Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacţia lui Elon Musk după ce racheta Starship a explodat la câteva minute după lansare / Video-Foto

Antena 3
Elon Musk

Miliardarul Elon Musk, proprietarul SpaceX, compania care a lansat joi într-un zbor de testare cea mai mare rachetă din lume, Starship, destinată să ducă oameni pe Lună şi Marte, nu pare dezamăgit de faptul că nava spaţială uriaşă a explodat la câteva minute după lansare, anunță news.ro.

Elon Musk a postat pe Twitter, platforma de social media pe care o deţine, un mesaj de felicitare: „Felicitări echipei SpaceX pentru un test de lansare emoţionant al rachetei Starship!”

Miliardarul anunţă totodată că următorul test va avea loc în câteva luni: „Am învăţat o mulţime de lucruri pentru noul test, care va avea loc peste câteva luni”, spune el, însoţindu-şi mesajul de câteva capturi de ecran din timpul lansării, inclusiv cu sistemul care se desprinde de sol şi se înclină în zborul său spre spaţiu.

Într-o postare video făcută după câteva minute, Elon Musk redă momentul în care racheta este lansată

Într-o postare video făcută după câteva minute, Elon Musk redă momentul în care racheta este lansată şi se desprinde vertical de sol, la baza de testare a companiei SpaceX din Texas.

SpaceX avertizase anterior că şansele de reuşită ale testului de joi erau scăzute şi că scopul zborului de testare era de a colecta date, indiferent dacă misiunea completă este îndeplinită sau nu. Angajaţii de la SpaceX au aplaudat, de altfel, chiar şi după ce racheta a explodat, notează The Guardian.

SpaceX, compania lui Elon Musk, a lansat joi cu succes, pentru prima dată, nava Starship, de nouă generaţie, pe noua rachetă Super Heavy a companiei, într-un zbor de testare fără echipaj, care s-a încheiat câteva minute mai târziu cu explozia vehiculului în aer.

Nava-rachetă cu două etaje, mai înaltă decât Statuia Libertăţii, cu o înălţime de 120 de metri, a decolat de la portul spaţial Starbase al companiei, situat la est de Brownsville, Texas, pentru ceea ce SpaceX spera, în cel mai bun caz, să fie un zbor de debut de 90 de minute în spaţiu, dar la mică distanţă de orbita Pământului.

Nava spaţială a atins o altitudine maximă de aproape 32 km înainte de dezintegrarea sa incendiară

O transmisiune în direct pe internet a decolării, realizată de SpaceX, a arătat racheta ridicându-se de pe platforma de lansare, în timp ce motoarele Raptor ale rachetei Super Heavy au pornit degajând o minge de flăcări şi nori de gaze de eşapament şi vapori de apă. Dar, la mai puţin de patru minute de la începerea zborului, etajul superior al Starship nu a reuşit să se separe, aşa cum a fost proiectat, de etajul inferior Super Heavy, iar vehiculul combinat s-a răsucit şi s-a întors cu capul în jos înainte de a exploda.

Nava spaţială a atins o altitudine maximă de aproape 32 km înainte de dezintegrarea sa incendiară.

Cu toate acestea, oficialii SpaceX au aplaudat reuşita de a face să decoleze pentru prima dată nava spaţială Starship şi racheta de propulsie complet integrate, cu o lansare aparent fără probleme, de altfel. Ei au declarat că scurtul episod a fost un zbor de testare reuşit. Inginerul principal de integrare al SpaceX, John Insprucker, care a fost unul dintre comentatorii transmisiunii pe internet, a declarat că zborul de testare va furniza o mulţime de date importante care vor deschide calea pentru ca firma să avanseze cu teste suplimentare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.