Premium
de Răzvan Zamfir, jurnalist
Prima victima certa a regimului comunist s-a numit Mihai Carare. Arestat in iunie 1945 pentru „crime impotriva umanitatii”, a murit la scurt timp, in inchisoare. Au urmat conducatorii Romaniei din timpul razboiului, Antonescu si echipa sa guvernamentala, liderii partidelor politice istorice, militarii, regalistii, legionarii, preotii si intelectualii care au refuzat sa-si vanda constiinta. Nici ziaristii n-au fost iertati. Ultimul om condamnat oficial la moarte si executat a fost Ion Stancu, in `51. Un magazioner.
Istoria ne invata insa ca mii de romani si-au gasit sfarsitul la Aiud, Gherla, Targu Ocna, Sighet, Ramnicu Sarat, Galati, Aiud, Craiova, Brasov, Oradea sau in infernul de la Pitesti. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc numeste 44 de penitenciare principale si 72 de lagare de munca fortata destinate elitelor si disidentilor anticomunisti.
In doar 4 ani (1947-1950) sunt interzise partidele politice democratice (iulie `47), e abolita abuziv monarhia (decembrie `47), sunt dizolvate barourile de avocati (ianuarie `48), este desfiintata Biserica Greco-Catolica Unita cu Roma (decembrie `48), se decide confiscarea tuturor proprietatilor de peste 50 ha (martie `49), incepe procesul de reeducare prin tortura de la Pitesti (decembrie `49) si sunt infiintate coloniile de reeducare prin munca a „elementelor dusmanoase Republicii Populare Romane” (ianuarie `50).
Apoi, in urmatorul deceniu, comunistii incep procesul de deportare in Baragan, vaneaza partizani in munti, aresteaza profesori si studenti, ii inchid pe membrii grupului Rugul Aprins si continua razboiul cu biserica, desfiintand manastiri si alungandu-i pe calugari. In acelasi timp, cei ramasi in iluzia libertatii sunt obligati sa creada, sa simta si sa actioneze in acord cu deciziile noului stat criminal.
Pentru orice om lucid, istoria comunismului e scrisa cu sange.
Harta exterminarii politice in Romania comunista
Cand diavolul devine termen de comparatie pentru inamicul politic, poate fi o metafora riscanta. O metafora dura – absoluta, de fapt -, dar o simpla metafora. Anii imposibili ai stalinismului, insa, oricat de socant ar putea suna, sunt chiar mai negri decat diavolul. Pentru ca, nu mai departe de doua generatii, cand diavolul domnea in intuneric, comunismul se pretindea castigator al alegerilor si distrugea, la lumina, Romania.
Iata de ce a spune ca „epurarile facute in 2015-16 (…) sunt comparabile ca numar si impact doar cu anii 1950-60” nu poate fi considerata o greseala si nici un act ratat. O astfel de afirmatie, apartinand unui fost premier, Victor Ponta, e probabil cea mai periculoasa idee lansata in mediul politic in ultimele doua decenii si jumatate.
”«Epurările» făcute în 2015-16 în cadrul elitelor politice, economice, de media şi sociale sunt comparabile ca număr şi impact doar cu anii 1950-60, când bătălia pentru acapararea puterii pe plan intern de către PCR cu sprjinul URSS a «masacrat» o generaţie întreagă de lideri”, a scris Victor Ponta, luni, 8 august a.c., pe Facebook.
De cand a incetat sa mai fie ceva, Victor Ponta si-a permis libertati totale in mediul online. Un fanatic al retelelor de socializare, fostul lider social democrat lanseaza constant acuzatii imposibil de sustinut si foloseste termeni pe care – demonstrabil politologic – nu ii stapaneste. Ca fan al comparatiilor deplasate, Victor Ponta ar trebui sa intelegea ca doar acuzatorii publici din era stalinista clasificau cu atat de multa lejeritatea oamenii drept fascisti si dusmani ai regimului. Cu precizarea ca, spre deosebire de Victor Ponta, acele instrumente ale comunismului invatasera sa alterneze acuzatiile: fascisti, criminali impotriva umanitatii, elemente dusmanoase statului etc.
Dincolo de umorul absurd si negru al situatiei in care un ex-premier extaziat in fata autoritarismului lui Erdogan vaneaza fascisti imaginari pe facebook, Victor Ponta forteza limitele legii. Regimul comunist, declarat criminal si ilegitim, nu poate fi un termen in comparatiile absurde ale unui politician sau ale simpatizantilor sai nostalgici din unele platouri de televiziune.
Sigur, alaturarea guvernului tehnocrat erei Dej ar putea insufleti putin activistii de partid, prea inactivi si probabil neplatiti in timpul verii. Un astfel de mesaj strident, venit chiar si de la un fost (premier, presedinte de partid), i-ar putea impulsiona pe adeptii alternativei de stanga (PSD-ALDE) sa creada ca timpul lor e acum, a venit. Pentru ca „asa nu se mai poate”. In plus, o parere brutala ii va determina intotdeauna pe gazetari sa scrie. Intr-un fel sau altul.
Luni seara, consilierii lui Victor Ponta probabil isi frecau palmele a reusita.
Dar sa ne imaginam pentru o clipa ca Victor Ponta, sau oricare dintre cei care inca mai vaneaza vrajitoare din epoca Basescu si-si permit comparatii similare, ar fi adus in discutie Holocaustul, nu anii stalinismului. Ar fi provocat o revolta a mediului academic, a ambasadelor, a comunitatii? Ar fi fost silit Victor Ponta, pentru a evita sanctiunile prevazute de lege, sa reformuleze insultatoarea fraza si, eventual, sa-si cizele exprimarile publice ulterioare? Ar fi mers spasit la muzeul Holocaustului din Washington, ca Dan Sova, cautand iertare?
„Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, art, 6, alin. (1), Legea nr. 217/2015
Evident. Pentru ca unele tragedii – o spune legea, nu vreun moralist in viata – trebuie tratate cu respect. Altele, ne demonstreaza Victor Ponta si acolitii sai, pot fi duse in derizoriu (a se citi, asa cum scrie in textul legii, „minimalizate”) din ratiuni de marketing politic de slaba calitate.
Sau poate ne explica domnul ex-premier care sunt elitele academice vanate de guvern in anii 2015-2016? Doctorii Ponta, Oprea si Negoita?
---
Citeste-l pe Razvan Zamfir pe www.lumearomaneasca.ro si pe www.razvanzamfir.ro
