Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rudy Giuliani ar putea plăti despăgubiri de 1,3 miliarde de dolari producătorilor maşinilor de vot Dominion, după 'marea minciună' a fraudării alegerilor

Politico
Rudy Giuliani

Compania producătoare a maşinilor de vot Dominion l-a dat în judecată, cerând despăgubiri de 1,3 miliarde de dolari, pe Rudy Giuliani, avocatul personal al fostului preşedinte american Donald Trump, acuzându-l de defăimare pentru campania sa de răspândire a 'marii minciuni' despre fraudarea masivă a alegerilor prezidenţiale, transmite Reuters, citând documente înaintate justiţiei.

Compania Dominion Voting Systems Inc, cu sediul la Denver, a înaintat deja o acţiune în justiţie împotriva avocatului pro-Trump, Sidney Powell, acuzându-l şi pe acesta de răspândire de teorii false ale conspiraţiei despre alegerile pierdute de Trump în faţa democratului Joe Biden, scrie agerpres.ro.

Citește și: Doina Pană, după ce expertiza a confirmat că a fost otrăvită: ‘Nu e o singură persoană. Din analize a reieșit că a fost ceva programat, nu o singură doză’

Un director din cadrul Dominion, Eric Coomer, a înaintat de asemenea proces împotriva echipei de campanie a lui Trump, afirmând că a fost nevoit să se ascundă din cauza ameninţărilor cu moartea primite de la susţinători ai fostului preşedinte.

În replică, Giuliani a afirmat într-un comunicat că acţiunea Dominion este menită să-i intimideze pe alţii să-şi exercite dreptul la liberă exprimare, dar că lui îi va permite să 'investigheze deplin şi complet istoria, finanţele şi practicile' companiei, pe care ar putea să o dea la rândul său în judecată pentru că i-a încălcat drepturile.

Citește și: Ludovic Orban nu renunță la șefia partidului: ‘Am preluat PNL într-un moment greu, după o înfrângere în alegeri, când partidul avea 17-18% în sondajele de opinie’

Trump şi aliaţii săi au petrecut două luni negând înfrângerea în alegeri, susţinând, fără dovezi, că aceasta a fost rezultatul unor fraude masive.

Dominion îi cere fostului primar al New Yorkului despăgubiri de 1,3 miliarde de dolari, acuzând că 'el şi aliaţii lui au fabricat şi răspândit ''Marea Minciună'', care, în mod previzibil, a devenit virală şi a înşelat milioane de oameni în a crede că Dominion le-a furat voturile şi a fraudat alegerile'.

Citește și: Florin Cîțu rămâne prim-ministrul României. Curtea Constituțională a respins sesizarea AUR

Un grup de avocaţi marcanţi a cerut săptămâna trecută autorităţilor judiciare din New York să-i suspende licenţa lui Giuliani pentru afirmaţiile false din plângerile post-alegeri în instanţe şi pentru că i-a îndemnat pe susţinătorii lui Trump să acţioneze cu 'dreptul celui mai puternic' cu puţin înainte ca aceştia să ia cu asalt Capitoliul la 6 ianuarie.

În plângerea sa, Dominion susţine că a cheltuit 650.000 de dolari pentru a le asigura securitatea angajaţilor săi, confruntaţi cu hărţuiri şi ameninţări cu moartea.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: ‘Persoanele programate în intervalul 28 ianuarie-11 februarie se translatează cu 10 zile mai târziu, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării inițiale’

Înfiinţată în 2002, Dominion este un mare producător american de maşini de vot. Diverse maşini Dominion au fost folosite în mai mult de 25 de state americane la alegerile din 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.