DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sărbătoarea dragostei la români - Dragobetele, revigorată de românii din străinătate, consideră etnologii

dragobete

"Ei sunt cu toţii legaţi foarte puternic de tradiţii, în primul rând de obiceiuri, de muzica populară şi nu numai de alimentaţie, vedeţi, mici sau cârnaţi româneşti", a declarat pentru AGERPRES etnograful şi folcloristul Ion Ghinoiu, menţionând că "şi tradiţiile astea spirituale ne leagă foarte mult de glia natală". Şi etnologul Doina Işfănoni consideră că "aceia care au plecat la muncă pe diverse meridiane s-au lovit, în ţările unde au fost - temporar sau permanent - de faptul că mai sunt, din când în când, întrebaţi: 'La voi acasă ce făceaţi la timpul x, sau la vremea y? Dar copiii voştri ce făceau?'". Sub acest aspect se ajunge, spune etnologul, la o anumită reluare a unor tradiţii, înţelese de la "Cum mă îmbrac?" sau 'Ce mănânc?' până la Colindat, Căluşari şi, de ce nu, şi Dragobete". "Este o dorinţă de identitate firească a omului, care, pus în situaţia de avea şansa să se confrunte şi cu alte tipuri de realităţi culturale, simte nevoia să aducă şi el ceva de la el de acasă care să-l personalizeze", a spus Işfănoni. Doina Işfănoni spune că "satul românesc nu mai are tineretul, din diverse motive, începând cu modernizarea satului şi până la industrializarea forţată a ţărănimii, sau la eradicarea 'superstiţiilor' la sat, toate aceste acţiuni comuniste creând un precedent, ce a dus cumva la uitarea mai ales a sărbătorilor de ordin calendaristic". În opinia acesteia, dincolo de acest lucru, în România, începând cu anul 2000, se constată o atitudine de selectare a informaţiei "straniere", dar şi un alt lucru, pe care etnologul îl consideră pozitiv, acela ca, "privind în propria grădină, să vezi ce făceau şi cei dinaintea ta, la diferite perioade de timp, la diverse evenimente importante din viaţa noastră". "Intelectualii au un rol foarte important în acest fenomen", atrage atenţia Doina Işfănoni. Reluarea şi resemantizarea tradiţiei în conştiinţa publică şi în sufletul oamenilor trebuie făcute cu respectarea autenticităţii tradiţiei, acest deziderat ţinând de politici pe care trebuie să şi le asume instituţiile culturale ale statului, ca şi de strategii internaţionale ale UNESCO şi de păstrarea identităţii culturale în Uniunea Europeană, susţine Doina Işfănoni. În ceea ce priveşte contribuţia şcolii la revigorarea tradiţiilor, ea se declară sceptică. "Ora de cultură tradiţională, la noi, se consideră mai rău decât în timpul lui Ceauşescu: 'Ce ne trebuie nouă asta?". Noi am zis s-o introducem la clase le I-VIII, pentru că asta îţi dă baza pentru a te raporta din punct de vedere cultural, identitar la o rădăcină corectă şi să nu iei ce îţi oferă tot felul de samsari comerciali făcători de vorbe", spune etnologul. Işfănoni consideră că "în această mare degringoladă a omului contemporan, cultura tradiţională poate fi un reper, pentru că oamenii de azi nu mai au un sistem de valori, nu mai au ţinte nici calendaristice şi nici personale". "Este o ofertă pe care i-o putem da omului fără să cerem nimic în schimb, decât răgazul de a privi cu înţelepciune scurgerea vremii şi, de ce nu, bucuria sufletului lui", a mai spus etnologul Doina Işfănoni. Revenind la Dragobete, Ion Ghinoiu afirmă că "Dragobetele se opune tradiţiei occidentale, în speţă celei de Valentine's Day", în prezent obiceiul păstrându-se sub formă de zicale, doar prin Oltenia, în satele din Vâlcea. "Vedeţi, toate sărbătorile primăverii, iată, începutul anului, al anului agrar, sunt legate de reprezentări mitice tinere. Dragobetele, un zeu al dragostei pe plaiurile româneşti, mai târziu, pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe e un tânăr, un cavaler, războinic. După aceea, în mijlocul anului, Sânt Ilie este matur, pentru ca, apoi, încet-încet sfinţii sunt văzuţi în calendarul popular din ce în ce mai maturi, pentru a deveni, până la sfârşitul anului bătrân, precum în cazul lui Moş Crăciun", a spus etnograful. Şi Ion Ghinoiu este de părere că "revigorarea tradiţiei poate fi realizată şi prin şcoală", ceea ce, în opinia acestuia, "nu presupune neapărat introducerea acesteia obiect de studiu în cadrul curriculei şcolare". "Prin şcoală, dacă mai sunt tradiţii. Dar e greu. E greu. Se revigorează în forma aceasta artificială", spune folcloristul, care consideră că "trebuie să crezi în tradiţie, pentru a o reînvia". El a mărturisit că a participat la o asemenea manifestare de Dragobete, în zona Snagovului. "Ziua dragostei la noi, Dragobetele, era pusă în relaţie cu alte asemenea sărbători de pe alte paralele ale Pământului. Profesorii, pornind de la Dragobetele nostru, îl pot plasa în contextul altor reprezentări mitice de pe Planetă. Nu numai despre Irodul grecesc sau alte reprezentări mitice ale dragostei din Pantheonul greco-roman. Necesită puţin efort, dar efectele sunt mari.", a spus Ion Ghinoiu. Pe de altă parte, folcloristul susţine că Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, este revigorată, în ultimii ani, şi datorită mass-media. "Această tradiţie este însă pe cale de dispariţie, dar care, în ultimul timp, începe să se revigoreze şi datorită mass-media. Ceea ce e foarte bine", a mai declarat apreciatul etnograf. Românii sărbătoresc, luni, Dragobetele, care în tradiţia de la noi marca începutul primăverii. Dragobetele se mai numeşte, în funcţie de regiune, 'Cap de primăvară', 'Sântion de primăvară', 'Ioan Dragobete', 'Drăgostiţele', 'Năvalnicul', 'Logodna sau însoţitul paserilor', sărbătoarea fiind specifică zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea). Obiceiul are o tradiţie milenară şi marchează începutul primăverii, renaşterea naturii, a dragostei, a apropierii. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii. Divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii, în mitologia greacă) şi Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut şi sub numele de Dragomir, este considerat, în credinţa populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic şi nestatornic, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică şi este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeş şi iubăreţ, care sălăşluieşte mai mult prin păduri. Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat 'zânul dragostei', zeitate ce îi ocroteşte şi le poartă noroc îndrăgostiţilor. El a devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce 'se logodesc' în această zi. Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: 'Dragobetele sărută fetele!'. sursa: AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.