Putin în situația lui Stalin din 1939. Ce câștigă de pe urma retragerii SUA din acordul cu Iranul

Anunțul retragerii SUA din acordul nuclear iranian n-a stârnit mari emoții în Rusia. Pe de o parte, Moscova era ferm convinsă că președintele Trump va face acest pas. Pe de altă parte, atunci când Kremlinul se pregătește de o negociere importantă, establishmentul de la Moscova e foarte zgârcit în declarații și nu-i scapă nici cele mai mici indicii privind poziționarea sa.

Chiar dacă rușii au comentat cu ton și volum reduse decizia SUA, analiștii au identificat deja dividendele pe care Moscova le-ar putea obține de pe urma acesteia.

În primul rând, economice. Dacă amenințarea implementării sancțiunilor americane împotriva companiilor occidentale care lucrează în Iran se va concretiza, cel mai probabil acestea se vor retrage. Locul lăsat gol va fi ocupat de firmele rusești și cele chineze. Ea însăși supusă sancțiunilor americane și vest-europene, Rusia a declarat, prin vocea vice-ministrului său de Externe, Serghei Riabkov, aflat în vizită la Teheran la 10 mai, că va continua colaborarea economică și nu se teme de amenințarea sancțiunilor. De fapt, Moscova speră în relansarea schimburilor comerciale. Semnarea și implementarea JCPOA a infuențat negativ comerțul bilateral. În 2017, volumul acestuia abia dacă a ajuns la 1,7 miliarde de dolari, abia jumătate din cel înregistrat acum un deceniu, când depășea constant 3 miliarde. Giganții Lukoil și Rosnefti sunt solid instalați în Iran. La fel și concernul Rosatom, foarte activ în sectorul nuclear civil. De fapt, construirea de la mijlocul anilor ’90 a centralei nucleare de la Busher, abandonată de Germania și reluată de Rusia, a reprezentat un moment de cotitură. Dușmani tradiționali vreme de secole, Rusia și Iranul au început să-și îmbunătățească relațiile abia din 1987. Din aliatul tradițional al Occidentului, până în 1979, la revoluția islamică, Iranul a devenit dușmanul lui fervent.

Firește că ne aflăm în aceeași logică a provocărilor majore, schimbărilor neașteptate(sau relativ neașteptate) și acțiunilor cu impact pentru a scutura un imobilism și a contesta o situație existentă, care este nefavorabilă Statelor Unite. De data aceasta în Siria și Orientul Mijlociu.

Mai întâi, retragerea SUA din Acordul nuclear cu Iranul nu duce la dispariția acestui acord. Am văzut-o în repetate rânduri, e și o condiție juridică în dreptul internațional, retragerea unei părți într-un acord multilateral nu duce în mod automat la prăbușirea juridică a documentului. E și cazul Tratatului Forțelor Convenționale în Europa, de exemplu, din care Rusia s-a retras în 2007, dar care funcționează mai departe. Însă retragerea unui actor de forță are impact major pe acest domeniu, cum e cazul acordului CFE. Mai ales dacă, urmare a retragerii, sunt introduse sancțiuni internaționale ce vizează nu numai Iranul, ci și terțele state sau companii care ar face afaceri cu Iranul, pe piața americană. O tulburare majoră în privința elementelor ce țin de economia europeană, investițiile făcute în ultimii ani, de la semnarea acordului, din august 2015.

Deci acordul rămâne în format restrâns, însă impactul retragerii SUA e major, și urmează să vedem reacția Iranului. Elementele reclamate de către Statele Unite sunt, în principiu, două: faptul că acordul nu e satisfăcător în privința controlului strict al programului nuclear și că Iranul a păstrat documentația programului său nuclear militar la care poate reveni oricând – a demonstrat-o, într-o ieșire de impact, premierul Netanyahu, odată cu acțiunea spectaculoasă a Mossadului la site-ul iranian ce deținea arhiva; în al doilea rând, faptul că celelalte acorduri complementare, așteptate de SUA, nu s-au mai consumat după acordul nuclear, respectiv controlul și acordul în domeniul rachetelor balistice și problema ingerinței Iranului în statele terțe, în primul rând în zona Orientului Mijlociu, cu presiune existențială la adresa statului Israel, dar și atacuri la adresa Arabiei Saudite. (Mai multe detalii AICI)

Palestinienii din Fâşia Gaza comemorează astăzi Nakba – Ziua Catastrofei, ziua în care sute de mii de palestinieni au fost expulzaţi odată cu formarea statului Israel, în 1948.

Noi confruntări sunt aşteptate în teritoriile ocupate, la o zi după cele mai sângeroase manifestaţii din ultimii 4 ani. 60 de palestinieni au fost omorâţi de armata israeliană iar 2.400 răniţi. Conflictul a izbucnit cu ocazia inaugurării ambasadei Statelor Unite la Ierusalim.

Amplele proteste nu au împiedicat Statele Unite să prezinte transferul ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim ca fiind "un pas către pace".

"Se pare că oricine poate fi omorât în Gaza,  fie că reprezintă o ameninţare sau nu", declară la Geneva un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat, Rupert Colville. Acesta subliniază că dreptul internaţional prevede clar că forţa letală nu poate fi utilizată decât ca un ultim recurs. El a respins justificarea israelienilor care acuză Hamas că ar fi la originea manifestaţiilor din Gaza.

Între timp, la ONU, ambasadoarea americană Nikki Haley declară că Israel a dat dovadă de “reţinere”, luni, în Făşia Gaza.

În teritoriile ocupate, populaţia se teme pentru familiile lor, după cum spune o mamă iar alţi palestinieni sunt nemulţumiţi de faptul că preşedintele Mahmoud Abbas nu a reacţionat mai dur.

La câteva ore după inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas a reacţionat şi a transmis că Statele Unite nu mai sunt un mediator în procesul de pace şi a acuzat Israel de « masacru » (Mai multe detalii AICI)

România Liberă: