Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raețchi (PNL): Asigurarea necesarului de rezerviști voluntari pentru Armată poate fi o soluție în contextul pandemiei

Raetchi

Vicepreședintele Comisiei de Apărare, deputatul PNL Ovidiu Raețchi, consideră că, în contextul creșterii cererii de locuri de muncă pe fondul pandemiei, asigurarea necesarului de rezerviști voluntari pentru Armată poate fi o soluție.

“Putem soluționa, concomitent, două probleme: acoperirea unor lipsuri din sistemul de apărare (recent bombardierele rusești Tupolev au testat frontiera de est a NATO), oferind implicit și o soluție pentru combaterea șomajului generat de criza Covid-19. În primul rând, aproape orice cetățean român poate opta pentru înrolarea în corpul de rezervă al Armatei Române - rezerviști voluntari pot fi bărbați sau femei, cu domiciliul în România și cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. De asemenea, primele de fidelitate, recompensele prevăzute de regulamentul militar și posibilitatea de a participa la cursuri gratuite sunt doar câteva dintre beneficiile acordate rezerviștilor, în perioadele în care participă la instruire și la îndeplinirea misiunilor în structurile în care sunt încadrați. Este important de precizat faptul că, în perioadele în care nu participă la instruire sau misiuni, aceștia continuă să fie declarați în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și în sistemul asigurărilor de șomaj și beneficiază lunar de o remunerație. În contextul în care unele persoane au fost fie disponibilizate, pe fondul crizei Covid-19, fie urmează să intre pe piața muncii, înrolarea în corpul de rezervă ar putea contribui la securitatea lor financiară”, a scris Ovidiu Raețchi pe contul său de Facebook.

“Tineretul, mai ales, este extrem de vulnerabil în această perioadă. Absența experienței profesionale, pe fondul reducerii numărului de oportunități de angajare, va îngreuna și, în multe cazuri, întârzia intrarea acestora pe piața muncii. Tânărul care a optat pentru înrolarea în corpul de rezervă are libertatea de a explora orice oportunitate de angajare ivită în mediul public sau privat. În contextul internațional actual, dominat de incertitudine economică, amenințări hibride și actori statali imprevizibili, consolidarea rezilienței reprezintă un pilon al dezvoltării durabile a României. Tocmai de aceea, este important ca țara noastră să construiască un corp de rezervă capabil să gestioneze adecvat diverse amenințări în situații de urgență”, a apreciat deputatul PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.