Unitatea 4 a centralei atomice de la Beloiarsk din regiunea Munților Urali a fost oprită duminică în urma detectării unei erori la sistemul siguranță, a anunțat o subsidiară a agenției ruse pentru energie atomică, Rosatom, informează publicația The Moscow Times, potrivit Mediafax.
Reactorul a fost oprit la ora locală 09:15 (ora României, 07:15).
"Oprirea a fost realizată pe baza unui algoritm de rutină”, a transmis compania Rosenergoatom, adăugând că nivelul radiațiilor din jurul stației și din împrejurimi rămas similar cu cel normal.
Pe 12 iulie, un reactor de la aceeași centrală a fost oprit timp de câteva zile în urma activării unui mecanism de siguranță.
Centrala nucleară, care în acest moment are două reactoare operaționale, a fost inaugurată în anul 1964.
Luna trecută, trei reactoare ale centralei nucleare Kalinin, aflată la aproximativ 350 de kilometri nord-vest de Moscova, au fost oprite, în urma unui scurtcircuit.
Rusia are zece centrale nucleare, inclusiv centrala Beloiarsk, aflată la 45 de kilometri est de orașul Ekaterinburg.