Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiectul Sound of Vision, dedicat nevăzătorilor, nominalizat de Comisia Europeană

UPB
robotizare sound of vision

Proiectul Sound of Vision oferă persoanelor nevăzătoare posibilitatea de a percepe mediul înconjurător prin sunete și vibrații. Proiectul a fost coordonat de Universitatea POLITEHNICA din București și a fost nominalizat de Comisia Europeană în primele 10 proiecte europene din punct de vedere al impactului social.

Proiectul Sound of Vision (http://soundofvision.net/) reprezintă un dispozitiv portabil ce îi ajută pe nevăzători să perceapă și să navigheze eficient și sigur în mediul înconjurător. Prototipul a fost nominalizat de Comisia Europeană în primele 10 proiecte europene, în cadrul competiției Innovation Radar Prize 2018, iar votul online pentru desemnarea câștigătorului  are loc până duminică. Nouă parteneri din cinci țări europene au contribuit la realizarea dispozitivului, iar conducerea proiectului a fost asigurată de University of Iceland și coodonarea tehnică de Universitatea POLITEHNICA din București.

,,Proiectul Sound of Vision a început în UPB din dorința de a folosi tehnologii moderne pentru a realiza un dispozitiv portabil prin intermediul căruia nevăzătorii să perceapă direct și natural mediul înconjurător. Obţinerea unui rezultat cât mai bun va reprezenta o realizare deosebită pentru România, o recunoaştere şi promovare a cercetării româneşti. Dar, mai ales, ne va ajuta să ajungem cu produsul la utilizatorii finali, nevăzătorii", a  declarat Alin Dragoş Bogdan Moldoveanu, coordonatorul tehnic al proiectului Sound of Vision.

Prototipul a fost validat prin teste cu 45 de nevăzători, cu rezultate extrem de bune. După aproximativ 1-2 săptămâni, cei mai mulţi sunt capabili să folosească bine sistemul, cu performanţe asemănătoare bastonului alb (care necesită 3-6 luni pentru a fi bine stăpânit). În plus, "Sound of Vision" nu ocupă mâinile, are o distantă de detecţie de 5 metri, detectează şi obstacole la înălţimea cap-torso, emite alerte de proximitate, detectează obiecte speciale de interes (uşi, scări, texte, semne) şi multe altele.  Proiectul poate fi votat la https://ec.europa.eu/futurium/en/tech-society-2018/university-iceland (votul este înregistrat sub denumirea instituţiei coordonatoare administrative a proiectului - University of Iceland, astfel funcţionând sistemul de votare al Comisiei Europene).

,,Proiectul Sound of Vision demonstrează faptul că Universitatea POLITEHNICA nu este doar o școală mare și frumoasă care pregătește ingineri pentru viitor, ci este o comunitate care în fiecare zi muncește pentru binele oamenilor. Inimile și mințile profesorilor din UPB au lucrat pentru semenii noștri, cei care au nevoie de mai mult ajutor decât noi ceilalți. Am reușit acest lucru pentru că ne dorim înainte de toate să schimbăm lumea, în acest caz să schimbăm lumea celor ce nu o pot vedea cum o vedem noi", a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității POLITEHNICA din București.

În lume trăiesc în prezent 285 milioane de nevăzători, afectaţi puternic de reducerea capacităţii de percepţie, orientare şi mobilitate. Sound of Vision (soundofvision.net) este un proiect european Horizon 2020 cu un obiectiv extrem de ambiţios - crearea unui dispozitiv portabil (wearable) ce permite nevăzătorilor să perceapă mediul înconjurător printr-o reprezentare alternativă, bazată pe sunete şi vibraţii. "Sound of Vision" s-a finalizat la sfârşitul anului trecut, după trei ani de cercetare, iar sistemul produs, aflat în stadiul de prototip (TRL 7-8), este o soluție integrată ce include hardware, software si proceduri de antrenament.

content-image

DESPRE UPB

Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti este cea mai veche si prestigioasa scoala de ingineri din Romania.

Traditia institutiei noastre, acumulata in cei 200 de ani prin eforturile unora dintre cei mai mari dascali ai neamului, dar si ale generatiilor de studenti, nu reprezinta insa singurul argument convingator. Astazi, Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti cunoaste un continuu proces de modernizare, aflandu-se intr-un permanent dialog cu mari universitati din lume.

Misiunea Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti a fost gandita ca o imbinare de educatie, cercetare si inovatie, fapt ce reprezinta cheia catre o societate si o economie a cunoasterii. Crearea cunoasterii in primul rand prin cercetare stiintifica, raspandirea ei prin educatie si instruire profesionala, diseminarea ei prin tehnologia informatiei si utilizarea inovatiei tehnologice, sunt elemente care definesc distinctivitatea universitatii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.