Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Revoluția Urbană din Botoșani: Orașul care își redefinește viitorul prin investiții europene

Urban Scope
Botosani

Actuala echipa de management a orasului a atras 203 de milioane de euro în ultimii 4 ani.

În ultimii patru ani, Municipiul Botoșani a cunoscut o dezvoltare impresionantă datorită implicării primarului Cosmin Andrei și a echipei sale, care au atras finanțări europene semnificative și au comunicat constant cu cetățenii. Municipiul a reușit să atragă 203 de milioane de euro, fonduri care se regăsesc în proiecte aflate în diverse stadii de implementare.

Din analiza finanțărilor, numai în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, s-au contractat proiecte de 100,2 milioane de euro, iar prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny au fost obținute finanțări de 11,75 milioane de euro. Fondurile nerambursabile totalizează 192 de milioane de euro, completate de alocările din bugetul local.

Investiții în infrastructură și mobilitate

Primăria a investit 22,7 milioane de euro în infrastructura rutieră pentru asfaltarea a 81 de străzi, amenajarea a 500 de locuri noi de parcare și reabilitarea Șoselei de Centură. Cea mai mare sumă, 32 de milioane de euro, a fost destinată mobilității urbane, achiziționându-se 38 de autobuze electrice, 28 de microbuze electrice și construindu-se 15 puncte de încărcare.

Educație și sănătate

Investițiile în reabilitarea unităților de învățământ au atins niveluri record, 17 școli fiind reabilitate, iar fondurile pentru educația antepreșcolară au permis construirea de creșe noi. În domeniul medical, s-au alocat 10,6 milioane de euro pentru modernizarea unităților sanitare și deschiderea a două cabinete stomatologice școlare.

Investiții în cultură

Municipiul Botoșani a investit 9,27 milioane de euro în refacerea simbolurilor culturale precum Teatrul „Mihai Eminescu” și Ansamblul Bisericii „Sfântul Gheorghe”. Alte investiții în cultură includ promovarea turistică a versurilor din „Luceafărul” și crearea Muzeului multidiversității culturale.

Oraș universitar

Botoșani a devenit oraș universitar prin deschiderea unei filiale a Universității „Alexandru Ioan Cuza” și urmează să colaboreze cu Universitatea „Ștefan cel Mare”.

În plus, s-au rezolvat probleme de management al deșeurilor și s-au implementat sisteme moderne de colectare.

Potențial de dezvoltare accelerat

În 2023, Municipiul Botoșani a fost premiat pentru potențialul său de dezvoltare accelerată, atrăgând proiecte de peste 100 milioane de euro. Alte proiecte semnificative includ extinderea Cimitirului „Eternitatea”, investiții locative de 19,1 milioane de euro pentru apartamente noi și renovarea blocurilor.

Orașul și-a consolidat reputația prin investiții în regenerare urbana cum ar fii spatiile verzi si locurile de joacă, precum și în eficienta energetica cu investitii majore in modernizarea iluminatului public. Echipa actuala de management a orasului impreuna cu primarul urmăresc in viitor atragerea de investitori strategici precum și imbunantatirea serviciilor publice pentru a creste calitatea vieții in Municipiul Botosani si a atinge cele mai inalte standarde Europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.