această ediție este preotul, părintele Constantin Necula. Doamne ajută, bine ați venit.
Constantin Necula: Mă bucur că ne vedem.
Marius Tucă: E adevărat pentru că, uite, ne-am propus de ceva timp să facem asta și s-a întâmplat acum. Probabil că marile întâlniri nu se întâmplă este noapte și trebuie să treacă un timp până…
De foarte mult timp aud niște bazaconii la adresa Bisericii de mă închin. Cred că dacă n-aș fi fost creștin, m-aș fi convertit la creștinism
Constantin Necula: Se coc.
Marius Tucă: Până se coc, până ajung la maturitatea de a avea loc, până la urmă. Practic, dacă e să definesc această întâlnire a noastră, este o întâlnire între un păcătos clasic, care sunt eu, și un…
Constantin Necula: Și mai păcătos…
Marius Tucă: Aș putea spune un duhovnic, să zic, al tinerilor, în primul rând pentru că am văzut foarte multe reacții legate ce înseamnă Constantin Necula, părintele Necula, și cred că asta e denumirea care i se atribuie astăzi lui Constantin Necula, părintele Necula. Foarte mulți tineri vă citesc, vă ascultă, aș spune chiar vă admiră. De unde pleacă această…
Constantin Necula: N-aș știi ce să zic. Pentru mine o mare dilemă asta, mai cu seamă că nu sunt cel mai mare duhovnic, nici… cel mai mare păcătos, aici ne putem certa amândoi la sfârșitul emisiunii. Cred că pur și simplu e din nevoia lor de a asculta și altceva sunt și suficient de mulți maturi stau alături de mine și sunt și suficienți de mulți maturi care sunt deranjați de atitudinea asta deschisă către tineri nu fac decât să împlinesc ceea ce îmi îngăduie Dumnezeu să împlinesc. Nimic mai mult.
Marius Tucă: Un spirit nou, un spirit foarte proaspăt, aș putea spune, fresh.
Constantin Necula: Nu-i așa, nu-i așa. Așa sunt zeci de preoți în țară, sute. Eu am șansa unui microfon mai aproape de mine, atât.
Marius Tucă: E adevărat, dar și toți ceilalți au șansa asta. Totuși, știi bine că imaginea Bisericii Ortodoxe încremenită, că despre asta se vorbește.
Constantin Necula: Asta e un clișeu pentru că și eu am crezut la fel până am intrat să trăiesc în Biserică. De pe tușă par lucrurile un pic totdeauna mai înțepenite. Eu am imaginea aceasta a comentatorilor de pe platourile de televiziune care vorbeau de Ianis Hagi înainte de meciul Rangers când a bătut cu 3-2, l-au făcut praf pe bietul copil, ca apoi aceleași studiouri să iasă și… Deci când gândești în clișeu riști să devii un pic neatent. Eu aud de ani de zile, de mult timp, de foarte mult timp aud niște bazaconii la adresa Bisericii de mă închin. Cred că dacă n-aș fi fost creștin m-aș fi convertit la creștinism. Adică e atât de lovită, încât îmi dau seama că e de valoare.
Marius Tucă: Da, sunteți un adversar al clișeelor, aveți un limbaj, aș putea spune, foarte liber și un limbaj care se adresează direct celor care cred sau nu cred în Biserica Ortodoxă Română, pentru că despre asta e vorba.
Constantin Necula: Nici nu trebuie să creadă în Biserica Ortodoxă Română. Pentru mine ținta mesajului e Hristos și cu asta am încheiat. Prietenii mei de la Penticostali, Baptiști știu ce zic, că tinerii de acolo sunt la fel de apropiați în anumite situații și îi văd cerând sfaturi și vorbind cu ei în foarte multe rânduri nu cred că e momentul unei Românii fragmentate încă o dată, dincolo de confesionalismul politic, într-un confesionalism religios.
Marius Tucă: E o Românie divizată. România încrâncenată.
Constantin Necula: Tocată, tocată. Mi-aduc aminte de gesturile maneliștilor, mi-aduc aminte de ”salamizarea” României, îmi pare rău că-l folosesc pe Salam chiar așa, dar… E o feliere foarte amplă și din nefericire constat cu durere că se întâmplă asta în toate mediile și la absolut toate nivelele. E dureros și e…
Marius Tucă: Am citit foarte mult din Constantin Necula, sunt lucruri admirabile pe care le-am citit, și asta o spun cu admirație…
Constantin Necula: Am avut un profesor bun de studiu.
Marius Tucă: Am citit un text legat de 1 decembrie pe care l-aș introduce în școli și l-aș introduce chiar în media. Oamenii care scriu despre România și care scriu în România ar trebui să fie un fel de biblie pentru ideea de România și ideea de patriotism am să citesc câteva rânduri la un moment dat pentru că vreau să mă bucur în primul rând că părintele Constantin Necula e în studioul nostru. Când a început Constantin Necula să creadă și, mai ales, când s-a rugat prima dată? Care a fost rugăciunea?
Constantin Necula: E grea întrebare. O spun tot timpul, că n-am un moment, la mine nu-i cu…
Marius Tucă: Cu momente.
Constantin Necula: Cu secunda și cu minutul, știu că am crescut într-o familie extrem de… Așezați și cuminți și asta m-a ajutat enorm, sunt copilul Șcheilor Brașovului, la umbra Bisericii Sfântul Nicolae de acolo, din Șcheii Brașovului, toate vacanțele le-am petrecut undeva în Maramureș, într-o familie a unei mătuși, era foarte aproape de Biblie, fiind adventistă și citindu-mi Scriptura. Dar am fost un răzvrătit, așa, până către 20 de ani, o vreme am funcționat ca secretar UTC într-un liceu, adică n-am fost foarte dus la biserică, dar culmea ironiei cântam la strană mergeam între oameni îmbrăcat în hainele copilului de ajutor de preot, n-am avut nicio jenă. Eu am crezut că se poate și așa, până undeva, cândva când cineva mi-a atras atenția că nu se poate așa, ori una, ori alta și am ales. Nici nu am știut că aleg corect atunci credeam că am greșit că am ales Biserica.
Marius Tucă: De ce?
Constantin Necula: Într-o fază părea că… Toți mi-au spus că ți se înfundă acolo, nu o să mai faci nimic din contră, mie mi se-a părut cea mai mare eliberare pe care am avut-o vreodată, era undeva dincolo de clasa a 10-a. Mă întrebau, de exemplu, colegii la ce facultate dau și ziceam piscicultură, pornind de la pește. Citisem atunci de curând Cetatea blestemată și era cu Quo Vadis în cap pentru mine creștinismul a fost o revelație absolut fenomenală. Tata nici măcar nu avea curaj să spună că merge la biserică duminica dimineața pentru că gura mea mare l-ar fi pârât, credea el, spunea că merge la bunica, bunica stătea în Șchei undeva pe costiță și atunci ajungeau imediat așa.
Marius Tucă: Mare parte din copilărie a fost în comunism și atunci…
Constantin Necula: Da, până în 89, inclusiv adolescența, deci eu nu am o cultură creștină, de exemplu n-am citit de mic rugăciuni, n-am avut…
Marius Tucă: Și din 89?
Constantin Necula: Am terminat liceul de chimie-fizică, am intrat în armată.
Marius Tucă: 18-19 ani, nu?
Constantin Necula: Da, 19 ani, imediat în armată și după armată…
Marius Tucă: Armata a fost sângeroasă, cu ghilimelele de rigoare?
Constantin Necula: Păi am făcut la Herești Hotarele, în apropiere, rachetist. Am auzit că e o ciupercărie acum.
Tatăl Nostru l-am învățat înainte de a intra la facultate. Învățam despre energii necreate la Sfântul Grigorie Palamas, citeam din Maxim mărturisitorul și mă încurcam la Tatăl Nostru
Marius Tucă: Nu, că am văzut că faci de multe ori referire la asta. Te-a marcat, nu?
Constantin Necula: Foarte mult pentru că cred că a fost un examen de maturitate, să ai posibilitatea să împuști oameni doar că ți se ordonă și să nu o faci. E o chestie și de alegere, peste ordinul comandantului dar am avut ofițeri foarte buni, foarte buni și acum le rămân dator și…
Marius Tucă: Îmi aduc aminte și eu cum am trăit perioada asta când am plecat în armată, parcă plecam să mă întâlnesc cu sfârșitul lumii. Mi-am dat seama… am învățat atât de multe lucruri despre camaraderie, în primul rând, despre prietenie…
Constantin Necula: Dar eu și despre trădare am învățat foarte mult și despre umilința omului, o școală foarte bună.
Marius Tucă: Despre toate, dar eu întotdeauna iau lucrurile frumoase. A fost o școală incredibilă pentru mine și am plecat de acolo, vorbesc și acum cu oamenii cu care m-am întâlnit atunci…
Constantin Necula: Da, sunt colegii mei de armată și de război, eu am un coleg de război.
Marius Tucă: Prima rugăciune?
Constantin Necula: Prima rugăciune… Trebuie să spun că pe mine m-a frapat de la început proscomidia la… pregătirea darurilor pentru liturghie și era un preot foarte tânăr, între timp a îmbătrânit și el, e o rugăciune care spune acolo ”Și venind steaua a șezut deasupra unde era pruncul”, se așază în momentul respectiv peste disc se pune o stea, aia a fost prima rugăciune adevărată. Tatăl Nostru l-am învățat înainte de a intra la facultate. Învățam despre energii necreate la Sfântul Grigorie Palamas, citeam din Maxim mărturisitorul și mă încurcam la Tatăl Nostru. Dar pentru mine rugăciunea de bază…
Marius Tucă: De ce?
Constantin Necula: Pentru că n-am memorie la astfel de… Apropo de clișee, pentru mine multă vreme rugăciunea a funcționat ca un clișeu necesar acum funcționează ca o necesitate absolută. Și refuz să mai învăț pe de rost, niciodată n-am învățat pe de rost nimic.
Copiii m-au învățat zeci de rugăciuni, sute de rugăciuni, învăț de la copiii bolnavi, de la copiii sănătoși, copiii care visează și copiii cărora li se fură visele
Marius Tucă: Nici eu n-am învățat și Tatăl nostru eu l-am învățat, de fapt a venit de la sine învățarea pentru că m-am gândit ca la un poem la Tatăl nostru.
Constantin Necula: Bine, n-am avut șansa, eu l-am citit cred că undeva prin clasa a 9-a prima dată serios. Am stat pe text, prin clasa a 9-a dar ce-a fost interesant? Profesoara mea de limba română din școala generală, printr-a șaptea am fost plecat în Maramureș și am citit prima dată Scriptura. Dar zdravăn, așa, m-am forțat să o termin și când am ajuns acasă a sunat-o pe mama și a zis ”doamna Necula, ce-a citit Costi în vacanță că și-a schimbat limba română”. M-a impresionat foarte tare.
Marius Tucă: Incredibil.
Constantin Necula: În același an… În anul următor, într-a IX-a, într-a X-a, având un profesor eminent de limba română la liceu, domnul profesor Florin Șindrilaru, țin minte și acum că făceam psalmii lui Arghezi, aveam altă viziune asupra lor și el, zâmbind, mi-a spus ”când ai citit psalmii”? I-am spus că a trecut un an, ”mai citește-i”. A fost omul care deloc forțat și foarte atent limba română m-a apropiat de creștinism. Limba română te apropie de creștinism. Chiar trebuie să o ai în tine ca să poți să crești din ea.
Marius Tucă: Și rugăciunea cea mai dragă sufletului?
Constantin Necula: Sunt mai multe, cred că… îmi place enorm de mult un verset din psalmi, ”Iubi-Te-Voi, Doamne, virtutea mea! Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu.” Prima mea carte se și cheamă Iubi-Te-Voi Doamne, am auzit-o cântată prima dată de părintele Victor Neamțu la noi în Brașov, nu era o voce, era un om și asta a contat foarte mult, și am rămas foarte apropiat de ea. Iar copiii m-au învățat zeci de rugăciuni, sute de rugăciuni, învăț de la copiii bolnavi, de la copiii sănătoși, copiii care visează și copiii cărora li se fură visele, au rugăciuni din cele mai năstrușnice. Ardelenii au o vorbă frumoasă când e masa bogată și le e foame spun ”Doamne, hai cu noi la masă”, nu mai stau ei să mai zică celelalte rugăciuni.
Marius Tucă: Deci ești un părinte care învață de la…
Constantin Necula: Absolut, școala mea cea mai bună sunt credincioșii.
Marius Tucă: Înveți de la credincioșii cu care te întâlnești.
Constantin Necula: Și să discern, că sunt și multe bazaconii în mințile noastre, dar oamenii sunt faini. N-am alt termen. Îs faini pentru că sunt legați de Hristos și când se apropie de Hristos se schimbă.
Marius Tucă: Dar apropo de Tatăl nostru, în momentul în care spui Tatăl nostru îl ai în minte pe Dumnezeu sau pe Hristos?
Constantin Necula: Păi pe Hristos care este Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi îl am în minte pe Hristos, dar de obicei îl am în minte și pe Tata, el reprezintă în aceeași vreme valorizarea acestui…
Marius Tucă: Deci întotdeauna ne gândim și la cineva care pentru noi înseamnă un Dumnezeu pe Pământ, într-un fel.
Constantin Necula: Da, în mod normal, dacă intri într-o biserică eu cred că prima sesizare pe care o faci ca om este să constați că mulți din icoane seamănă cu ai tăi.
Marius Tucă: Pentru că e vorba de o întâlnire între un păcătos clasic cum sunt eu și un slujitor excepțional al Domnului, care până la urmă e și duhovnic…
Constantin Necula: Deci pot să plec.
Marius Tucă: Nu, trebuie să încep să mă mărturisesc și o să vorbim un pic despre ideea de mărturisire și ideea de spovedanie. Eu am avut multă vreme în minte, momentul în care spuneam Tatăl nostru, ce crezi, imaginea lui Leonardo da Vinci, un autoportret care semăna foarte bine cu Dumnezeu. Deci, m-am mărturisit, am greșit foarte tare?
Constantin Necula: Nu pentru că antropologic vorbind, nu teologic, omul caută sesizări ale sinelui în ceilalți, da, e ok. Leonardo da Vinci nu e un model rău.
Marius Tucă: Nu e cel mai rău. Aș putea să am, de exemplu, modele și în literatura română, oameni care au însemnat foarte mult în literatura română și de fapt în istoria României pentru că la un moment dat s-au întâlnit aici. Cum decurge ideea de spovedanie, cum se face, când se face? Pentru că aș vrea să intru la un moment dat în rândul oamenilor și la un moment dat bineînțeles că am avut un duhovnic și cu care țin legătura și mă întreabă de câțiva ani când am să vin și am zis că încă nu sunt pregătit.
Constantin Necula: Cred că spovedania, ca toate lucrurile mari din viață, vine ca un dar al lui Dumnezeu, de fapt tot ceea ce trăim e ca un dar al lui Dumnezeu. Pentru mine șansa a fost că undeva, către 21 de ani, preotul care m-a ascultat, primul meu duhovnic, părintele Victor Neamțu despre care am amintit deja, a avut capacitatea aceasta de a nu mă pune la colț, de a-mi da înapoi aripile. Credeam că le-am pierdut. Pune aripile înapoi, a te spovedi înseamnă a ți se remonta aripile. Și o simt asta cu fiecare credincios care vine în întâmpinarea spovedaniei. Adică nu tu mergi în întâmpinare, ei vin în întâmpinarea ta, chiar dacă tu stai de obicei pe scaun, nu, închipuindu-l pe Hristos, Domnul la judecată și spui ”Iată fiule, Hristos stă nevăzut primind mărturisirea ta cea cu umilință”. Eu nu sunt acolo decât o interfață, un… nici nu știu cum să-i spunem de aia tot râd că primii inventatori de softuri rămân totuși preoții, adică soft-ul e la noi, hard-ul e la Dumnezeu. Și în întâlnirea aceasta cu omul constați că te descoperi și pe tine ca duhovnic, ca tată, asta este, despre asta e vorba și constați că și celălalt redescoperă paternitatea și propria sa filiere. Pentru mine e foarte important pentru că a transforma spovedania doar în bifarea unor x-uri într-o hârtiuță, înseamnă de fapt manipularea lui Dumnezeu. Am citit de curând la părintele Porfirie un cuvânt frumos din cale afară ”A iubi înseamnă să ostenești pentru celălalt”. E osteneală multă la spovedanie. Dacă îți iubești duhovnicul te ostenești să te spovedești corect, dacă îți iubești credinciosul, penitentul, ucenicul te ostenești ca să spovedești liber, conștient și frumos. E o împreună-osteneală, împreună-lucrare și peste toate, sigur, o împreună-lucrare cu Dumnezeu.
De 30 de ani de când văd cu alți ochi Biserica s-a schimbat foarte mult. Cred că cea mai reformată dintre instituțiile din statul român e Biserica
Marius Tucă: Să nu fie o chestiune contabilă, te duci cu păcatele, le treci pe un răboj și…
Constantin Necula: În niciun caz. Eu tot râd că nu e aspirină, algocalmin, aspirină, algocalmin că la noi se face așa ca un soi de spălătorie câteodată, s-a schimbat foarte mult atitudinea, de 30 de ani de când văd cu alți ochi Biserica s-a schimbat foarte mult și eu sunt bucuros de ce se întâmplă în biserică. Și oamenii care trăiesc Biserica în adevărul ei văd ce e asta, s-a resecvențiat s-a așezat pe altă segmentare și asta e foarte important. Cred că cea mai reformată dintre instituțiile din statul român e Biserica.
Marius Tucă: Mă bucur că aud asta pentru că imaginea, trebuie să recunoști, că nu e tocmai asta.
Constantin Necula: Întotdeauna, cine nu și-a reformat imaginea nu poate vorbi despre reformă celuilalt. Deci eu am constatat că de ani de zile, că acum suntem suficient de bătrâni amândoi să zicem asta, constat că atunci când e să ataci un subiect toată lumea vine în aceeași parte. Când ataci Biserica o ataci dinspre elementele negative, dinspre partea administrativă dinspre partea financiară, deși Biserica este o culme în partea opusă cercetării. Eu am în minte o poveste care m-a pus foarte mult pe gânduri, despre o doamnă care spune la un moment dat… avea o beneficiară a muncii sale care era traumatizată de ura pentru tatăl său, până când, după câțiva ani, s-a întors și a zis ”nu-l mai urăsc pe tata”, și s-a blocat. ”Cum ai făcut?”, ”Simplu, noi locuiam undeva și când mergeam spre școală tata era nemulțumit tot timpul, se uita pe geam și zicea - ce nenorocire cu răul ăsta nenorocit și împuțit că mor peștii, miroase urât - era groaznic. Și eu mă uitam pe geam și vedeam un râu limpede cu pești vii, nu înțelegeam ce-i cu el. A murit tata, eu supărată pe nemulțumirea lui care mi-a aprovizionat mie tot felul de frustrări, până în ziua când mi-am dus prima dată fetița de la noi de acasă la școală, stând cu mama care era foarte bolnavă, tatăl murise între timp. Și, într-adevăr, când am condus și m-am uitat pe… mi-am dat seama că erau de fapt două râuri, un râu care se vedea de pe geamul lui și unul care se vedea de pe geamul meu”.
Marius Tucă: Frumoasă parabolă.
Constantin Necula: Fiecare vede de pe geamul lui râul care…
Marius Tucă: Au venit oameni cu păcate mari?
Constantin Necula: Nu există păcat mic, păcat mare, există păcate. Cât de mic ar fi ceva care… în general, noi recunoaștem tot… Că scandalurile din familie nu pleacă de la lucruri mari, lucruri mărunte pentru că șmecherul de serviciu, ca să nu-i dau alt nume, să nu deranjăm politically correct…
Marius Tucă: Cel căruia nu i se spune numele.
Constantin Necula: Da, nenumitul, el lucrează la chestiuni interstițiale, așa e, e foarte… e un psiholog bun.
Marius Tucă: Dar de ce trebuia să existe totuși?
Constantin Necula: Nu trebuia, dar pentru că există n-a putut să fie îndepărtat. E răzvrătitul. Gândește-te bine, ani de zile am căutat ce caută prin zonă și n-am găsit un text foarte vechi tradus cred că prin secolul XI, un text din secolul IV din Etiopia care vorbește – Adam se întâlnește cu el după ce-l ispitește ”Ce-ai cu mine? Păi cum, tu ești de vină pentru căderea mea. Păi cum să fiu eu că nici nu te cunosc. Păi când te-a făcut Dumnezeu, l-a trimis pe Arhanghelul Mihail și a spus închinați-vă că s-a născut regele omenirii. Cum că eu trebuia să fiu? A zis Domnul că dacă nu se închini se va da jos de pe tron și va veni să te pedepsească. Și eu am zis, foarte bine, să se dea jos că mă urc eu în locul lui și dintr-o dată m-am trezit în întuneric.” E o răzvrătire.
Marius Tucă: L-ai simțit prin preajma ta? L-ai simțit de-a lungul timpului?
Constantin Necula: În repetate rânduri.
Marius Tucă: Chiar și când e vorba de credință?
Constantin Necula: Mai ales. Credința alunecă în credincioșie falsă și nu e în stare să-și articuleze conținuturile e periculos. Mă tem mult mai mult de dracul credinciosului decât de dracul necredinciosului.
Marius Tucă: Ai spus atât de multe lucruri frumoase care au devenit citate și le găsesc uneori pe site-uri, pe Facebook și așa mai departe. Primul lucru pe care l-am găsit aici, și cred că te definește, Părintele Necula, e ca o declarație: ”Sunt mentalist ortodox”. Mi se pare o declarație foarte curajoasă și cred că are acoperire că la început am fost mirat…
Constantin Necula: În sine, cuvântul mentalist cred că nu e acolo, cred că noi folosim prost cuvântul mentalist. L-am elucubrat cum zic specialiștii.
Marius Tucă: Care era înțelesul pentru părintele Necula?
Constantin Necula: Cuvântul pentru astfel de lucruri înseamnă oameni pot lucra cu mintea în favoarea celorlalți cine lucrează cu mintea împotriva celorlalți nu e mentalist.
Marius Tucă: Păi e frumos, asta e o definiție superbă a ideii de mentalist.
Constantin Necula: Nu e suficient ca un om să îndoaie cu mintea fiarele, ci dacă…
Marius Tucă: Să le îndoaie în direcția bună.
Constantin Necula: Nu, nu neapărat, să tempereze fiarele celelalte.
Marius Tucă: Să tempereze fiarele din noi. Pentru că fiecare dintre noi are fiare. Eu mi-aș dori să mă întâlnesc din când în când cu părintele Necula, și nu glumesc deloc, ca să mai elibereze, să mai dea drumul la fiarele din mine pentru că sunt convins că mentalistul din tine știe să facă foarte bine asta. Bănuiesc că după atâția ani de muncă, de întâlniri cu credincioșii, în momentul în care vine cineva la tine știi cât de sincer ești, știi cât de liber ești…
Mie mi-a fost foarte greu să trec peste dramele celor din jur și pentru că sunt un tip cu o empatie prea mare câteodată
Constantin Necula: Să știi că un preot se restaurează prin liturghie, n-are treabă cu niciun exercițiu de gândire pozitivă sau coaching.
Marius Tucă: Liturghia face totul.
Constantin Necula: Liturghia este singurul spațiu în care un preot se restaurează. Intră el acolo supărat câteodată, te duci mânios, ești… vii de la un copil, deci împărtășești noaptea un copil care moare de cancer și dimineață ești la liturghie și spui bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești. Îți calci pe propria ta opinie. În liturghie nu trebuie să gândești, spune unul dintre părinți, părintele Sofronie, nu gândești pentru că de fapt liturghia nu e gândire, este meta-gândire, trecerea dincolo de gândire. Și te lași îmbăiat acolo în prezența Treimii. Murise tata sâmbătă noaptea și spre dimineață, primul meu cuvânt în liturghie a fost că bun și iubitor de oameni ești și apoi că Tu ești învierea și viața și odihna adormiților robilor tăi. Adică împotriva realității morții eu rosteam un adevăr în care cred dincolo de realitatea morții. Asta te face de fapt duhovnic bun.
Marius Tucă: Și ai acceptat de la bun început?
Constantin Necula: Nu, a fost o zbatere. O zbatere…
Marius Tucă: Efectul liturghiei despre care vorbești e… vorbești de o întâmplare adevărată, moartea tatălui tău, și a doua zi citești liturghia care cumva este în contradicție totală cu viața de zi cu zi.
Constantin Necula: Cu prima parte a realității.
Marius Tucă: Și n-ai acceptat de la bun început.
Constantin Necula: Nu, mie mi-a fost foarte greu să trec peste dramele celor din jur și pentru că sunt un tip cu o empatie prea mare câteodată. Și acum, mă uit, mi-e foarte greu să trec peste morțile oamenilor, peste boala copiilor. I-aud pe câte unii vorbind, așa, din avion, unde e Dumnezeu când copiii sunt bolnavi. Dumnezeu e acolo, îți dau scris, n-am găsit niciun copil în toată perioada asta de când slujesc am mai bine de 25 de ani de activitate liturgică, nici unul nu m-a întrebat de ce sau de ce eu. Părinții da. Părinții au propriile lor…
Marius Tucă: Și ce le răspunzi?
Constantin Necula: Nu e o întrebare, Dumnezeu nu răspunde la întrebarea de ce. Pentru mine cel mai mare câștig a fost să constat că puștii ăștia știu încotro merg. Au o percepere a realității de ne depășește pe toți. De altfel îi și rog pe părinți să le citească cartea acea cu Oscar și Tanti roz a lui Eric Schmitt și să faceți un exercițiu…
Marius Tucă: E și un spectacol cu Oana Pellea și Marius Manole nu știu dacă l-ați văzut.
Constantin Necula: Nu, la noi la Sibiu o face o tânără doamnă care chiar se descurcă.
Marius Tucă: Deci nu de la început ai crezut în liturghia…
Constantin Necula: A crede nu înseamnă a bate în cuie ceva, o singură dată a fost bătut cineva în cuie ca să ne facă să credem. Dar în rest credința e și o chestie de metamorfozare a gândirii, de înțelegere de comprimare a unor lucruri.
Marius Tucă: De schimbare, de preschimbare.
Constantin Necula: Convertire, că până la urmă asta e.
Marius Tucă: Și cum faci să treci peste momentele astea de empatie despre care vorbeai când…
Constantin Necula: A, nu întorc spatele niciodată, deci cât ar fi de grav stau acolo. Uneori o iau pe coajă, o simt că mă topește, te zdrobește, dar stau pentru că îmi dau seama că oamenii au nevoie oameni lângă ei.
Marius Tucă: Și te schimbă? Te-au schimbat mult astea?
Constantin Necula: Foarte mult. Întotdeauna. Am învățat să nu plâng în fața plânsului celorlalți.
Marius Tucă: Pe nesimțite, văzând, făcând sau te-ai trezit în timp că…
Constantin Necula: Nu, în timp, e o chestie pe care nici nu o bănuiești. De exemplu, munca aceasta din presă, dialogurile cu oameni, de mare calitate, eu am crescut foarte mult în dialoguri cu oameni de presă și cu oameni de studio. Din nefericire nu sunt toți la fel. Sau din fericire, nici nu mai știu ce să zic. Dar creșterea asta m-a făcut să fiu mai atent în anumite lucruri, să pot măsura alte lucruri e impresionant că noi suntem într-o școală continuă, lumea întreagă e o școală, noi nu înțelegem că absolvirea cu diplomă înseamnă că de fapt ai dreptul să mergi mai departe cu fruntea sus și atât.
Marius Tucă: De 30 de ani în presă, în fiecare zi am învățat de la un reporter care avea câteva zile de presă ce n-am învățat de la mine în 30 de ani de presă.
Constantin Necula: Pe mine m-au fascinat operatorii de televiziune, deci sunt fascinat de ce pot să scoată oamenii ăștia din noi sau regizorii de imagine, incredibil, lucrând acum pentru emisiunea de la Universul Credinței sunt întotdeauna șocat de cât de bine pune, de exemplu, e domnul Andrei Măgălie, care e un regizor, a pus în valoare lucruri pe care eu, ochiul meu nu le-a văzut.
Marius Tucă: Normal pentru că e meseria lui și atunci…
Constantin Necula: Asta cred că e Biserica de fapt, valoarea ochiului tău lângă valoarea ochiului celuilalt puse în slujba ochiului lui Dumnezeu și atunci e…
Marius Tucă: Și mai mult decât atât, mi-aș permite să spun, că e credința fiecăruia în meseria pe care o face.
Constantin Necula: Da, profesionalismul este o formă de credință.
Marius Tucă: Absolut.
Constantin Necula: Hristos are nevoie de… Dumnezeul nostru, Un Dumnezeu profesionist, noi spunem ”foaia” și El zice ”nu”, ”băi dă foaia n-auzi”, zice ”dă-mi răbdarea că-mi sar acum din răbdări”, și El o lasă exact la nivelul la care.. pentru că e profesionist.
Marius Tucă: Te-ai enervat, apropo de stările astea de furii legate de… știi gestul ăla al Papei în momentul în care o enoriașă…
Constantin Necula: Aia a fost o exagerare totală și eu îl cred pe bietul om că este un om în vârstă, expus continuu și da…
Marius Tucă: Până la urmă era om acolo, nu era Papă.
Constantin Necula: Nu, și tras de mânecă…
Marius Tucă: Poate să fie un răspuns al corpului până la urmă.
Constantin Necula: Pe de o parte, iar pe de altă parte cred că expunerea lui atât de repetată și în așa situații e prea mult.
Citește și: Adrian Năstase este trist: Și știm, nimeni nu este sau nu a fost fără pată!
Marius Tucă: Deci momente de furie există și la părintele Necula.
Constantin Necula: Fără îndoială. Mă duc, mă bag cu capul sub sfânta masă și mă rog. Uneori îmi iese, uneori nu-mi iese. Merg supărat. Nu mă mai supăr la fotbal cum mă supăram pe vremuri, mânia mea s-a orientat spre altceva.
Marius Tucă: Și la mine s-a estompat asta pentru că mi-aduc aminte în 94, după ce pierdusem finala cu Suedia, n-am fost om, ți-aduci aminte.
Constantin Necula: Da, dar eu mă uit acum că cel care a ieșit de două ori pe sub centrare ne dă lecții de fotbal, de morală fotbalistă.
Marius Tucă: Da, dar nici acum nu pot să mă uit la el altfel. Și cu toată iertarea…
Constantin Necula: M-aș abține.
Marius Tucă: E adevărat, dar iertarea ține totuși de… până la urmă ar fi trebuit să iertăm și noi, nu suntem prea iertători.
Constantin Necula: Nu e vorba că nu ierți, dar e o iertare care poartă cu sine o tristețe. Sunt foarte multe lucruri pe care…
Marius Tucă: Însoțite de tristețe, da. E adevărat.
Constantin Necula: Iertarea autentică e cea plină de bucurie. Hai să luăm alt exemplu de fotbal, mă uit la Mircea Lucescu, eu sunt supărat că a antrenat Șahtiorul și n-a antrenat Steaua, dau un exemplu, dar nu pot să fiu trist pentru că a avut rezultate acolo unde noi nu speram să mai fie.
Ce e Ortodoxia? E o prăpastie de smerenie. Închipuie-ți că e o prăpastie de celălalt. Dar dacă Celălalt e Dumnezeu ești salvat
Marius Tucă: E adevărat. Uite, ăsta e un fel al nostru de a ne bucura pentru români care reușesc oriunde și de a-i susține cu gândurile noastre bune.
Constantin Necula: Crede-mă că nu cred neapărat în rugăciunea pentru sportivi, dar îi socotesc ca făcând parte din armata țării. Când pomenesc armata țării… eu știu ce înseamnă să fii sub tricolor și să ți se cânte imnul național. Știu bine ce înseamnă asta.
Marius Tucă: O să ajung la discursul… E un discurs absolut extraordinar de 1 decembrie și de faptul că România Mare făcea 100 de ani. Asta se întâmpla n 2018, a trecut mai bine de un an și ceva. Puțină lume știe că ai vrut să fii ziarist, ai vrut să te faci gazetar.
Constantin Necula: Dar sunt membru al Uniunii jurnaliștilor profesioniști.
Marius Tucă: Asta e adevărat, dar până la urmă ești părintele Necula.
Constantin Necula: Mi-a luat 30 de ani, cam în toate mi-a luat 30 de ani să ajung ceva. Mi-am dorit mult să fiu farmacist, anul trecut am fost la Universul Sănătății la Bacău. Pentru prima dată, farmacist pentru o zi. Bine, a fost o chestie onorifică.
Marius Tucă: Nu, dar ți-ai dorit vreodată să fii farmacist cu adevărat?
Constantin Necula: Da, mi-am dorit foarte mult, mi-a plăcut mult chimia analitică, nu la fel de mult ca alte chimii… sau, de exemplu, mi-am dorit să fiu ofițer al Armatei române, mi-am dorit foarte mult liceul militar, a fost prima mea… și să știi că încă mă simt sub arme, iar anul trecut când Armata m-a onorat cu o medalie m-am simțit onorat cu adevărat. Nu pentru mine cât pentru tot ceea ce înseamnă ceilalți colegi care n-au microfonul lângă ei.
Marius Tucă: Care sunt armele Domnului, apropo?
Constantin Necula: Sunt toate descrise în Scriptură, de la smerenie… în primul rând smerenia. Îți asumi cu responsabilitate. Eu sunt foarte intrigat de oamenii care nu văd cu câtă cumințenie se înfruntă răul.
Marius Tucă: Avem și un vin smerenie, dar totuși cred că ne-am depărtat mult de ideea…
Constantin Necula: Avem și șoapta călugărului și mai avem vreo câteva porcării de genul ăsta. Eu n-aș bea un vin cu titlu fals.
Marius Tucă: Apropo, ce înseamnă smerenie?
Constantin Necula: Grea întrebare. E o deșertare de tine ca să te umpli de celelalte. Îi dai celuilalt rândul lui să te crească.
Marius Tucă: Da, e un răspuns frumos.
Constantin Necula: Iar Ortodoxia e aceea, definiția clasică. Ce e Ortodoxia? E o prăpastie de smerenie. Închipuie-ți că e o prăpastie de celălalt. Dar dacă Celălalt e Dumnezeu ești salvat.
Marius Tucă: Aș spune mai degrabă un nesfârșit de Celălalt pentru că prăpastie sună… Discursul ăsta de 1 decembrie arată în Constantin Necula un patriot care se gândește dincolo de credință la patrie. Pentru că în momentul în care spui patrie, s-a golit atât de tare de conținut…
Constantin Necula: Din nefericire.
Marius Tucă: Din nefericire, însă patria e un cuvânt…
Constantin Necula: Țara e între frontiere, patria e numai în inimă.
Marius Tucă: Pe mine dacă m-ar întreba cineva, absolut superb spus, pe mine dacă m-ar întreba care sunt cele mai frumoase cuvinte ale limbii române cred că printre ele aș pune patria, în primele.
Constantin Necula: Da, e o injecție romană în sufletul nostru de daci. Vrem nu vrem, n-am dacopatologia instalată, dar să știi că eu chiar cred că ne lipsește un pic din asumarea corectă a conștiinței noastre naționale. Partea de țărani adevărați care am fost, facem pe boierii toți. Suntem țărani toți la prima generație. N-avem orașe. Sunt niște sate mai mari și în sat, la vatra satului rămâne structura asta de…
Marius Tucă: Iar în momentul în care încercăm să ne dăm țărani, cumva, epatăm și ne jucăm… nu e, adică suntem țărani…
Constantin Necula: O facem cu fițe.
Marius Tucă: Cam tot ce e tradițional și tot ce e adevărat pleacă de la opincă. Cântecele noastre, rugăciunile noastre cam toate vin de acolo.
Constantin Necula: Limba liturgică este o limbă pentru oamenii care înțeleg limba română, nu pentru cei care nu pot vorbi decât cu un pic de engleză… cum ar fi, de exemplu, ”again and again”, Domnului să ne rugăm, că facem un ”trening”… nu sună.
Marius Tucă: Am văzut undeva, cred că la Biserica Rusă cum îi spune aici, un preot american care vorbea o limbă română…
Constantin Necula: Asta este altceva.
Marius Tucă: Vorbea foarte bine. Și mai e ceva, mai găsesc limba frumoasă românească, apropo de…, la cântecele țărănești vechi, la cântecele tradiționale, hai să le spunem populare pe înțelesul tuturor. Au o gingășie și o frumusețe absolut incredibile.
Constantin Necula: Facem parte dintr-un popor extrem de fragil și foarte naiv în construcțiile lui epice. Problema e că acest popor epic poate să aibă propria lui luptă și bătălie pe fronturi, în munți, în văi, plus propriile lui trădări, propriile lui împliniri. Suntem un popor ca toate celelalte popoare.
Marius Tucă: Cred că ne-am cam pervertit, nu cred că mai suntem atât de fragili…
Constantin Necula: Nu cred, cred că…
Marius Tucă: Ba da, mi se pare că nu mai suntem atât de…
Constantin Necula: Italienii au un termen dimenticato, am cam uitat am lăsat în urma noastră…
Marius Tucă: Ce frumos sună în limba italiană dimenticato.
Constantin Necula: O memorie în urma noastră pe care nu o mai activăm, noi nu ne mai activăm memoria asta. De exemplu, aud de ani de zile bășcălii pe tema imnului de stat. Dacă noi am cânta dimineața la deschiderea cursurilor imnul de stat, care ar fi problema majoră? O cântă americanii care sunt, nu, modelul democrației absolute.
Marius Tucă: Poporul naiv și frumos despre care vorbeai și fragil cred că nu mai există.
Constantin Necula: Este, e acolo, e acolo, numai să deschizi ochii, să-l iei în brațe. Uite-te la coadă la covrigi, uite cum stăm toți la coadă la covrigi…
Marius Tucă: Păi atunci de ce ai scris… ai văzut că ți-am adus covrigi în dimineața asta, era un ritual în ședințele de sumar când lucram la Cotidianul pe vremuri, la fiecare ședință de sumar să mâncăm în deschidere covrigi cu sare și cu mac, macul știi că e…
Constantin Necula: Acel mac nu e, sunt alte ”macuri” mai…
Marius Tucă: Păi, nu prea se regăsește în textul ăsta al tău poporul suav, poporul fragil…
Constantin Necula: Pentru că eram supărat pe un popor politicianizat, un popor care iese în față cu toată aroganța politicianului român care uită efectiv că e țăran.
Marius Tucă: Păi ăla nu e poporul român, ăla nu e poporul român, îmi pare rău, și nu ne-a reprezentat niciodată. În cei 30 de ani au fost puține momentele în care politicienii au reprezentat România.
Constantin Necula: Eu am zis că avem un popor mai sus un pic decât clasa politică care îl conduce. Nu s-au ridicat la nivelul poporului.
Marius Tucă: Absolut. Cred că e departe de asta.
Constantin Necula: Îmi pare rău să o spun, de aici dorul meu de lideri autentici care sunt niște oameni care ar trebui să fie sau sunt… că există, de exemplu, eu am un mare respect pentru… nu spun pentru cine… un respect major pentru că vine din rândul Armatei române, a condus unități de front, dar poate fi un ministru valid. Adică el când spune că este vorba de asta, asta și asta în momentul respectiv știe foarte bine despre ce e vorba.
Marius Tucă: Eu nu mai cred deloc în asta, trebuie să recunosc, nu mai cred deloc pentru că nu mă regăsesc în nimic din ceea ce e în momentul ăsta, de la un capăt la celălalt, din păcate. Excepții pot exista și oameni.
Constantin Necula: Eu stau mai la firul ierbii și mă bucur când merg prin sate, de exemplu, și oprim mașina pe câte o margine de drum și mă întâlnesc cu oamenii. Am făcut o serie de reportaje în județul Tulcea. Onorant, onorant. Deci, vreau să spun, că îmi venea să le sărut mâna la oameni pe stradă. Deci simpli, cuminți, așezați. Am văzut o tarabă cu gutui cum n-am văzut în viața vieții mele. Dacă nu ne pleacă gutuile suntem salvați. Tot mai e ceva de făcut.
Marius Tucă: deja ai trecut la poezie și va trebui să scot și eu cărțile acum. Da, e frumoasă întâlnirea cu România asta atât de adevărată…
Constantin Necula: A gutuilor.
Marius Tucă: Atât de autentică a gutuilor, a gutuilor din geam, e versul superb al lui Adrian Păunescu Dumnezeu să-l ierte, cu Galbenă gutuie, toată iarna noastră îl am pe la fereastră. Se leagă cumva de…
Constantin Necula: Vezi că e dulce-amăruie, ca tot ce înseamnă viața noastră, ca tot ce înseamnă poporul român. Un popor dulce-amărui.
Marius Tucă: Mă deranjează foarte tare când în loc de România se spune Românica. Trebuie să recunosc asta.
Constantin Necula: Astea sunt bășcălii ieftine.
Marius Tucă: Foarte ieftină. Mă deranjează că se amestecă România cu populația, pentru că există și o populație, și mă deranjează și ideea de poporul român care este ăla despre care spuneai…
Constantin Necula: Va trebui să învățăm să admitem că tot ceea ce ne deranjează trebuie îndreptat.
Marius Tucă: Cu asta ne ocupăm, fiecare dintre noi în parte, încercăm să facem…
Constantin Necula: Ăsta este lucrul cel mai important pe care îl avem de făcut.
Marius Tucă: Da, dar nu prea se spun lucrurile astea și le regăsesc la tineri, care, până la urmă ești un slujitor al Bisericii și al lui Dumnezeu.
Constantin Necula: Biserica mea e Biserica poporului român, e a lui Dumnezeu și a poporului român.
Marius Tucă: E adevărat.
Constantin Necula: A Patriei române. M-am gândit mult, când diaspora, în multele conferințe, îi văd pe români acolo ca acasă. Deci Biserica lărgește fruntariile. Câtă vreme este un altar românesc, e o bornă.
Marius Tucă: Apropo de diasporă și scandalul ăsta permanent cu diaspora, România este peste tot unde sunt români și…
Constantin Necula: Asta este o ieftineală de discurs. Și să perii la nesfârșit și să execuții.
Marius Tucă: Mă deranjează asta cu Românica și mă deranjează cu poporul vegetal asta mă deranjează foarte tare.
Constantin Necula: Asta e ce e în mintea unora că un om care n-a stat de mult de vorbă cu oameni pe stradă… Eu îi văd, avem câțiva analiști celebri, sunt câțiva care ne spun de ce nu luăm Premiul Nobel alții care ar vrea tot timpul cu Premiul Nobel, îi vezi că privesc așa ca și cum ar fi niște grofi pe tarlaua proprie. Nu-i așa simplă treaba, deloc nu-i simplă treaba.
Marius Tucă: Da, dar uite, apropo de politică, vorbeam, sunt atât de multe citate din părintele Constantin Necula, aș vrea să le întâlnesc la politicieni, să și le ia, să și le asume și mai ale să creadă în ele. Atunci cred că am putea vorbi de o schimbare radicală a României.
Constantin Necula: Acum, Biserica nu poate crește decât generația viitoare de politicieni.
Marius Tucă: Și când va exista, când va apărea?
Constantin Necula: Cred că deja apare.
Marius Tucă: Da. Să-mi dai și mie un SMS când apare primul exemplar.
Constantin Necula: Cred că deja există, uite, eu îi văd mult lucrând în activitatea socială, nu numai a Bisericii, conducând crucea albastră, fiind în această asociație SOS inima. Mă întâlnesc cu oameni care au perceput deja că dincolo de dosarul politic al unei asociații trebuie să fie oamenii pe care asociația îi ajută. La noi, toate ONG-urile au câte un dosar politic lângă ele. Băi, îl sprijin, nu-l sprijin, e pe interesul meu, nu e pe interesul meu. m-am întâlnit o dată la o… printre altele, cu o doamnă care spune ”eu sunt ONG-istă”. Să știi că asta nu e profesie. Și eu sunt ONG-ist, sunt președintele unui ONG și vicepreședintele al altui ONG. Asta nu ne face să fim cei mai buni oameni. Asta ne face să fim slujitori în favoarea celorlalți.
Marius Tucă: ȘI totdeauna când auzi de un ONG lipit de o chestiune politică sau, mă rog, o chestie… de un curent sau altul. ”Nu prea ne-am trăit țara”, spui în acest discurs absolut excepțional pe care l-ai scris atunci când România a făcut 100 de ani. ”În fond, poate doar anii 1919-1939 și o parte din cei de după 89 fiecare pe măsura implicării în propria istorie, a gustat România din sensul centenarului pe care îl prăznuim. Un centenar al unității. Deseori am transformat-o în slugă și deseori în inamic propriilor interese, legând-o în lanțurile nemerniciei ideologice, al dezbinării și lipsei de dialog real. Țara a ajuns o rană dureroasă din negrija noastră. În ambiția noastră de a-i îndrepta pârghiile democratice prin forțări și deformări de sens. Dacă vrem să ne vindecăm țara avem o singură obligație, să nu o mai rănim, să îi redăm unitatea demnității dintâi, din zorii lui 1 decembrie 1918 care reuneau în ei toți zorii așteptării mântuitoare a zilei celei mari. Unitatea țări însemna pentru cei de atunci trăire eshatologică a vieții ce va să fie. Pentru noi a devenit obligatorie ieșirea din zona crepusculară a neputinței de a înțelege ori nu aproapele nostru cu decența și cordialitatea dată de adevăr. Suntem bolnavi de neputința de a iubi și trăi iubirea, neputința noastră de a nu mai umili țara cu invazia frustrărilor noastre. Țara ca o rană. Devine obligativitate de gradul zero să nu transformăm rana într-o țară în care să ne cantonăm neputincioși. Vine 1 decembrie și trece, apoi depinde de noi să trăim România. Unii au trăit-o de a fi împlinită, cu arma în mână și cu sufletul pus înaintea lui Dumnezeu, din țărână ei ne sunt vindecare. Nu-i vedem pentru că ne ard ochii de propriile vitejii, sferturi de normă sufletească nu-i vedem dintr-o orbecăială viermănoasă care roade la ființa țării. Din adâncul ei de rană, țara noastră, România, ne cere să refuzăm transformarea ei într-un gulag al mâniei. Am mai fost și nimic nu a rănit-o mai mult. Sunt zorii dintâi ai primei zile dintr-un alt centenar. N-o mai fi la 2118m, dar ea fi-va sau neatenția noastră o va transforma într-o rană de care vor aminti doar cei îmbolnăviți de dorința de a o supune prin dezbinare pe vreme de luptă și vreme de pace. Fie-ne vremea ce vine una de pace și vindecare. Altfel ne pierdem țara într-o vale a plângerii scâncite în zdroaba mâniei. Să nu fie. La mulți ani România, țara care refuză mânia.” Aproape că nu mai e nimic de spus după asta, dar…
Constantin Necula: Putem face o analiză scurtă. 1919-1921, 2019-2021. Al doilea centenar începe prost.
Marius Tucă: A început prost, a început foarte prost.
Constantin Necula: A început fără asumarea unității reale, ,fără… Și atunci erau discrepanțele astea majore, e interesant să citești procesele verbale ale Colegiului Național de la Sibiu sau rapoarte de la Cluj venite în timpul formării Universității. Se văd acolo diferențe, clar că o zonă era mai dezvoltată, alta nu. O să-ți fac un exemplu pe manualele de pedagogie, câte erau în Ardeal, câte erau în Moldova și câte în Țara Românească că te înspăimânți, adică dacă vrei să vezi diferența actuală din școlile românești, să nu uităm că școala nu e un accident genetic, școala este o creștere permanentă. Dar să nu faci nimic să spui celuilalt că vrei să-l ajuți, un pic penibil.
Marius Tucă: E adevărat. Și, apropo de istorie, noi trebuie uneori din cauza vieții contra cronometru pe care o trăim în fiecare zi, de multe ori nici nu apucăm să înțelegem ce ni se întâmplă. Vorbești aici de 1919-19139, sunt 20 de ani care nu înseamnă nimic dacă ne gândim la cei 30 de ani post-revoluție.
Constantin Necula: Fără îndoială, deci eu de aia sunt supărat pe ăștia 30 de ani, că nu i-am făcut cât 20 de ani ceilalți. Îți dai seama că Ardealul ieșea după o lungă prigoană dată de maghiarime, cei care astăzi spun că n-avem dreptul să ne punem drapelul pe primăria din Sfântul Gheorghe, că nu le respectăm Trianonul. Sunt de acord cu drama lor, dar vreau să le spun că nu e o tragedie cum ar fi fost în cazul nostru dacă am fi rămas în drama noastră. Ei bine, trecând peste istorie conștientizezi o dată în plus că noi n-am învățat foarte mult din istorie și…
Marius Tucă: Pentru că nu am învățat deloc. Lucrurile pe care le spui și mi se par atât de frumoase și pe înțelesul tuturor și pe care le-am găsit cam peste tot și e bine că ele se propagă la modul ăsta. ”Lumea se chinuie de mii de ani să-L cunoască pe Dumnezeu și nu-i prea iese. Biserica are o singură lecție de dat. Hristos. Restul, sunt orgoliile noastre puse în joc. Hristos nu iubește standardele. Astăzi, câți ar lăsa iubirile de acasă să apere iubirea cea mare, România. Generația de azi se bate cu tancurile pe internet. Dar cel mai important este că iubirile de acasă au continuat să aștepte iubirile care plecat.” Aici de fiecare dată mi se face pielea de găină când citesc asta și este un lucru care definește atât de frumos România și ce bine că le-ai scos în evidență. ”Suntem țara din Europa cu cele mai multe văduve de război rămase nemăritate. Nu o să scrie niciodată în niciun manual de istorie așa ceva.” Dar de ce să nu scrie? Ar trebui să scrie. ”Știți unde se vede asta? În pomelnicele de la biserică.”
Imaginea cea mai dură pe care o am despre România este a unei bătrâne în poartă așteptând până la uscarea ochilor întoarcerea fostului ei tânăr soț acasă
Constantin Necula: Are domnul Vartan Arachelian o carte cu domnul Dinu Săraru. Domnul Dinu Săraru povestește, la începutul vieții lui de tânăr, drama casei lor în care tatăl învățător pleacă, moare pe front. Acolo am găsit și am mai găsit în memoriile unor oameni, uite, tot de la țară care au privit în ochi așteptarea asta a mamelor. Imaginea cea mai dură pe care o am despre România este a unei bătrâne în poartă așteptând până la uscarea ochilor întoarcerea fostului ei tânăr soț acasă. De ce nu o vedem?
Marius Tucă: Asta e o imagine incredibilă.
Constantin Necula: Câte văduve de război a premiat statul român la 100 de ani de independență?
Marius Tucă: Niciuna.
Constantin Necula: Câți copii orfani de război a premiat statul român, câți copii ai foștilor deținuți politici au fost premiați? Cărora li s-a furat copilăria, adolescența și poate din maturitate și care umiliți acum să meargă în instanță să ceară, nu, cazul lui Radu Gil, de exemplu, sau a lui Mircea Vulcănescu, că mai grav din punctul meu de vedere să ceară normalizarea atitudinii statului român față de ei.
Marius Tucă: Dar și normalizarea noastră a durat ceva. Pentru că, hai să ne amintim, care era reacția noastră începând cu reîntoarcerea în țară a regelui Mihai.
Constantin Necula: E drept, și să spun, pentru mine a fost altul semnalul de alarmă. Ții minte și acum, votul din 90, eram în armată și ieșeau cu urna din sedii ca să…
Marius Tucă: Mai 90? Duminica orbului?
Constantin Necula: Da. Ieșeau ei cu urna să pună militarii.. cu ștampila deja gata pusă pe buletin. Noi nu știam încă să reacționăm. Fă una ca asta acum…
Marius Tucă: Și e sfârșitul lumii. Și îți mai spun ceva, 50 de ani de comunism ne-au…
Constantin Necula: Înseamnă mult.
Marius Tucă: Înseamnă enorm la scara istoriei, dar au însemnat foarte mult pentru schimbarea noastră și, de fapt, pentru mentalitatea noastră. Adu-ți aminte reacțiile noastre apropo și de ce însemnau atunci deținuții politici.
Constantin Necula: E drept și asta, dar pe de altă parte să știi că delatorii au rămas aceiași. Este o cultură a delațiunii de ți se face rău.
Marius Tucă: Delatorii nu se schimbă. Ideea de trădare în România ar putea cuprinde manuale întregi.
Constantin Necula: Cred că domnul Liiceanu avea la un moment dat citatul și l-am găsit și în Franța la un moment dat, când nemții au ajuns și au ocupat Parisul au pus o ladă mare pentru delatori să se dea în gât francezii. Și au zis nemții, școliți la Paris, francezii sunt popor mare, nu or să facă asta. A doua zi a debordat cutia. Noi nu am avut tăria să nu facem vânătoare de vrăjitoare ci să țintim în vrăjitoare.
Citește și: Dana Budeanu, cu mască de protecţie cu dantelă: 'Fă tu poluarea mai mică, fătălăule!' (VIDEO)
Marius Tucă: Dar hai să-ți mai dau un exemplu, apropo de ce spuneai, că atunci când România a făcut 100 de ani nu au fost răsplătiți sau nu au fost măcar omagiați…
Constantin Necula: Măcar un strâns de mână.
Marius Tucă: Văduvele de război, copiii orfani și așa mai departe. Noi încă nu ne-am găsit oamenii care au făcut România mare. Osemintele lor, pentru că au fost aruncați în gropi comune, tehnologia a avansat atât de tare și dacă cineva din statul român s-ar fi aplecat spre asta, apropo de spirit și apropo de credință și apropo de sufletul românesc, ar fi fost mai alinat un pic. Dar nu am făcut asta.
Un război se încheie când morții se întorc acasă, iar morții se întorc acasă când sunt puși să se odihnească. Nu s-au întors
Constantin Necula: Pentru mine a fost descoperitoare de sens o vizită la Chișinău, făcută la un părinte, părintele Viorel, care, împreună cu domnul Vasile Șoimaru, e, ce nume, au căutat moaștele românilor morți la Stalingrad. Sunt primii români care au pus o cruce din două bucăți de lemn uscat legate cu tricolorul, acolo au murit oamenii.
Marius Tucă: Nu trebuie mai mult, până la urmă.
Constantin Necula: Acum, ambasadorul a făcut efortul acesta copleșitor, s-a tot făcut glumița aceea că i-au îngropat în cutii de pantofi, astea sunt prostiuțe. Omul și-a făcut datoria. Un astfel de ambasador este o onoare pentru România. Pentru că un război se încheie când morții se întorc acasă, iar morții se întorc acasă când sunt puși să se odihnească. Nu s-au întors.
Marius Tucă: Nu, morții noștri nu s-au întors acasă. Sunt foarte mulți morți care nu s-au întors acasă.
Constantin Necula: Și alții care trag frontiere peste ei, nu? Cazul Ditrău sau cum se numește… Trag frontiere peste moaștele lor, că până la urmă, măcar morții nu se mai ceartă. Sunt o chestie de unitate.
Marius Tucă: Vorbeam de înaintașii noștri care au făcut marea unire și care încă nu au fost îngropați cum se cuvine. Pentru că osemintele lor sunt în gropi comune, în locuri necunoscute.
Constantin Necula: Eu m-am întrebat, dar asta e o întrebare pentru un prieten, nu-i pentru noi, eu m-am întrebat cum faci în mijlocul Bucureștiului un monument pentru toți liderii comuniști și-l păstrezi intact, ceea ce este ok, în fond este o chestie care ne bate obrazul.
Marius Tucă: E istorie până la urmă.
Constantin Necula: Dar de ce nu reușesc să facă un același mausoleu pentru toți liderii care au creat România mare și să-i aducă să-i înmormânteze în cimitirul soldatului necunoscut, în mormântul soldatului necunoscut de acolo din fața mausoleului. Măcar de acolo, pe sub pământ, într-o cameră senatorială deschisă înspre împărăția lui Dumnezeu, să se poată să se judece unii pe alții și să discute pentru mai binele țării.
Marius Tucă: Foarte frumos. E o întâlnire care… Păi nu, nu se face asta în România. Asta de definește, apropo de ce spuneai. Până la urmă, mi-aduc aminte, i-am propus unui fost ministru al Apărării să facă un itinerar prin tot ce înseamnă cimitire ale ostașilor români. Nici vorbă de așa ceva. Măcar să le facem curățenie în ele.
Constantin Necula: Eu sunt bucuros de altceva. Constat că s-a născut o generație în România care știe ce a fost la Râmnicu Sărat, ce-a fost la Pitești, la Jilava, care nu confundă lucrurile, care se zbate pentru Sighet.
Marius Tucă: Unde ai întâlnit generația asta?
Constantin Necula: Mă întâlnesc cu ei prin școli, prin licee, în dialoguri, filmând.
Marius Tucă: Păi se predă în școli asta?
Constantin Necula: Nu neapărat că se predă, dar învață din zbor. Au învățat că în harisma educațională maxima unui elev e să învețe din zbor. De pe pământ nu prea mai e întotdeauna așa. Și i-am văzut, uite, de exemplu, pentru mine doamna Ana Blandiana ce-a făcut cu așezământul de la Sighet împreună cu, Dumnezeu să-l odihnească, soțul dânsei, mie mi se pare un monument de demnitate tradițională.
Marius Tucă: E adevărat.
Constantin Necula: Numai că n-am reușit să ridicăm cimentul de pe gropile comune.
Marius Tucă: Păi asta vorbesc, până la urmă statul român ar fi trebuit să preia ideea și să ajute la descoperirile de care vorbeam și de fapt repunerile în drept al unor oseminte și al memoriei lor.
Constantin Necula: Pe mine m-a impresionat foarte mult doamna procuror care a anchetat cazul Vișinescu, care a argumentat cazul Vișinescu, ca să fiu mai corect. Femeia, am fost prezenți împreună la o conferință la Târgoviște, m-a emoționat până dincolo de nodul din gât când îmi povestea că, mergând spre nord să viziteze o familie de oameni care fuseseră trimiși la mine și discuta cu ei, oamenii ăia au mulțumit că după 30 de ani un reprezentant oficial al statului român îi întreabă prin ce au trecut. Nu voiau nimic.
Marius Tucă: Nimeni niciodată nu făcuse asta.
Constantin Necula: Nu voiau decât întrebarea cum mai sunteți și femeia s-a deplasat o mare parte din această anchetă pe banii ei și pe efortul ei.
Marius Tucă: ”Sunteți o generație de mâini întinse, nu de spate în spate ci de nefață lângă nefață. În traducerea Mântuitorului FB înseamnă forța biserică nicidecum altceva ”, Facebook sau altceva, lasă că e bun și Facebook la unele lucruri, totuși. Fie și pentru a ajunge aceste gânduri acolo. ”Eu fac parte din generația fără duminică în cartier. N-o aveați?
Constantin Necula: N-aveam biserică pentru că… Bine, aveam meci de divizia B, dar o altă temporizare. Dar o duminică așa pe gazon, n-o regret.
Un meci de fotbal este ca o piesă de teatru, trebuie să mergi la costum și cravată dacă vrei să te bucuri
Marius Tucă: Și sâmbăta noi am muncit și am învățat tot timpul.
