DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se instalează PACEA în Yemen? Rebelii houthi spun că nu vor mai ataca Arabia Saudită: Sunt în RĂZBOI de 5 ani

Operation World
Yemen

Rebelii yemeniţi houthi au anunţat vineri seara că intenţionează să pună capăt tuturor atacurilor împotriva Arabiei Saudite în cadrul unei iniţiative de pace destinată să pună capăt unui conflict ce durează de 5 ani, informează AFP.

Într-un discurs pronunţat cu ocazia marcării cuceririi capitalei Sanaa pe 21 septembrie 2014, preşedintele Consiliului politic al houthi (echivalentul unui preşedinte de stat) Mehdi Machat a anunţat "stoparea tuturor atacurilor împotriva teritoriului Arabiei Saudite" în speranţa că "acest gest va avea drept răspuns un gest mai puternic" din partea saudiţilor, conform informaţiilor furnizate de postul de televiziune Al-Massirah al rebelilor houthi, informează agerpres.ro.

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

Este vorba, în opinia sa, de o iniţiativă "de ajungere la pace prin intermediul unor negocieri serioase în vederea realizării unei reconcilieri naţionale cuprinzătoare care nu exclude pe nimeni".

Iniţiativa vizează "încetarea vărsării sângelui yemeniţilor şi realizarea unei amnistii generale".

Citește și: Guvernul modifică legea offshore! Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră

Prin aplicarea ei, rebelii se angajează să "înceteze toate atacurile împotriva teritoriului saudit prin drone, rachete balistice sau alte arme".

"Aşteptăm de la această iniţiativă un răspuns mai bun care să prevadă încetarea tuturor atacurilor şi a tuturor raidurilor aeriene asupra teritoriilor noastre", a adăugat liderul rebel.

Citește și: Atenție! Mădălin Voicu caracaterizează în termeni duri USR

"Continuarea războiului nu este în interesul nimănui", a adăugat Mehi Machat, care a cerut redeschiderea aeroportului internaţional din Sanaa şi accesul liber la portul strategic Hodeida din vestul Yemenului, esenţial pentru pătrunderea asistenţei umanitare şi a importurilor, în general.

Rebelii houthi au revendicat pe 14 septembrie atacurile cu drone care au provocat incendii în estul regatului saudit: la uzina din Abqaiq, cea mai mare instalaţie de tratare a petrolului din lume şi pe câmpul petrolier Khurais. Atacurile au determinat scăderea la jumătate a producţiei saudite de petrol, reprezentând aproximativ 6% din aprovizionarea mondială.

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.