Republica Democrată Congo a început o campanie de vaccinare a populaţiei împotriva Ebola pentru a stopa un focar apărut în Mbdandaka, un oraş din nord-vestul ţării, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters, citat de Agerpres.
Două persoane au murit până acum din cauza Ebola în acest oraş cu peste 1 milion de locuitori, care locuiesc în proximitatea imediată a centrelor care asigură legături rutiere, pe apă şi aeriene cu capitala ţării, Kinshasa.
Primul deces s-a produs pe 21 aprilie, iar cel de-al doilea pe 26 aprilie, făcând ca această ţară din centrul Africii să se confrunte cu cel de-al 14-lea focar de Ebola din istoria sa recentă.
Aproximativ 200 de doze de vaccin rVSV-ZEBOV Ebola au fost trimise la Mbandaka din Goma, un oraş din estul ţării, iar alte doze vor fi expediate în zilele următoare, a precizat OMS într-un comunicat.
Până acum, 233 de persoane care au intrat în contact cu cele două victime au fost identificate şi sunt monitorizate de autorităţile congoleze.
Trei echipe de vaccinare se află deja pe teren şi se vor concentra pe imunizarea persoanelor din categoriile de mare risc.
Pădurile ecuatoriale din R.D. Congo sunt un rezervor natural pentru virusul Ebola, care a fost descoperit în apropiere de râul Ebola în nordul acestei ţări, în anul 1976.
Ţara africană s-a confruntat până de curând cu 13 focare de Ebola, inclusiv cu o epidemie în regiunea sa estică în perioada 2018-2020, care a ucis aproape 2.300 de oameni, al doilea bilanţ ca gravitate din istoria acestei febre hemoragice.
Cel mai recent focar a fost stins în decembrie 2020 şi a provocat şase decese. Oraşul Mbandaka, capitala provinciei Equateur, s-a confruntat la rândul său cu focare de Ebola în 2018 şi 2020.
Testele genetice au arătat că actualul focar reprezintă un nou "eveniment de propagare", ceea ce înseamnă că virusul a fost mai degrabă transmis de animale infectate decât să fi fost asociat cu focarele umane precedente.
Republica Democrată Congo a început o campanie de vaccinare a populaţiei împotriva Ebola pentru a stopa un focar apărut în Mbdandaka
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

29
110 copii cu mucoviscidoză, tratați la Timișoara: speranța de viață este în creștere
29

63
FACIAS va cere în justiție recuperarea celor peste 600 de milioane de euro pierduți de România în procesul cu Pfizer
63

25
O persoană a decedat din cauza gripei săptămâna trecută, potrivit INSP
25

24
„Poartă-mă în Aprilie”: Gestul simbolic care promovează empatia pentru persoanele cu autism
24

21
61 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în Bulgaria
21

8.200
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
8.200

37
Crește numărul copiilor cu TSA din Vaslui care primesc terapie decontată
37

3.799
VIDEO Victor Ciutacu îi face praf pe Vlad Voiculescu și Florin Cîțu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: DNA nu a mai mișcat nimic în dosarul cu vaccinuri
3.799

165
Patru psihologi, un medic şi un asistent de la Psihiatria SJU Piatra-Neamţ - absenţi din spital în timpul programului
165

10.539
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
10.539

42
Medici voluntari ajung în satele din Vaslui: sute de oameni consultați gratuit la Bogdănești
42

23
Curs gratuit de prim ajutor la Reșița: voluntarii Fundaţia pentru SMURD îi învață pe oameni să salveze vieți
23

24
Spitalul Samaritean din Mureș marchează doi ani de activitate printr-un eveniment dedicat comunității
24
















Comentează