Reforma biciului

Până mai ieri, părea că înfrângerea de la Euro și eliberarea de Dragnea a fost benefică pentru PSD. Văzând ploaia de candidați, și la fotoliile din Kiseleff, și la tronul din Cotroceni, ai fi zis că acest partid devine cel mai democrat din România. Că socialist nu mai e de când a luat Năstase puterea din mâinile lui Iliescu și a instaurat un fel de ciocoism național. Hai să fim sinceri, din 2000 asta a fost doctrina fățișă a acestui partid: oameni ultra bogați, care plâng de mila săracilor.

Auzind de peste tot (chiar și de la adversari) ce om bun și de treabă este Viorica Dăncilă, m-am gândit că poate e cel mai bun președinte pentru PSD de la bătrânul zâmbăreț încoace. Fiind ea blajină de felul ei, am zis că nu o fi având nici ambiții bolnave, ca ceilalți, deci o fi mai puțin susceptibilă la ”boala puterii”. Pentru că microbul acesteia te face să te crezi Dumnezeu pe domeniul pe care îl stăpânești și să nu suporți contraziceri sau contracandidați. Și, din păcate, mai toți liderii PSD au bolit de asta. Cum de ea suferă, de fapt, de ani buni, toți liderii partidelor din țara asta.

Cu o Dăncilă pe post de mamă tolerantă, m-am gândit eu, PSD s-ar putea vindeca de automatismele dictatoriale, s-ar putea reforma, s-ar putea transforma într-un partid care dezbate și gândește, nu doar execută orbește viziunea celui ce a reușit să taie capul șefului de trib anterior. Oricum la guvernare nu mai stau mult, poate sunt lăsați să se erodeze până la anul, dar alta nu mai pupă vreo două cicluri electorale, până se fac rău de rahat liberalii. Așa că, sub ochii unui președinte înțelegător, ar putea să se așeze cu toții în liniștea Opoziției și să reconstruiască un partid capabil să producă mai mult în plan intelectual decât isteria obraznică: ”vă mărim pensia și salariul, ce vreți mai mult?”. Ar putea să construiască o echipă, să nu mai fie o haită de prăduit Bugetul de Stat, așa cum au devenit toate partidele românești. Ar putea să devină democrați...

Așa m-am gândit eu, mai perfecționist de felul meu. Când colo, la patru zile după înscăunare, ei s-au și apucat de maziliri. Păi, oameni buni, nu v-ați plâns de dictatura lui Dragnea? Viorica nu ne-a spus că făcea bâlbe pentru că o teroriza Liviu? Fifor nu a fost mazilit pentru că a semnat scrisorica puciștilor? Teodorovici nu a trebuit să suporte toate ideile și pițipoancele lui Vâlcov, pe lângă că i l-au ținut în curte cu forța pe prostovanul de Mișa? Nu asta v-a fost platforma câștigătoare: să facem totul invers decât Dragnea? Nu ați spus că ați învățat din greșelile lui?

Se pare că doar au spus... Cu toate că aveau toți cicatrici proaspete de la biciul lui Liviu, primul lucru l-a care s-au gândit a fost să pună și ei mâna pe el și să îl pună pe spatele celor ce au îndrăznit să li se opună. Și pentru ce fapte îngrozitoare? Primarul Negoiță suspendat din partid pentru ceva mărunțiș, când Dragnea nu i-a făcut asta nici Gabrielei Firea, care îi sărise direct la jugulară. Șerban Nicolae demis din funcția de lider al senatorilor pentru delictul de opinie de a nu fi de acord cu brusca iubire de Isărescu a ”coaliției”? Care mai urmează? Vor fi demiși toți liderii filialelor care nu au votat cu Dăncilă, Teodorovici sau Fifor? Păi, asta e reformă? Asta e schimbare la față? Asta e învățare de lecție? Asta e democrație? Nu-i nimic, însă, Ponta nu se supără. Numai așa poate Pro România să canibalizeze PSD, și în oameni, și în voturi, și să se ajungă la un 15-15 în procente.

După ce Iohannis a fost ales președintele României, în 18 decembrie 2014, a venit cu tupeu la ședința PNL în care i s-a ales succesorul, spunându-ne răspicat că el o vrea pe Alina Gorghiu. Atunci, am fost singurul care l-am susținut pe față pe Ludovic Orban (care a uitat asta repede, un telefon nu a dat când am fost exclus). Am și scris pe Facebook: ”Azi se numara barbatii in PNL. Pentru ca multe p... se moaie de frica presedintelui tarii...”, fapt pentru care Puiu Hașotti mi-a cerut excluderea. Am și supravegheat numărătoarea voturilor la cererea lui Ludovic, sub privirea încruntată a sasului. Cu toate acestea, Alina a fost destul de naivă să creadă în democrație și diversitate de opinii. Eu fiind chestor al Senatului la acea vreme, luna următoare a fost pelerinaj la ea, mulți dorindu-mi locul. La începutul sesiunii m-a chemat subit la Grupul de la Camera Deputaților, unde am dat de o masă plină de greii partidului, care se uitau la mine flămânzi. Ea m-a luat la trei pași mai încolo și mi-a zis cam așa: ”Toți de la masa aia mi-au spus să te demit, că e o greșeală să te mai las. Dar eu nu vreau să fac așa. Rămâi pe funcție, dar îți promit că dacă mai ataci conducerea partidului, te zbor!” Așa a rămas înțelegerea, am și avut o colaborare bună pe comunicare, mi-a tolerat multe critici publice. M-a zburat doar când m-am luat de patronul ei, Iohannis, și nu a mai avut de ales. Lecția e că, cât de cât, Alina a încercat să păstreze un joc democratic în partid, în limitele în care se putea la acea vreme. Și că a refuzat să dea curs impulsurilor de mazilire ce apar la orice schimbare de conducere, preferând să gândească democratic și să găsească o utilitate pentru fiecare om din echipa ei.

Din nefericire, de vreo 15 ani, s-a creat un model dictatorial în politica românească... Vă mai amintiți de execuția forțată a lui Năstase, după ce a ieșit la limită Băsescu președinte? O fi făcut și ăla multe, dar cum nu îl puteau dovedi, l-au agățat din ce rahat au putut, doar să îl elimine. Că așa comandase ”comandantul”! Ca să nu îl mai aibă contracandidat în 2009, ca sigur lua bătaie din cauza erodării. La fel a făcut și Iohannis cu Ponta, a pus ”potera” pe el. Numai că nu au reușit să îl bage la pușcărie, doar i-au luat partidul de sub nas. ”De ce să luptăm democratic, bărbătește, când putem să abuzăm de putere și să le închidem gura tuturor?” Nu că nu se gândea și înainte așa, dar Băsescu i-a făcut pe toți politicienii să creadă că acesta este un model de succes. ”Uite cum a stat matelotul la Putere 10 ani, musai să aplicăm și noi rețeta lui!”

Cam a asta miroase și mazilirea lui Șerban Nicolae, imediat după ce a îndrăznit să candideze la președinția partidului. E drept,  l-au ”judecat” principial, sub pretextul că nu e de acord cu termopanele de aur ale ”unchiului Mugur”, dar pare cam același modus operandi. Să fie oare adevărate zvonurile că Viorica Dăncilă va fi noul comisar european al României, ceea ce înseamnă că lupta internă se va redeschide la anul? Chiar și așa, cui folosesc astfel de execuții demonstrative? Sigur nu celor ce conduc acum un partid ce se vrea reformat. Cum să demiți un lider al partidului doar pentru că a îndrăznit să aibă altă părere decât șefii de moment? Ah, că așa făcea și Dragnea? Da, e drept, și el l-a demis din aceeași funcție acum vreo doi ani, tot pentru comentarii nepermise. De ce să nu facă și urmașii lui la fel?

Doar că e păcat! Chiar dacă ”jocul” este controlat (ca peste tot), democrația trebuie cultivată măcar până la un anumit nivel, pentru că asigură o competiție creativă și posibilitatea regenerării partidelor cu oameni proaspeți. Iar dacă nu vrei să distrugi țara, ci să o păstrezi măcar la o linie de plutire, ai nevoie de partide sănătoase, nu de unități militare. Ce avem, însă, azi, în România? USR e ”creat” în laborator, ca un produs isteric pentru tineretul nerăbdător, așa că nu avem despre ce democrație să vorbim acolo. PNL nu se va reforma prea curând, mai întâi trebuie să scape de autoritarismul lui Iohannis, dar, pe atunci, vor fi probabil la Putere, așa că o vor face doar după ce USR îi va aduce în genunchi. Mai rămâne PSD, îngenunchiat și cu un pas într-o Opoziție luuungă. Depinde de ei pe ce cale o vor apuca, dar dacă liderii de azi nu vor dori să înțeleagă că puterea stă în diversitate, nu în dictatură, tot ce vor reuși e să se măcelărească între ei, devenind tot mai puțini și mai mici. Că la asta te împinge ”boala puterii”, când nu te străduiești să îi reziști. Asta e iluzia dictaturii: nicio boală nu te face mai puternic, ci doar mai slab...